Chiru (Apa Nova): Consumatorii afectati de avaria de pe Jiului vor fi alimentati cu apa rece din alta zona
Data publicarii: 14-01-2017 | EconomieAlimentarea cu apa rece este intrerupta la mai multe blocuri din cartierele Bucurestii Noi si Chitila din cauza unei avarii la o artera de apa de pe strada Jiului, insa consumatorii afectati vor fi alimentati din alta zona pana la remedierea avariei, a declarat, sambata, pentru AGERPRES, Epsica Chiru, director general adjunct la Apa Nova Bucuresti.
"Avem o avarie mai mare la o arteră de apă de pe strada Jiului pe care încercam să o gestionăm. Am început de vineri să lucrăm la ea, am lucrat toată noaptea ca să ajungem la elementul avariat, iar azi, când am ajuns, am constatat că trebuie să oprim apa. Acum încercăm să facem o alimentare alternativă pentru consumatorii afectați din altă zonă, pentru că avem această posibilitate. Avaria afectează o parte din blocurile cartierelor Bucureștii Noi și Chitila", a precizat Chiru.
Alimentarea cu apă rece a fost întreruptă, sâmbătă dimineață în cartiere din Sectorul 1, din cauza unei defecțiuni la rețea, se arată într-un comunicat remis AGERPRES de Primăria sectorului 1.
"În această dimineață, alimentarea cu apă rece a fost întreruptă în majoritatea cartierelor Sectorului 1 din cauza unei defecțiuni la rețea. Este vorba despre o defecțiune la inelul principal intervenită în zona străzii Jiului din Sectorul 1 al Capitalei", se arată în comunicat.
Conform sursei citate, conducerea Primăriei Sectorului 1 s-a adresat în regim de urgență Companiei Apa Nova solicitând informații despre această situație și despre termenul în care va fi remediată.
"Reprezentanții acestei companii au asigurat atât cetățenii Sectorului 1, cât și reprezentanții primăriei, că (...) se lucrează pentru repararea defecțiunii, iar alimentarea cu apă rece în Sectorul 1 va fi reluată în jurul orelor 13,00", se mai spune în comunicat.
Apa Nova București, filiala Veolia Apa, este din noiembrie 2000, pentru o durată de 25 de ani, concesionarul serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare din București. Societatea întreține un sistem de conducte de peste 5.500 de kilometri de rețea de apă și canal, având în exploatare și caseta de ape uzate, un colector care trece pe sub râul Dâmbovița.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- PLG Group preia 100% din Bilete.ro, Entertix.ro și Myticket.ro
- FintechOS l-a cooptat pe Sorin Mirea, un manager cu 20 de ani în industria bancară, pentru a accelera creșterea companiei în Europa Centrală și de Est
- Sondaj Cargus: 63% dintre romani aleg magazine online locale, indiferent de generatie, pentru livrarea mai rapida si returul mai facil
- Opinie Deloitte: Frana brusca pe cheltuielile publice – cu ce conditii vine „pasuirea” de la Comisia Europeana?
- EY Romania: 58% dintre investitori preconizează că atractivitatea României se va ameliora în următorii trei ani
- Studiu Deloitte: 2/3 dintre angajatorii din Romania considera foarte important echilibrul dintre agilitatea necesara dezvoltarii afacerii si stabilitatea de care au nevoie angajatii
- Studiu Deloitte: cantitatea de materii reciclate intrate in economiile lumii creste usor, dar indicele global de circularitate scade, pe fondul consumului galopant de resurse si materii prime virgine
- DAN AIR a efectuat primul zbor comercial pe ruta București - Damasc
- Virgil Șoncutean primește al patrulea mandat la conducerea Allianz-Țiriac Asigurări
- EY Romania: Tehnologia cloud reprezinta cea mai avansata si raspandita solutie emergenta in companiile din Romania
- OLX Group anunta vanzarea companiei KIWI Finance catre Partners Financial Services
- Schneider Electric o numește pe Esther Finidori în funcția de Chief Sustainability Officer
- 3 din 5 tineri nu au cumpărat până acum o asigurare 100% digitală. Generația Z vrea procese digitale rapide și produse simple, la costuri mici, pentru a cumpăra online
- Copiii intră în vacanță, hackerii nu - Sfaturi ARB pentru siguranța online în familie
- Studiu EY: Trei din patru departamente juridice își perfecționează strategiile de tehnologie și date, dar numai 25% prioritizează GenAI