Bonurile fiscale castigatoare la extragerea de duminica sunt cele din 15 septembrie 2017, cu valoarea de 569 de lei
Data publicarii: 23-10-2017 | EconomieBonurile fiscale emise in data 15 septembrie 2017, cu valoarea de 569 de lei, au fost desemnate castigatoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminica.
Sursa foto: Ministerul Finanțelor Publice / Facebook
La această extragere au participat bonurile fiscale emise între 1 și 30 septembrie 2017, iar fondul de premiere este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.
Potrivit unui comunicat al MFP, selecția câștigătorilor va fi realizată în două etape. Astfel, duminică, 22 octombrie 2017, a fost organizată prima etapă, care a constat din extragerea bilelor ce vor determina ziua emiterii și valoarea bonurilor câștigătoare. Dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea celor maxim 100 de bonuri câștigătoare, notează MFP.
Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câștigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), copia actului de identitate și o cerere, la orice administrație fiscală din structura ANAF.
În situația în care, după finalizarea perioadei de depunere a cererilor de revendicare, lista cuprinde cel mult 100 de cereri, premiul de un milion de lei este împărțit persoanelor care le-au depus, după verificarea autenticității bonurilor câștigătoare. Dacă în urma centralizării se constată depășirea numărului maxim de 100 de cereri de revendicare, va fi organizată a doua extragere în vederea determinării a 100 de câștigători.
În cazul realizării celei de-a doua etape de selecție, va fi extras un număr din lista numerelor unice de înregistrare acordate bonurilor pentru care au fost revendicate premii. Numărul extras în cadrul acestei trageri va fi primul câștigător. Pentru desemnarea celui de-al doilea, se aplica crescător la primul număr extras un pas care are valoarea egală cu ziua emiterii bonului fiscal câștigător.
Pentru aflarea celorlalți câștigători, pasul se adună succesiv la numărul desemnat anterior ca fiind câștigător. Dacă se depășește numărul unic maxim atribuit bonurilor fiscale din listă, următorul număr câștigător este dat de diferența dintre suma determinată prin aplicarea pasului la baza de referință și numărul unic maxim atribuit. Se continuă aplicarea pasului până la stabilirea numărului maxim de premii prevăzut de lege, respectiv 100. În procesul de aplicare a pasului, numerele câștigătoare sunt eliminate din listă.
Rezultatele extragerii vor fi publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice (MFP), al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) și al Companiei Naționale "Loteria Română" (CNLR) pentru o perioadă de minimum 30 de zile.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Activele fondurilor de pensii private au urcat la 246,2 miliarde de lei, in crestere de 39%
- Simona Urse se alatura Colliers ca Associate Director in echipa de Office Leasing
- Piata locala de M&A a urcat la 7,1 miliarde de dolari in primele noua luni, pe fondul unor tranzactii mari
- ING Bank Romania relanseaza aplicatia mobila pentru antreprenori ING Business PRO
- Deloitte a asistat OMV Petrom pentru doua proiecte de hidrogen verde la Petrobrazi, finantate prin PNRR
- Euro este cotat la 5,3527 lei, un nou maxim istoric fata de leu
- Nestle marcheaza 30 de ani in Romania: fiecare leu valoare adaugata genereaza 12,9 lei in economie
- Ovidiu Tisler devine Head of Private Individuals la ING Bank Romania
- Delegatia S&P a inceput la Bucuresti evaluarea ratingului Romaniei, cu decizia asteptata pe 2 octombrie
- Update: Euro a atins un nou maxim istoric fata de leu, la 5.3447 lei
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO