Brezuica (AFM): Programul "Rabla" va continua in 2018 si va pune accent pe reducerea emisiilor de carbon
Data publicarii: 09-11-2017 | EconomieProgramul guvernamental "Rabla" va continua, cu siguranta, si in 2018, si va pune accent pe reducerea emisiilor de carbon, a declarat, joi, pentru AGERPRES, presedintele Administratiei Fondului pentru Mediu (AFM), Cornel Brezuica.
"În legătură cu Programul "Rabla", anul acesta a fost vorba despre o alocare destul de importantă, chiar în creștere. Aici aș completa spunând că în Programul "Rabla Plus" este pentru prima dată în istoria României când numărul de autovehicule full electrice și hibride a ajuns la peste 600 de unități. Anul trecut au fost vreo 10 — 15 unități. Pentru anul acesta nu s-au înmatriculat toate, deoarece producătorii nu au fost pregătiți pentru asta, nu se așteptau. Am modificat Ghidul de finanțare, alocându-le un termen de 120 de zile de la data de la care cetățeanul merge la dealer să-și comande mașina până la momentul la care dealerul va aduce acea mașină. Programul "Rabla" va continua cu siguranță și la anul, pentru că tendința este de reducere a emisiilor de carbon. Este o cerință a Uniunii Europene și o obligație asumată de România, iar mașinile cu zero emisii reprezintă o prioritate pentru orice stat membru. Ați văzut că multe capitale își propun ca, până în 2020 — 2025, să promoveze full electrice pe șosele", a spus Brezuică.
Șeful AFM a precizat, totodată, că pentru acest an nu mai poate fi vorba despre o suplimentare a bugetului programului, din motive administrative.
"Chiar dacă să presupunem că am modifica în următoarea ședință de Guvern bugetul Fondului pentru Mediu, în opinia mea programul Rabla nu se mai poate desfășura în acest an. Voucherele se pot epuiza la fel de repede ca la ultima suplimentare, dar dealerii nu vor putea să comercializeze și să depună toată documentația până la sfârșitul anului, adică până în 25 decembrie când se închide Trezoreria", a explicat președintele AFM.
Începând din 18 mai 2017, persoanele fizice și cele juridice au putut accesa Programele de stimulare a înnoirii Parcului auto național — "Rabla Clasic" și "Rabla Plus'. Bugetul anunțat la momentul respectiv, în cazul programului "Rabla Clasic", se situa la 180 de milioane de lei, iar cel pentru "Rabla Plus" la 45 de milioane de lei.
Ulterior, pe data de 11 octombrie, Guvernul a aprobat în ședința săptămânală suplimentarea cu 25 de milioane de lei a bugetului destinat Programului "Rabla Clasic" pentru persoane fizice, iar toate cele 3.800 de prime de casare suplimentare s-au epuizat cinci zile mai târziu, în numai 30 de minute, anunța, la momentul respectiv, ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- PLG Group preia 100% din Bilete.ro, Entertix.ro și Myticket.ro
- FintechOS l-a cooptat pe Sorin Mirea, un manager cu 20 de ani în industria bancară, pentru a accelera creșterea companiei în Europa Centrală și de Est
- Sondaj Cargus: 63% dintre romani aleg magazine online locale, indiferent de generatie, pentru livrarea mai rapida si returul mai facil
- Opinie Deloitte: Frana brusca pe cheltuielile publice – cu ce conditii vine „pasuirea” de la Comisia Europeana?
- EY Romania: 58% dintre investitori preconizează că atractivitatea României se va ameliora în următorii trei ani
- Studiu Deloitte: 2/3 dintre angajatorii din Romania considera foarte important echilibrul dintre agilitatea necesara dezvoltarii afacerii si stabilitatea de care au nevoie angajatii
- Studiu Deloitte: cantitatea de materii reciclate intrate in economiile lumii creste usor, dar indicele global de circularitate scade, pe fondul consumului galopant de resurse si materii prime virgine
- DAN AIR a efectuat primul zbor comercial pe ruta București - Damasc
- Virgil Șoncutean primește al patrulea mandat la conducerea Allianz-Țiriac Asigurări
- EY Romania: Tehnologia cloud reprezinta cea mai avansata si raspandita solutie emergenta in companiile din Romania
- OLX Group anunta vanzarea companiei KIWI Finance catre Partners Financial Services
- Schneider Electric o numește pe Esther Finidori în funcția de Chief Sustainability Officer
- 3 din 5 tineri nu au cumpărat până acum o asigurare 100% digitală. Generația Z vrea procese digitale rapide și produse simple, la costuri mici, pentru a cumpăra online
- Copiii intră în vacanță, hackerii nu - Sfaturi ARB pentru siguranța online în familie
- Studiu EY: Trei din patru departamente juridice își perfecționează strategiile de tehnologie și date, dar numai 25% prioritizează GenAI