ASF: Piata asigurarilor din Romania este stabila, caracterizata de imbunatatirea indicatorilor de prudentialitate si de lichiditate
Data publicarii: 21-10-2017 | EconomiePiata asigurarilor din Romania este una stabila, caracterizata de imbunatatirea indicatorilor de prudentialitate si de lichiditate, rezulta din analiza efectuata de Autoritatea de Supraveghere Financiara, in urma raportarilor trimise de societatile de asigurare, potrivit unui comunicat al institutiei.
Conform datelor raportate, pentru prima dată toți asigurătorii îndeplineau, la data de 30 iunie 2017, cerințele minime de capital (MCR) și cerințele de capital de solvabilitate (SCR), conform Regimului Solvency II.
ASF precizează că valoarea fondurilor proprii eligibile, la finalul primului semestru al anului 2017, pentru a acoperi cerința minimă de capital MCR s-a ridicat, la nivelul întregului sistem, la 4,69 miliarde lei, în timp ce valoarea fondurilor proprii eligibile pentru a acoperi SCR a fost de 4,96 miliarde lei.
În ceea ce privește lichiditatea societăților de asigurare, analiza ASF relevă faptul că, în primul semestru al anului 2017, coeficientul de lichiditate calculat pentru categoria asigurărilor generale este în valoare de 2,63. În același timp, coeficientul de lichiditate calculat pentru categoria asigurărilor de viață este în valoare de 5,03. Cei doi indicatori sunt supraunitari, ceea ce indică un nivel foarte bun al lichidității la nivelul pieței asigurărilor.
"Piața asigurărilor din România a depășit momentul dezechilibrelor și este astăzi una stabilă, profitabilă și pe un trend consolidat de creștere. Ne îndreptăm spre o maturizare a pieței, potențialul de dezvoltare fiind unul considerabil. În acest fel se creează premisele ca serviciile oferite consumatorilor să fie la un standard ridicat", a declarat vicepreședintele ASF, Cornel Coca Constantinescu.
Potrivit datelor transmise de asigurători, la 30 iunie 2017, din analiza de supraveghere off-site s-a constatat că ponderea cea mai mare în structura plasamentelor realizate de societățile de asigurare era deținută de titlurile de stat cu 70% din totalul plasamentelor, ceea ce denotă o politică de investiție prudentă pentru investirea primelor încasate de la asigurați. Printre instrumentele preferate de asigurători s-au aflat și titlurile în organisme de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM), valoarea acestora reprezentând aproximativ 10% din valoarea plasamentelor realizate la nivelul întregii piețe de asigurări.
Disponibilitățile bănești constituite în depozite în lei și valută la instituțiile de credit au fost în valoare de 834 milioane lei, reprezentând 7% din totalul plasamentelor, în timp ce cuantumul investițiilor în acțiuni, instrumente financiare cu un grad de risc mai ridicat, a fost de doar 1%.
De asemenea, ASF menționează că piața asigurărilor a atins, în primul semestru al anului 2017, un total al primelor brute subscrise (PBS) de 5,04 miliarde de lei, în creștere cu 8% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Totodată, rezultatul net al activității, din primul semestru al anului 2017, a fost unul pozitiv, ridicându-se la 260,3 milioane lei, în creștere cu 115% față de perioada similară a anului trecut.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Robert Anghel preia rolul de CEO al Salt Bank
- Colliers: Oferta de locuinte noi a scazut la minimul ultimilor opt ani, dar cererea ramane peste nivelul pre-pandemie
- Grupul Allianz raporteaza profit operational record de 17,4 miliarde de euro in 2025
- Cushman & Wakefield Echinox: Centrele comerciale din afara Bucurestiului, cea mai atractiva clasa de active imobiliare in 2025
- Colliers: Industria hoteliera din Romania a atins un nou maxim anul trecut, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele trei decenii, dar provocarile au crescut in 2025, intr-o piata mai eterogena
- Romania: o tara in schimbare, cu peste 3 milioane de emigranti temporari in ultimii aproape 20 de ani si o crestere a imigratiei care redefineste piata muncii
- Fondul ETF BET Patria - Tradeville a depasit pragul de 1 miliard de lei in active
- Anytime isi consolideaza prezenta online in Romania prin lansarea pe PretulMeu.ro
- Paval Holding intra in negocieri exclusive pentru preluarea operatiunilor Carrefour din Romania
- #SigurantaOnline: Cinci greseli online care te pot costa. Le faci fara sa-ti dai seama
- Comertul international al Romaniei in 2025: impactul cursului valutar asupra importatorilor si exportatorilor
- Taxa logistica pentru coletele extracomunitare livrate in ianuarie trebuie declarata si livrata la ANAF pana la 25 februarie
- Cifra de afaceri Cargus a crescut cu aproape 9% in 2025
- Studiu Deloitte: Departamentele financiare adopta rapid noile tehnologii si vad deja beneficii clare din utilizarea automatizarii inteligente
- Sondaj EY: Directorii financiari din Romania anticipeaza un mediu fiscal mai dur, cu presiuni crescute pe conformare si predictibilitate