Studiu Deloitte: dupa un an de incertitudini, revine optimismul pe piata imobiliara din Europa Centrala
Data publicarii: 09-07-2021 | ImobiliareReprezentanții pieței imobiliare din Europa centrală și-au regăsit optimismul, acesta atingând valorile înregistrate în perioada de dinainte de pandemia de Covid-19, potrivit celui mai recent studiu Deloitte „Real Estate ConfidenceSurvey for Central Europe 2021”. Aproape 40% dintre respondenții care au participat la acest studiu estimează o îmbunătățire a climatului economic general în 2021, în vreme ce 46% au așteptări pozitive și cu privire la evoluția activității din domeniul imobiliar. În același timp, nu mai puțin de 48% mizează pe o creștere a volumului tranzacțiilor.
Sectoarele industrial/logistic și rezidențial sunt potrivit participanților la studiu și cele mai rezistente la efectele negative ale pandemiei, 56% dintre respondenți așteptându-se ca sectorul industrial să fie și cel mai competitiv în lunile care urmează din punct de vedere al oportunităților de investiții în regiunea Europei Centrale. O creștere semnificativă de atractivitate se înregistrează în prezent și în sectorul rezidențial destinat închirierilor, numărul investitorilor care îl consideră prioritar ajungând la 16%, aproape triplu față de procentul înregistrat în perioada de pandemie (6%). Mai mult, un sfert dintre investitori și 15% dintre dezvoltatori plănuiesc să se concentreze pe sectorul construcțiilor în acest an. Aproape jumătate din respondenții la studiu consideră de asemenea că randamentele se vor stabiliza în perioada imediat următoare iar 25% se așteaptă la o creștere a acestora.
„După incertitudinea creată de pandemie, investitorii sunt din nou încrezători și așteaptă o eficiență sporită pentru investițiile lor în regiune. Totuși, atât dezvoltatorii, cât și investitorii și consultanții din domeniu consideră că efectele pandemiei vor fi resimțite în economia globală pe termen mediu și lung, astfel că fiecare dintre jucătorii din piață trebuie să urmărească noile oportunități și să își adapteze oferta în funcție de modificările apărute pe partea de cerere – mai puține spații de birouri, necesar suplimentar în zona de logistică, redimensionări în rezidențial etc. Tendințele regionale se vor regăsi în mare măsură și în România, însă aici se distinge poate un raport mai specific între cerere și ofertă pentru anumite tipuri de active, cum ar fi cele din sectorul rezidențial, precum și un apetit crescut din partea investitorilor care nu au mai fost prezenți până acum pe piața locală”, a declarat Alexandra Smedoiu, Partener, Deloitte România, Lider al Serviciilor de Consultanță pentru sectorul Imobiliar.
În ceea ce privește evoluția cadrului fiscal aplicabil în domeniul imobiliar, 56% dintre potențialii investitori sunt optimiști, așteptându-se ca acesta să rămână stabil. 13% se așteaptă chiar la îmbunătățiri din acest punct de vedere în perioada care urmează în vreme ce 32% se așteaptă la o deteriorare.
S-a schimbat de asemenea și percepția dezvoltatorilor cu privire la provocările cărora vor trebui să le facă față. Înainte de criză, achiziționarea terenului, creșterea cheltuielilor cu materialele de construcție și disponibilitatea forței de muncă erau considerate drept principalele provocări. Începând cu cel de-al doilea trimestru al anului trecut, principala preocupare a devenit vânzarea proiectelor dezvoltate.
Întrebați care sunt sectoarele care vor resimți cel mai puternic impacturile negative ale pandemiei, respondenții studiului Deloitte au indicat industria hotelieră, turismul și zona de agrement, o mare parte dintre ei indicând inclusiv sectorul de retail.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- PLG Group preia 100% din Bilete.ro, Entertix.ro și Myticket.ro
- FintechOS l-a cooptat pe Sorin Mirea, un manager cu 20 de ani în industria bancară, pentru a accelera creșterea companiei în Europa Centrală și de Est
- Sondaj Cargus: 63% dintre romani aleg magazine online locale, indiferent de generatie, pentru livrarea mai rapida si returul mai facil
- Opinie Deloitte: Frana brusca pe cheltuielile publice – cu ce conditii vine „pasuirea” de la Comisia Europeana?
- EY Romania: 58% dintre investitori preconizează că atractivitatea României se va ameliora în următorii trei ani
- Studiu Deloitte: 2/3 dintre angajatorii din Romania considera foarte important echilibrul dintre agilitatea necesara dezvoltarii afacerii si stabilitatea de care au nevoie angajatii
- Studiu Deloitte: cantitatea de materii reciclate intrate in economiile lumii creste usor, dar indicele global de circularitate scade, pe fondul consumului galopant de resurse si materii prime virgine
- DAN AIR a efectuat primul zbor comercial pe ruta București - Damasc
- Virgil Șoncutean primește al patrulea mandat la conducerea Allianz-Țiriac Asigurări
- EY Romania: Tehnologia cloud reprezinta cea mai avansata si raspandita solutie emergenta in companiile din Romania
- OLX Group anunta vanzarea companiei KIWI Finance catre Partners Financial Services
- Schneider Electric o numește pe Esther Finidori în funcția de Chief Sustainability Officer
- 3 din 5 tineri nu au cumpărat până acum o asigurare 100% digitală. Generația Z vrea procese digitale rapide și produse simple, la costuri mici, pentru a cumpăra online
- Copiii intră în vacanță, hackerii nu - Sfaturi ARB pentru siguranța online în familie
- Studiu EY: Trei din patru departamente juridice își perfecționează strategiile de tehnologie și date, dar numai 25% prioritizează GenAI