PwC: Patru din cinci directori generali se așteaptă ca munca de la distanță să continue pe termen lung

Data publicarii: 19-08-2020 | Economie
4 din 5 directori generali se așteaptă ca munca de acasă, sau de la distanță cum mai este ea numită, să devină mai degrabă norma decât excepția în perioada care urmează. Acest lucru se întâmplă pe fondul pandemiei de Covid-19 care a impus o serie de astfel de măsuri care pe parcursul lunilor care au trecut au alungat temerile privind scăderea productivității în perioada de izolare.

Concluziile sunt trasate de cel mai recent raport CEO Panel Survey realizat la nivel global de către PwC în perioada iunie-iulie 2020. CEO Panel Survey este de altfel o extensie a sondajului anual CEO Survey realizat de către cei de la PwC. La ultima ediție au participat 699 de directori generali din toată lumea. 16% dintre aceștia conduc companii cu venituri care depășesc suma de 1 miliard de dolari anual, 32% conduc companii cu venituri între 101 milioane USD și 999 milioane USD în vreme ce 40% reprezintă companii cu venituri de până la 100 milioane USD.

Sondajul precedent realizat în luna aprilie, indica faptul că aproape jumătate din respondenți se așteptau la o scădere a productivității din lipsa capacităților de lucru la distanță. Două luni mai târziu, în prezent, procentul celor sceptici a scăzut la 26% ceea ce denotă faptul că munca de acasă poate deveni o normă mai degrabă decât o excepție și că această opțiune ar putea fi luată în calcul chiar și după ce efectele pandemiei vor trece.

”Directorii generali consideră că au trecut un test critic în ultimele luni și acum sunt pregătiți să valorifice tendințele durabile aduse de COVID-19. Noua normalitate a pus la încercare capacitatea companiilor de a-și desfășura activitățile fără ca angajații să călătorească, fără întâlniri în persoană și alte modalități de lucru ce păreau indispensabile și le-a impus să se adapteze pentru a avea o productivitate comparabilă sau mai mare. Cultura organizațională, specificul afacerii și investițiile în tehnologie au jucat și vor juca un rol foarte important în acest proces, unele activități devenind chiar mai eficiente. Pe viitor ne așteptăm ca multe companii să îmbine munca de de la distanță cu cea de la birou”, a declarat Ionuț Simion, Country Managing Partner PwC România.

Pe de altă parte, temele cheie abordate de către directorii generali atunci când au fost întrebați despre prioritățile lor s-au rezumat în mare parte la două puncte esențiale: digitalizarea prin automatizarea operațiunilor sau adăugarea de produse și servicii digitale respectiv dezvoltarea unei forțe de muncă flexibilă și implicată, lucru care poate fi realizat prin creșterea numărului de angajați care lucrează de la distanță.

Directorii generali rămân însă pesimiști cu privire la direcția economiei globale în următoarele 12 luni, doar 30% creditând un posibil avans economic în anul următor. Banca Mondială estimează de asemenea că economia globală va înregistra o scădere de 5,2% în 2020, aceasta fiind și cea mai sumbră previziune cu privire la o recesiune economică de la cel de-al doilea război mondial încoace.