Petre Daea: In acest an s-au inregistrat recorduri istorice la noua culturi agricole
Data publicarii: 21-11-2017 | EconomieRomania a inregistrat in acest an recorduri istorice la noua culturi agricole, ceea ce arata dimensiunea potentialului de care dispunem, a declarat, luni, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Petre Daea, la o dezbatere privind satul romanesc desfasurata la Academia Romana.
"În acest an s-au înregistrat recorduri istorice la nouă culturi care dau dimensiunea, pe de o parte, a potențialului de care dispunem, a cercetării care a pus în spațiul cultivării soiuri și hibrizi valoroși, dar și a bravilor fermieri, a bravilor cetățeni, oameni ai satelor care au rămas legați de acest loc și au reușit de a lungul vremii să se mobilize din punct de vedere tehnic, să realizeze ceea ce astăzi, cu respect, prezentăm și cu dorința de a ne consacra în acest domeniu. (...) Agricultura rămâne principala sursă pentru satul românesc", a spus Daea.
Acesta a precizat că "datorită cercetării și nu numai", România a realizat în prezent cea mai mare producție de porumb din istorie, deși nu a oferit cifre în acest sens.
"La cultura porumbului, acum 27 de ani, era o producție de aproape trei tone de porumb boabe la unitatea de suprafață. Sigur, în evidențele noastre introduceam și indicatorul de porumb știuleți pentru a fi mai expresivi în dorința de a demonstra ce se poate în țară. Dar, în prezent, tot datorită cercetării și nu numai, putem astăzi să spunem că România realizează cea mai mare producție de porumb din istorie", a subliniat ministrul Agriculturii.
Și în privința producției de grâu, șeful MADR susține că o producție de 8-10 tone la hectar realizată în unele unități agricole a fost posibilă numai cu ajutorul cercetării agricole, "care a continuat indiferent de opreliștile vremii".
"Acum 27 de ani când era o producție de 5.000 de kilograme de grâu la hectar era sărbătoare națională, dar acum avem unități care realizează 8.000 — 9.000 și chiar 10.000 de kilograme la hectar. Ce s-a întâmplat? Câteva lucruri bune. Primul este că cercetarea a continuat indiferent de opreliștile vremii, că solurile pe care le-au creat mințile cercetătorilor români a adus în pragul de exprimare biologică puterea genomică de a cântări pe orice cântar această producție de 10 tone la hectar, care nu putea fi întrezărită indiferent cât de visător erai în actul cercetării și cât de puternic mobilat de dorința de a învinge ca să poți să întrezărești o asemenea producție, care astăzi este o realitate", a subliniat ministrul Agriculturii.
Șeful MADR a precizat de nenumărate ori în spațiul public că "anul 2017 este unul excepțional, fără precedent, cu producții istorice pe care România nu le-a mai realizat până în prezent", la grâu, rapiță, mazăre, orz, orzoiacă și floarea soarelui, iar la toate acestea, în mod sigur, se vor adăuga recolta de porumb boabe și încă alte două producții.
În România, cerealele ocupă 60% din suprafața țării.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- PLG Group preia 100% din Bilete.ro, Entertix.ro și Myticket.ro
- FintechOS l-a cooptat pe Sorin Mirea, un manager cu 20 de ani în industria bancară, pentru a accelera creșterea companiei în Europa Centrală și de Est
- Sondaj Cargus: 63% dintre romani aleg magazine online locale, indiferent de generatie, pentru livrarea mai rapida si returul mai facil
- Opinie Deloitte: Frana brusca pe cheltuielile publice – cu ce conditii vine „pasuirea” de la Comisia Europeana?
- EY Romania: 58% dintre investitori preconizează că atractivitatea României se va ameliora în următorii trei ani
- Studiu Deloitte: 2/3 dintre angajatorii din Romania considera foarte important echilibrul dintre agilitatea necesara dezvoltarii afacerii si stabilitatea de care au nevoie angajatii
- Studiu Deloitte: cantitatea de materii reciclate intrate in economiile lumii creste usor, dar indicele global de circularitate scade, pe fondul consumului galopant de resurse si materii prime virgine
- DAN AIR a efectuat primul zbor comercial pe ruta București - Damasc
- Virgil Șoncutean primește al patrulea mandat la conducerea Allianz-Țiriac Asigurări
- EY Romania: Tehnologia cloud reprezinta cea mai avansata si raspandita solutie emergenta in companiile din Romania
- OLX Group anunta vanzarea companiei KIWI Finance catre Partners Financial Services
- Schneider Electric o numește pe Esther Finidori în funcția de Chief Sustainability Officer
- 3 din 5 tineri nu au cumpărat până acum o asigurare 100% digitală. Generația Z vrea procese digitale rapide și produse simple, la costuri mici, pentru a cumpăra online
- Copiii intră în vacanță, hackerii nu - Sfaturi ARB pentru siguranța online în familie
- Studiu EY: Trei din patru departamente juridice își perfecționează strategiile de tehnologie și date, dar numai 25% prioritizează GenAI