Tudorache (ATSR): Controlorii de trafic aerian din Romania intra marti in greva generala; protestul ar putea dura cateva ore
Data publicarii: 30-05-2017 | EconomieSindicatul Serviciilor de Trafic Aerian din Romania (ATSR), din cadrul ROMATSA, va intra, de marti, in greva generala, pe fondul nemultumirilor referitoare la modul in care este gestionata compania.
Liderul sindical Gabriel Tudorache a declarat luni, la ieșirea de la discuțiile de la Ministerul Transporturilor, unde au fost prezenți atât patronatul ROMATSA cât și sindicatul ATSR, că în urma discuțiilor cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, există șanse destul de mari ca greva generală anunțată să se oprească într-un interval de timp relativ scurt.
"Ceea ce putem să vă spunem în momentul de față este că în urma discuțiilor cu domnul ministru (ministrul Transporturilor, n.r.) și cu reprezentanții, atât ai Ministerului Transporturilor, cât și a autorităților aeronautice din România, există șanse destul de mari ca această grevă generală pe care am anunțat-o pe perioadă nedeterminată să se poată opri într-un interval de timp relativ scurt. Este imposibil de a aprecia în acest moment, exact, că va fi vorba despre două ore, trei ore, o oră și ceva", a spus Gabriel Tudorache, președintele ATSR.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Salt Bank trece de 700.000 de clienti
- Peste 80% dintre cei mai mari chiriasi din Romania platesc sub 5% din cifra de afaceri pentru ocuparea spatiilor de birouri moderne
- Gala Premiilor UNSICAR 2025 marcheaza 25 de ani de activitate ai organizatiei
- SigurantaOnline.ro: Volumul 4 din The Websters a fost lansat oficial
- Analiza de piata: Efectul modificarilor fiscale din 2025 asupra antreprenorilor romani
- Cushman & Wakefield ECHINOX, mandat exclusiv pentru vanzarea platformei Electroputere Craiova
- EY Romania - CJUE redefineste granitele transformarii substantiale in regulile de origine: lectii-cheie din cauza C-86/24 CS STEEL despre originea nepreferentiala in dreptul vamal UE
- Functiile financiar-fiscale au nevoie de un nou tip de profesionisti care folosesc tehnologia si inteligenta artificiala alaturi de competentele in fiscalitate
- Meta Estate Trust, rezultate la 9 luni 2025: profit net in crestere si active totale mai mari cu 10% fata de 2024
- Cargus: Crestere de 15% a volumelor de colete in weekendul de Black Friday, sustinuta de clientii internationali si de vanzarile din segmentul fashion
- Studiu Deloitte: veniturile afacerilor de familie, estimate sa creasca cu 84% in 2030 fata de 2020 la nivel global
- ETF BET Patria - Tradeville, cel mai mare ETF cu investitii in actiuni romanesti, atinge 700 milioane lei in active totale si 31 de mii de investitori
- 2Performant: Platforma BusinessLeague.com a generat mai multe vanzari fata de anul trecut in perioada Black Friday
- Piata industriala si logistica din Romania atinge un nivel record in 2025 - cererea de spatii creste cu 64%, iar zona Bucuresti-Ilfov domina, din nou, inregistrand peste doua treimi din tranzactii
- Ce zic românii despre siguranța cumpărăturilor online de Black Friday