Opinie Deloitte: Transportatorii, responsabili pentru plata accizelor aferente produselor livrate intracomunitar, daca vama descopera neregul
Data publicarii: 20-09-2021 | EconomieCurtea de Justiție a Uniunii Europene a decis într-un caz soluționat recent faptul că transportatorul este obligat să plătească accizele aferente produselor introduse pe teritoriul unei țări, pentru simplul fapt că acestea se aflau în posesia sa, fără a se demonstra că acesta dispunea de mijloace de verificare dacă produsele în cauză erau supuse sau nu accizelor și fără a se fi demonstrat că acesta ar fi fost complice la o tentativă de contrabandă. Această decizie vine ca un semnal de alarmă, un avertisment dat transportatorilor care trebuie să știe dacă produsele pe care le livrează intracomunitar sunt accizabile, sub ce regim fiscal circulă și în același timp, să ia toate măsurile necesare pentru a nu risca să fie obligați la plata accizelor aferente.
Revenind la procesul amintit mai sus, în speța judecată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (C-279/19), un transportator independent angajat să transporte produse accizabile din Germania în Marea Britanie, a fost oprit de autoritățile vamale pentru verificări. Acesta a prezentat documentul de transport (CMR) în care era menționat un document electronic care făcea referire la faptul că bunurile erau livrate într-un sistem de scutire de la plata accizelor. În urma consultării sistemului informatic însă, autoritățile vamale au constatat că acel document avea un cod de referință care a mai fost utilizat anterior pentru a livra același tip de marfă accizabilă din Germania către Marea Britanie. Din acest motiv, autoritățile vamale au considerat că produsele respective nu aveau drept de a circula în regim suspensiv, accizele aferente devenind exigibile la sosirea pe teritoriul Regatului Unit. Autoritățile vamale au confiscat prin urmare atât bunurile cât și mijlocul de transport, obligând transportatorul la plata accizelor.
CJUE a analizat dacă transportatorul datorează aceste accize în condițiile în care acesta nu avea niciun drept ori interes economic asupra lor și nu era nici conștient de faptul că sunt accizabile. În ciuda acestor informații, Curtea a decis că transportatorul este obligat să plătească taxele în baza Directivei 2008/118.
„Decizia emisă are un impact important asupra transportatorilor și a comercianților care, prin prisma obiectului de activitate, dețin în mod fizic produse accizabile care circulă intracomunitar. Astfel, pentru a evita situații precum cea din speța menționată, companiile de transport implicate în astfel de activități trebuie să își ia măsuri suplimentare înainte de a efectua transportul. În acest sens, transportatorii sau comercianții ar putea să formuleze contractele și înțelegerile cu partenerii de afaceri astfel încât, în cazul în care ar fi obligați la plata accizelor din motive neimputabile lor, să se poată îndrepta contractual sau să poată formula acțiuni în instanță împotriva persoanelor din cauza cărora respectivele taxe au devenit exigibile și care ar trebui să suporte plata acestora (de exemplu, antrepozitarul care a comunicat un document administrativ electronic invalid)”, scriu Vladislav Dabija, manager și Radu Todiraș, consultant senior taxe directe în cadrul Deloitte România.
„Aspectele de acest gen sunt urmărite și în România, unde există un proiect de lege pentru implementarea Directivei (UE) 2020/262 privind regimul general al accizelor, inclusiv în cazul deplasării produselor accizabile eliberate pentru consum. Astfel, deplasarea intracomunitară a acestui tip de produse accizabile va fi posibilă doar între persoanele autorizate ca expeditori și destinatari certificați”, conchid cei doi.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- PLG Group preia 100% din Bilete.ro, Entertix.ro și Myticket.ro
- FintechOS l-a cooptat pe Sorin Mirea, un manager cu 20 de ani în industria bancară, pentru a accelera creșterea companiei în Europa Centrală și de Est
- Sondaj Cargus: 63% dintre romani aleg magazine online locale, indiferent de generatie, pentru livrarea mai rapida si returul mai facil
- Opinie Deloitte: Frana brusca pe cheltuielile publice – cu ce conditii vine „pasuirea” de la Comisia Europeana?
- EY Romania: 58% dintre investitori preconizează că atractivitatea României se va ameliora în următorii trei ani
- Studiu Deloitte: 2/3 dintre angajatorii din Romania considera foarte important echilibrul dintre agilitatea necesara dezvoltarii afacerii si stabilitatea de care au nevoie angajatii
- Studiu Deloitte: cantitatea de materii reciclate intrate in economiile lumii creste usor, dar indicele global de circularitate scade, pe fondul consumului galopant de resurse si materii prime virgine
- DAN AIR a efectuat primul zbor comercial pe ruta București - Damasc
- Virgil Șoncutean primește al patrulea mandat la conducerea Allianz-Țiriac Asigurări
- EY Romania: Tehnologia cloud reprezinta cea mai avansata si raspandita solutie emergenta in companiile din Romania
- OLX Group anunta vanzarea companiei KIWI Finance catre Partners Financial Services
- Schneider Electric o numește pe Esther Finidori în funcția de Chief Sustainability Officer
- 3 din 5 tineri nu au cumpărat până acum o asigurare 100% digitală. Generația Z vrea procese digitale rapide și produse simple, la costuri mici, pentru a cumpăra online
- Copiii intră în vacanță, hackerii nu - Sfaturi ARB pentru siguranța online în familie
- Studiu EY: Trei din patru departamente juridice își perfecționează strategiile de tehnologie și date, dar numai 25% prioritizează GenAI