Ministerul Energiei: Am atins noi recorduri privind consumul de energie si gaze, dar nu sunt probleme cu alimentarea
Data publicarii: 11-01-2017 | EconomieConsumul de gaze al Romaniei a atins marti o cota-record de 72,3 milioane de metri cubi, iar cel de energie electrica s-a apropiat de 10.000 de MW, nivel care nu a mai fost atins in ultimii 15 ani, a declarat, miercuri, Corina Popescu, secretar de stat in Ministerul Energiei, la finalul comandamentului de iarna.
"Aseară am avut un consum de gaze de 72,3 milioane de metri cubi, maxim, iar pe energie electrică a fost un maxim instantaneu, pentru că se fac medii orare, cu câțiva MW sub 10.000, care iar este considerat un maxim în ultimii 15 ani", a spus Popescu.
Ea a precizat că lucrurile sunt sub control și că nu se așteaptă la situații deosebite în alimentarea cu energie și gaze.
"Suntem mobilizați, există echipe în teren care intervin. De dimineață aveam din nou peste 10.000 de consumatori întrerupți, acum sunt 2.000 și ceva de consumatori, deci peste 8.000 care au fost alimentați. Analizăm în permanență nivelul stocurilor, al apei de pe Dunăre. Lucrurile sunt sub control, nu ne așteptăm la situații deosebite", a arătat Corina Popescu.
Referitor la consumul de gaze, Aristotel Jude, secretar de stat în cadrul aceleiași instituții, a precizat că nivelul de marți este un maxim raportat la perioada din 2012 încoace. Precedentul record a fost pe data de 12 februarie 2012, când s-a înregistrat un consum de 71,2 milioane de metri cubi.
"Nu există probleme în ceea ce privește aprovizionarea cu gaze naturale în România. Consumul este acoperit de surse, iar operatorul sistemului de transport veghează în ceea ce privește echilibrarea comercială și fizică a sistemului național de transport. Sistemul național de transport este în echilibru. În ceea ce privește stocurile din depozitele de înmagazinare subterană, la acest moment sunt de 1,58 miliarde de metri cubi, având inițial la începutul ciclului de extracție un stoc de 2,35 de miliarde. La momentul de față, din depozite se extrag undeva în jur de 26 de milioane de metri cubi, producția internă a atins un nivel de 27,7 milioane de metri cubi, mă refer la producția internă care este livrată în sistemul național de transport, cu încă 2,8 milioane de metri cubi care sunt livrate direct din câmpurile de producție și care nu trec prin sistemul de transport. Importul a fost undeva în jur de 14,6 milioane de metri cubi", a precizat Jude.
Întrebat cu cât va crește prețul gazelor pentru consumatorii casnici, ca urmare a faptului că importurile sunt mai mari, Jude a precizat că această întrebare trebuie adresată Autorității Naționale de Reglementare în Energie, însă, opinia sa, nu va fi cazul să existe scumpiri, dată fiind perioada scurtă de temperaturi joase, perioadă la care România a făcut față.
Totodată, Corina Popescu a mai spus că, în această după-amiază, va avea loc o întâlnire cu reprezentanții Apelor Române, având în vedere că nivelul Dunării este foarte scăzut.
"Încercăm să analizăm o prognoză cât mai exactă a nivelului apei pe Dunăre, care este la un minim istoric, la valoarea cea mai mică din ultimii 10 ani, acum este în jur de 1.900 de metri cubi pe secundă. Este ger în toată Europa și vrem o prognoză cât mai exactă pentru a putea să luăm măsurile necesare. În momentul de față, lucrurile sunt gestionabile", a susținut Popescu.
Ea a arătat că problemele încep dacă debitul va scădea sub 1.500 de metri cubi pe secundă.
"Deci nu sunt momente de îngrijorare. Dacă vor fi momente de îngrijorare, în momentul acela ne vom îngrijora. Este destul de departe nivelul de 1.500 de metri cubi pe secundă care poate deveni critic, deci mai avem ceva spațiu până atunci", a mai spus secretarul de stat.
Corina Popescu a adăugat că nu mai sunt semnale de alarmă în nicio țară din jurul nostru.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Comunicat BCR: La 10 ani de Scoala de Bani, 100.000 ore de edufin in 7 zile
- Opinie Reff & Asociatii: Modificari relevante pentru 2026 in privinta controalelor fiscale, cu accent pe analiza de risc
- Aproximativ 8 din 10 romani sunt mai atenti la pret in acest an cand fac cumparaturi online iar aproape 58% spun ca vor renunta la produse non-esentiale
- Controversa fiscala: au dreptul companiile sa scuteasca de impozit profitul reinvestit in active finantate din fonduri nerambursabile sau nu?
- Robert Anghel preia rolul de CEO al Salt Bank
- Colliers: Oferta de locuinte noi a scazut la minimul ultimilor opt ani, dar cererea ramane peste nivelul pre-pandemie
- Grupul Allianz raporteaza profit operational record de 17,4 miliarde de euro in 2025
- Cushman & Wakefield Echinox: Centrele comerciale din afara Bucurestiului, cea mai atractiva clasa de active imobiliare in 2025
- Colliers: Industria hoteliera din Romania a atins un nou maxim anul trecut, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele trei decenii, dar provocarile au crescut in 2025, intr-o piata mai eterogena
- Romania: o tara in schimbare, cu peste 3 milioane de emigranti temporari in ultimii aproape 20 de ani si o crestere a imigratiei care redefineste piata muncii
- Fondul ETF BET Patria - Tradeville a depasit pragul de 1 miliard de lei in active
- Anytime isi consolideaza prezenta online in Romania prin lansarea pe PretulMeu.ro
- Paval Holding intra in negocieri exclusive pentru preluarea operatiunilor Carrefour din Romania
- #SigurantaOnline: Cinci greseli online care te pot costa. Le faci fara sa-ti dai seama
- Comertul international al Romaniei in 2025: impactul cursului valutar asupra importatorilor si exportatorilor