FintechOS se lansează pe piața din Statele Unite, contribuind la accelerarea digitalizării industriei financiare

Data publicarii: 16-09-2021 | Finante-Banci
FintechOS, unul dintre cei mai importanți furnizori de tehnologie pentru companii în domeniul serviciilor financiare la nivel global, își anunță lansarea și pe piața din Statele Unite ale Americii, lansare care vine ca un pas firesc în urma succesului de care compania s-a bucurat pe piețele din Europa, Asia și Orientul Mijlociu, piețe pe care aceasta servește deja peste 40 de companii de asigurări și bănci.

Pe piața din Statele Unite, FintechOS va lucra atât pentru instituțiile de creditare și bancare tradiționale cât și pentru fintech-uri. Obiectivul principal al companiei în perioada imediat următoare este astfel cel de a atrage cel puțin 15 clienți noi până la finele acestui an. În acest sens, peste 100 de angajați vor fi recrutați pentru echipa locală urmând ca până la finele anului următor, compania să beneficieze de aportul a peste 400 de angajați la nivel global. Celor deja existenți, li se vor adăuga colegi noi din Statele Unite care vor fi angajați în departamentele de product management, vânzări, marketing și relații cu clienții.

“Intrarea FintechOS pe piața din Statele Unite le oferă băncilor și instituțiilor de credit oportunitatea să inoveze rapid și să-și întărească poziția în această cursă a digitalizării. Până în 2024, 4 din 5 deținători de cont bancar din Statele Unite vor interacționa digital cu banca lor cel puțin o dată pe lună, ceea ce demonstrează că și furnizorii de servicii financiare trebuie să devină foarte agili”, spune Steve Rooney. “Tehnologia noastră le va da băncilor, dar și uniunilor de creditare și furnizorilor de servicii financiare din noua generație, șansa să creeze în foarte scurt timp astfel de interacțiuni complet digitale cu consumatorii, în contextul unei evoluții foarte rapide a industriei fintech americane”.

Un motiv important pentru care FintechOS a ales piața americană, este potențialul acesteia. Doar în anul 2018, aproximativ 68% din populația acestei țări utiliza deja servicii bancare digitale, procentul fiind estimat să crească la 65,33% până anul viitor. Compania vine pe piața din Statele Unite cu o tehnologie care incorporează capabilități de tip plug and play care permit lansarea rapidă de produse destinate IMM-urilor și consumatorilor individuali la costuri mici în condițiile în care platformele tehnologice utilizate în prezent de instituțiile financiare nu permit acest lucru.

Sergiu Neguț, co-fondator și Managing Director pe America de Nord al FintechOS a declarat: “Tehnologia noastră, cu un grad ridicat de personalizare și granularitate, le va permite furnizorilor de servicii financiare să construiască de la un nivel redus, și să își stabilească obiective ambițioase pe care pot să le atingă rapid. Vom ajuta astfel la remedierea situației actuale în care – deși sunt dispuse să inoveze rapid – băncile și instituțiile de creditare nu au suficient sprijin din partea actualilor furnizori de tehnologie”.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
Folosim cookies pentru functionarea corecta a site-ului, masurarea traficului si functionalitati care ne permit sa iti prezentam un continut particularizat preferintelor tale. Pentru retragerea acordului pentru cookies, te rugam sa consulti Politica de Cookie. De asemenea, te invitam sa parcurgi Politica noastra de Confidentialitate, ce a devenit aplicabila incepand cu luna mai 2018.
DA, ÎNTELEG