Ministerul Energiei: Romania are asigurate stocurile de gaze naturale pentru iarna
Data publicarii: 10-11-2017 | EconomieRomania are asigurate stocurile de gaze naturale pentru iarna, iar aprovizionarea consumatorilor cu gaze va fi realizata in conditii normale si cu respectarea standardelor tehnice, conform programului stabilit de Executiv, informeaza un comunicat al Ministerului Energiei, remis joi AGERPRES.
Potrivit sursei citate, pentru iarna 2016 — 2017 s-au înmagazinat 2,3 miliarde de metri cubi, din care au fost utilizați doar 1,8 miliarde de metri cubi. Totalul gazelor stocate pentru iarna 2017 — 2018 este de 2,2 de miliarde de metri cubi.
"Livrarea gazelor naturale către clienți este și va fi asigurată normal de către furnizorii licențiați ANRE, conform normelor și datelor publice. ANRE a stabilit un nivel de stocuri minime obligatorii pentru fiecare operator din piață, conform cu istoricul vânzărilor. Acest stoc minim de iarnă (1,76 miliarde de metri cubi pentru 2017) este mai mare cu 1,6% față de cel din iarna anului 2016", afirmă reprezentanții Ministerului Energiei.
Astfel, Romgaz, principalul producător intern de gaze naturale, a înmagazinat în 2017 peste dublul stocurilor la care era obligat, iar principalii operatori privați au depășit cantitățile obligatorii de depozitat, conform cerințelor ANRE.
"Referitor la importuri, precizăm că acestea sunt o practică obișnuită, în sezonul rece, în toate statele UE. În România, media importurilor, în ultimii ani, a fost de sub 10% din consum, țara noastră având unul dintre cel mai reduse grade de dependență față de sursele externe de aprovizionare", se menționează în comunicat.
Această reacție a Ministerului Energiei vine în urma declarației directorului general al Transgaz, Ion Sterian, care a susținut la audierile din Comisia parlamentară de anchetă a activității ANRE că stocul de gaze realizat pentru iarnă este cel mai mic din ultimii 4-5 ani, iar România va fi nevoită să majoreze importurile cu 30% pentru a nu întrerupe consumatorii.
Ministerul Economiei a găzduit o întâlnire coordonată de premierul Mihai Tudose referitoare la pregătirile pentru Programul de iarnă în domeniul energiei. La reuniune au fost prezenți ministrul Economiei, Gheorghe Șimon, ministrul Energiei, Toma Petcu, președintele ANRE, Dumitru Chiriță, și conducerile companiilor și instituțiilor din domeniul energiei.
Participanții la reuniune au stabilit întâlniri săptămânale ale Comandamentului de iarnă pentru monitorizarea, împreună cu ANRE, a respectării prevederilor din Programul de iarnă, de către operatorii din piață. În plus, comandamentul are prevăzute soluții pentru situațiile de risc în privința securității în aprovizionare, prin planurile de alimentare cu gaze naturale în situații de urgență, ce vor intra în vigoare odată cu începerea Programului de iarnă, dau asigurări reprezentanții Ministerului Energiei.
"Ca urmare, aprovizionarea cu gazele naturale necesare consumatorilor în această iarnă va fi asigurată în condiții normale și cu respectarea standardelor tehnice, conform programului stabilit de Guvernul României", se subliniază în comunicat.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie