Dinu (MFE): POCU va fi modificat si ajustat pentru o abordare integrata
Data publicarii: 09-12-2016 | EconomieProgramul Operational Capital Uman (POCU) va fi modificat si ajustat pentru a permite o abordare integrata si o finantare coerenta, a declarat, vineri, Dragos Dinu, ministrul Fondurilor Europene, intr-un mesaj video publicat pe site-ul institutiei.
"Am găsit în momentul în care am venit programe operaționale abordate într-o manieră care arăta că n-am învățat și n-am reținut nimic din lecțiile perioadei de programare trecute. Aveam intervenții pe care le-am finanțat fără a ne asigura că obținem vreun rezultat și un impact real. Asta vrem să schimbăm. Programul Operațional Capital Uman va fi modificat și ajustat. Avem în acest moment acordul comitetului de monitorizare pentru modificarea programului care să permită o abordare integrată și o finanțare coerentă adițională finanțării naționale pentru o serie de intervenții clare, orientate spre un impact real", a spus Dinu.
El a precizat că autoritățile gândesc intervenții care să fie complementare și orientate spre rezultat.
"Ceea ce promovăm și abordarea pe care o avem în acest moment este o abordare care permite o complementaritate reală între instituțiile publice ale statului român, politicile publice pe care aceste instituții și le asumă și le implementează și partenerii din sectorul privat și din mediul ONG. Gândim intervenții care să fie într-adevăr complementare și să construiască unele de la altele în așa fel încât această problematică urgentă și complexă să fie într-adevăr adresată într-o manieră corectă și orientată spre rezultat", a mai arătat ministrul Fondurilor Europene.
POCU 2014-2020 are o alocare totală de 4,326 miliarde euro. Programul stabilește prioritățile de investiții, obiectivele specifice și acțiunile asumate de către România în domeniul resurselor umane, pentru a contribui la reducerea disparităților de dezvoltare economică și socială dintre România și Statele Membre ale UE.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- PLG Group preia 100% din Bilete.ro, Entertix.ro și Myticket.ro
- FintechOS l-a cooptat pe Sorin Mirea, un manager cu 20 de ani în industria bancară, pentru a accelera creșterea companiei în Europa Centrală și de Est
- Sondaj Cargus: 63% dintre romani aleg magazine online locale, indiferent de generatie, pentru livrarea mai rapida si returul mai facil
- Opinie Deloitte: Frana brusca pe cheltuielile publice – cu ce conditii vine „pasuirea” de la Comisia Europeana?
- EY Romania: 58% dintre investitori preconizează că atractivitatea României se va ameliora în următorii trei ani
- Studiu Deloitte: 2/3 dintre angajatorii din Romania considera foarte important echilibrul dintre agilitatea necesara dezvoltarii afacerii si stabilitatea de care au nevoie angajatii
- Studiu Deloitte: cantitatea de materii reciclate intrate in economiile lumii creste usor, dar indicele global de circularitate scade, pe fondul consumului galopant de resurse si materii prime virgine
- DAN AIR a efectuat primul zbor comercial pe ruta București - Damasc
- Virgil Șoncutean primește al patrulea mandat la conducerea Allianz-Țiriac Asigurări
- EY Romania: Tehnologia cloud reprezinta cea mai avansata si raspandita solutie emergenta in companiile din Romania
- OLX Group anunta vanzarea companiei KIWI Finance catre Partners Financial Services
- Schneider Electric o numește pe Esther Finidori în funcția de Chief Sustainability Officer
- 3 din 5 tineri nu au cumpărat până acum o asigurare 100% digitală. Generația Z vrea procese digitale rapide și produse simple, la costuri mici, pentru a cumpăra online
- Copiii intră în vacanță, hackerii nu - Sfaturi ARB pentru siguranța online în familie
- Studiu EY: Trei din patru departamente juridice își perfecționează strategiile de tehnologie și date, dar numai 25% prioritizează GenAI