Banca Mondiala: PIB-ul zonelor sarace din UE, de 7 ori mai mic decat cel al regiunilor bogate
Data publicarii: 06-06-2018 | Economie
Cele mai sarace regiuni din Uniunea Europeana, aflate in centrul, estul si sudul Europei, au un PIB pe cap de locuitor chiar si de sapte ori mai mic decat cele mai bogate regiuni europene, se arata intr-un raport al Bancii Mondiale, intitulat "Regandirea regiunilor mai putin dezvoltate", lansat marti la Bucuresti intr-o conferinta de presa.
Regiunile mai putin dezvoltate din Europa sunt formate din zone sarace cu locuitori cu venituri mici, din Europa Centrala si de Est, dintre care multe converg rapid, precum si din regiuni cu crestere lenta, din sudul Europei, care se confrunta, printre altele, cu stagnarea productivitatii si cu o reducere a numarului de locuri de munca, arata analistii Bancii Mondiale.
Raportul releva ca UE ar trebui sa utilizeze politica de coeziune pentru a maximiza impactul asupra regiunilor mai putin dezvoltate, vizand in mod explicit potentialul fiecarei regiuni, mai degraba decat incurajarea convergentei interne a regiunilor.
In prezent, UE investeste anual 50 de miliarde de euro prin fonduri de coeziune pentru a sprijini dezvoltarea in regiunile europene, cu scopul de a le aduce mai aproape de media europeana si de a reduce divergentele interne.
Totodata, raportul Bancii Mondiale arata ca exista inca inegalitati semnificative in ceea ce priveste bunastarea, oportunitatile si productivitatea intre regiunile europene.
"In prezent, cele mai sarace regiuni din UE au un PIB pe cap de locuitor de sapte ori mai mic decat regiunile cele mai bogate. Impactul tehnologiei asupra pietei fortei de munca va exacerba aceste diferente pe viitor, iar schimbarile demografice si tiparele de migratie vor genera presiuni suplimentare", mai spun analistii BM.
Raportul "Regandirea regiunilor mai putin dezvoltate" evidentiaza cateva directii strategice pe care ar trebui sa le aiba politica de coeziune a Uniunii Europene.
Printre acestea, se numara eliminarea deficientelor macrostructurale care limiteaza potentialul de crestere al regiunilor - spre exemplu datoria fiscala nationala si datoria externa a regiunilor "cu crestere lenta" diminueaza potentialul de crestere al acestora.
Sunt necesare, de asemenea, imbunatatirea mediului de afaceri regional, dar si valorificarea potentialului productiv al oraselor - investitii in orase secundare, care, in acest moment, genereaza 44% din PIB-ul Uniunii Europene, acestea fiind motoare de dezvoltare, magneti de capital uman si generatoare de oportunitati.
Totodata, Banca Mondiala recomanda investitiile in competentele profesionale si intarirea capacitatii administrative - capacitatea administrativa scazuta este una dintre trasaturile definitorii ale regiunilor mai putin dezvoltate, iar solutionarea acestei probleme este fundamentala pentru amplificarea potentialului regional.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie