Pensionarii cu stagiul de cotizare sub 15 ani vor putea opta intre pensie si indemnizatie sociala

Data publicarii: 10-08-2018 | Economie
Pensionarii cu stagiul de cotizare mai mic de 15 ani vor putea opta intre pensia minim garantata, care va fi calculata, insa, pe baza contributivitatii, si o indemnizatie sociala, optiunea urmand sa fie exprimata cu trei luni inainte de aplicarea legii, potrivit proiectului noii legi a salarizarii, postat joi seara pe site-ul Ministerului Muncii si Protectiei Sociale. In prezent, circa un milion de pensionari primesc pensia minim garantata de 640 de lei. "O noutate adusa de proiectul de lege este introducerea optiunii pentru indemnizatia sociala minima. Pensionarii aflati deja in plata, care au stagiul de cotizare sub 15 ani, vor putea opta intre pensie si indemnizatia sociala minima, cu trei luni inainte de aplicarea efectiva a legii. Optiunea se va face prin Posta, cu formular pretimbrat primit de la Casa Nationala de Pensii Publice, pentru a evita cozi interminabile la ghisee", se arata intr-un comunicat al ministerului, remis AGERPRES. Pensionarii in plata care au realizat stagiul de cotizare mai mic de 15 ani beneficiaza de recalculare pe noua formula, iar daca suma rezultata este sub indemnizatia sociala minima, ei opt opta pentru aceasta din urma. Pensionarii care nu opteaza in termenul de trei luni raman in plata cu suma rezultata din calculul pe baza contributivitatii, explica ministerul. "Din 2021, nu o sa mai existe niciun pensionar care sa aiba stagiul de cotizare mai mic de 15 ani, asa cum exista la ora actuala. Astfel, acestia vor ramane la pensia minim garantata de 640 de lei", mai spun oficialii ministerului. Pensia minim garantata dateaza din 2009, astfel incat orice pensionar care are o pensie sub nivelul minim sa primeasca cel putin aceasta valoare. Cu alte cuvinte, cei care se incadreaza aici vor avea posibilitatea, conform noii legi, sa opteze daca accepta sa ramana in actualul sistem de pensii, insa doar pe baza contributiei fiecaruia, fara a mai primi vreun bonus de la stat. In prezent, statul completeaza diferenta dintre ce ar trebui sa primeasca fiecare, conform contributiilor proprii, si pensia minim garantata de 640 de lei. Alternativa pe care o vor avea la dispozitie acesti pensionari este sa mearga in sistemul de asistenta sociala, adica sa-si transforme pensia in indemnizatie sociala minima, renuntand insa la statutul de pensionar, caruia, potrivit Constitutiei, nu i se poate lua sau diminua pensia. In comunicat se arata ca sunt exceptati pensionarii care beneficiaza de pensie de limita de varsta si au realizat stagiul minim cuprins intre 10 si 15 ani, conform legislatiei in vigoare, la data stabilirii dreptului la pensie. Aceasta exceptie este valabila pentru persoanele deja pensionate la data intrarii efective in vigoare a legii. In proiectul de lege se mai prevede ca, pentru a putea deveni pensionar, este necesara o vechime de minimum 15 ani. "Persoanele care vor avea o vechime mai mica de la data intrarii in vigoare a legii vor primi o indemnizatie sociala si vor face obiectul unei alte legi", au adaugat reprezentantii ministerului. In ceea ce priveste pensia minima, aceasta se va diferentia in functie de vechimea in munca. Astfel, in formula actuala, toti pensionarii primesc o pensie minima de 640 de lei, chiar daca au cotizat 13 ani, 19 ani sau 35 de ani, iar, in 2021, pensia minima ar fi fost de 853 de lei. Insa, conform noii formule de calcul, la o vechime de minimum 15 ani, pensionarul primeste 45% din salariul minim brut si 1% din salariul minim brut pentru fiecare an in plus. Se ajunge astfel la departajari clare, in functie de numarul de ani lucrati: cel cu 13 ani primeste o pensie de 1.032 lei in 2021, cel cu 19 ani - 1.176 lei, iar cel cu 35 de ani vechime - 1.560 lei. Ministerul Muncii si Justitiei Sociale a lansat in dezbatere publica proiectul Legii pensiilor care, potrivit reprezentantilor institutiei, urmareste eliminarea inechitatilor dintre cei care au cotizat egal si primesc pensii diferite, dar si dintre barbati si femei, asa cum se intampla in prezent, se arata intr-un comunicat de presa al institutiei, remis, joi, AGERPRES. "Proiectul de lege urmareste eliminarea inechitatilor din sistemul public de pensii, care au facut ca persoane care au lucrat acelasi numar de ani, in aceeasi profesie si au cotizat egal, sa aiba pensii diferite. De asemenea, se elimina inechitatile din sistem dintre femei si barbati care au lucrat acelasi numar de ani, in aceleasi conditii si care au contribuit egal, dar care aveau pensii diferite. Prin actul normativ, pensiile in discutie se egalizeaza", argumenteaza oficialii ministerului.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro:

Banknews.ro foloseşte fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe site-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

AM ÎNTELES

Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Politica de Confidențialitate | Politica de Cookie