Prima de activare de 500 lei pentru somerii care se angajeaza cu norma intreaga cel putin 3 luni
Data publicarii: 05-12-2016 | EconomiePersoanele aflate in cautarea unui loc de munca vor beneficia, incepand de luni, de masuri de stimulare a ocuparii mai atractive, una dintre acestea fiind prima de activare de 500 de lei, neimpozabila, acordata somerilor inregistrati, care se angajeaza cu norma intreaga pentru o perioada de cel putin 3 luni, potrivit unui comunicat al Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM).
ANOFM precizează că prin modificările aduse Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și al ocupării forței de muncă sunt introduse noi servicii acordate șomerilor, crește cuantumul primelor de mobilitate și se modifică modalitatea de acordare a acestora, este introdusă prima de activare și cresc subvențiile acordate agenților economici pentru angajarea șomerilor.
În categoria primelor de mobilitate se încadrează prima de instalare și prima de încadrare. Prima de instalare se va acorda persoanelor înregistrate ca șomeri care se încadrează într-o localitate situată la o distanță mai mare de 50 km față de cea în care își au domiciliul sau reședința și, ca urmare a acestui fapt, își schimbă domiciliul sau își stabilesc reședința în localitatea respectivă sau în localitățile învecinate acesteia.
Prima de instalare se va acorda în două tranșe (50% data instalării și 50% după expirarea perioadei de 12 luni de la angajare), iar cuantumul acesteia este diferențiat astfel: 12.500 lei pentru șomerii care se încadrează în muncă, într-o altă localitate și își schimbă domiciliul sau reședința; 15.500 lei pentru șomerii care sunt însoțiți de membrii familiei care își schimbă domiciliul; în cazul în care ambii soți îndeplinesc condițiile de acordare a primei de instalare, unul va primi 12.500 lei, iar celălalt va primi 3.500 lei.
Persoanele care au locuința asigurată sau cheltuielile de cazare sunt suportate de angajator primesc prima de instalare într-o singură tranșă la data instalării. Prima de instalare se acordă și persoanelor de cetățenie română care și-au exercitat dreptul la liberă circulație a lucrătorilor în Uniunea Europeană și Spațiul Economic European pe o perioadă de cel puțin 36 luni, în cuantumurile și cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.
ANOFM precizează că prima de încadrare se va acorda lunar, pentru o perioadă de 12 luni, șomerilor înregistrați care se angajează într-o localitate situată la o distanță mai mare de 15 km de localitatea în care își au domiciliul stabil sau reședința. Cuantumul primei de încadrare se calculează în funcție de numărul de kilometri (0,5 lei/km, dar nu mai mult de 55 lei/zi) proporțional cu numărul de zile în care își desfășoară efectiv activitatea la angajator.
Primele de mobilitate (prima de încadrare și prima de instalare) se acordă persoanelor șomere care au domiciliul/reședința sau își stabilesc noul domiciliu/reședința în zonele prevăzute în Planul Național de Mobilitate. Acesta se aprobă și se actualizează prin hotărâre de Guvern.
Planul de mobilitate va include comunitățile marginalizate cu grad 3 și 4 de sărăcie și arealele prioritare pentru dezvoltare asumate prin Memorandumul cu tema dezvoltarea unor programe integrate din fonduri europene și bugetul național pentru îmbunătățirea situației sociale și economice a locuitorilor din zonele pilot de intervenție Valea Jiului, zona Roșia Montană — Munții Apuseni și comunitățile marginalizate din Moldova (Iași și Vaslui).
Conform ANOFM, modificările Legii nr. 76/2002 prevăd introducerea primei de activare. Astfel, șomerii înregistrați, care nu beneficiază de indemnizație de șomaj, pot primi o primă de activare de 500 de lei, neimpozabilă, în situația în care se angajează cu normă întreagă, pentru o perioadă de cel puțin 3 luni.
Totodată, începând cu luna decembrie, angajatorii care încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, absolvenți ai instituțiilor de învățământ (indiferent de nivel) primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare absolvent încadrat, o sumă în cuantum de 900 lei. În cazul persoanelor cu dizabilități subvenția se acordă timp de 18 luni.
De asemenea, angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, șomeri în vârstă de peste 45 de ani, persoane cu dizabilități, șomeri de lungă durată, tineri NEET sau șomeri care sunt părinți unici susținători ai familiilor monoparentale primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă în cuantum de 900 lei, cu obligația menținerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puțin 18 luni.
Angajatorii care încadrează în muncă șomeri care, în termen de 5 ani de la data angajării, îndeplinesc, conform legii, condițiile pentru a solicita pensia anticipată parțială sau pensia pentru limită de vârstă, dacă nu îndeplinesc condițiile de a solicita pensia anticipată parțială, beneficiază lunar, pe perioada angajării, până la data îndeplinirii condițiilor respective, de o sumă în cuantum de 900 lei.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall
- Genesis Property: Aproape 70% dintre tinerii Gen Z au nevoie sa lucreze cel putin 3 zile pe saptamana de la birou pentru a fi productivi si a colabora eficient cu echipa
- 21 de companii românești premiate în programul Deloitte „Best Managed Companies”
- EY România: Anul 2024 stă sub semnul creșterii poverii fiscale pentru toți contribuabilii români
- Studiu Deloitte 2024: impactul riscurilor cibernetice, reglementărilor de mediu și creșterii dobânzilor asupra pieței Imobiliare