A fost lansat raportul AUKA cu privire la “Soluţiile de plată mobilă pentru IMM-urile din România”
Data publicarii: 26-04-2019 | Finante-BanciRaportul ”Soluții de plată mobilă pentru IMM-urile din România” a fost lansat la data de 24 aprilie de către compania norvegiană Auka, companie ce activează în domeniul tehnologiei financiare. Raportul susnumit oferă o analiză completă a celor mai importanți factori care influențează dezvoltarea și gradul de adopție al plăților mobile în rândul companiilor de retail din România.
Rezultatele raportului se bazează pe un studiu de cercetare realizat în luna ianuarie a acestui an pe un eșantion de 28.000 de respondenți ce cuprinde reprezentați ai unor IMM-uri din domeniul comerțului, serviciilor, și din industria ospitalității din toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene. Bazându-se pe întrebări care privesc în mod direct tehnologiile de plăți mobile, rata de implementare a acestora în rândul companiilor mici și mijloci, raportul a reușit o sinteză care să ne pună la curent cu cele mai noi tendințe din acest domeniu pe piața din România.
"Din perspectiva noastră, România este o piață cu potenţial pentru plățile mobile. Deşi majoritatea românilor încă se bazează în mare măsură pe numerar, putem vedea din raport că există o tranziţie către mai multe modalităţi inovatoare de plăți, care sunt adoptate deja pe alte piețe. Mai exact, în România există un puternic ecosistem tehnologic, cu o comunitate în creștere, astfel încurajăm consumatorii și companiile să adopte aceste metode noi, ceea ce va duce în cele din urmă la creşterea performanţei afacerilor şi la dezvoltarea economiei în ansamblu”, a declarat Daniel Döderlein, CEO, Auka.
Iată câteva dintre rezultatele studiului Auka:

- Aproximativ 78% din respondenții care au participat la acest sondaj au declarat că companiile lor au o prezență online. Media europeană este de 88% in acest sens.
- Cele mai vizibile companii pe piața online sunt cele din industriile de retail și cea a ospitalității.
- 88% dintre respondenții români au declarat faptul că organizațiile pe care le reprezintă accepta plata cash. 87% dintre companii acceptă plata cu cardul. Din acest punct de vedere, creșterea este una semnificativă considerând faptul ca media europeană a companiilor care acceptă plățile electronice este de doar 78%.
- Companiile din România excelează în raport cu țările vecine și în ceea ce privește plățile prin intermediul telefoanelor mobile. În prezent, aproximativ 58% dintre IMM-uri acceptă acest tip de plăți pe teritoriul țării noastre.
- Alte 39 de procente susțin că ar lua în considerare introducerea plăților prin intermediul telefoanelor mobile.
- 51% dintre respondenții acestui sondaj au declarat că nu s-au confruntat cu probleme la nivelul plăților prin numerar, cu cardul sau prin intermediul tehnologiei mobile.
- O treime din respondenți au declarat faptul ca plățile prin cash sunt consumatoare de timp, preferând plățile prin card, mult mai rapide din toate punctele de vedere.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall
- Genesis Property: Aproape 70% dintre tinerii Gen Z au nevoie sa lucreze cel putin 3 zile pe saptamana de la birou pentru a fi productivi si a colabora eficient cu echipa
- 21 de companii românești premiate în programul Deloitte „Best Managed Companies”
- EY România: Anul 2024 stă sub semnul creșterii poverii fiscale pentru toți contribuabilii români
- Studiu Deloitte 2024: impactul riscurilor cibernetice, reglementărilor de mediu și creșterii dobânzilor asupra pieței Imobiliare
- BNR a decis să mențină rata dobânzii de politică monetară la 7,00% pe an
- Proiectul GirlPower Network: Transformarea Educației în Mediul Rural Românesc
- Opinie Deloitte: Sanctiunile aplicabile in cazul neconformarii la sistemul de raportare RO e-Factura
- NN Romania o numeste pe Eszter Martin in rolul de Chief HR Officer