TransferGo: Danemarca, o destinatie din ce in ce mai cautata de imigrantii romani
Data publicarii: 29-09-2021 | Finante-BanciTransferurile intermediate de TransferGo pe coridorul Danemarca - România au avut o creștere de 100% la începutul acestei luni în comparație cu luna anterioară a acestui an, potrivit datelor furnizate de compania de transferuri internaționale de bani.
Odată ce românii din diaspora s-au reîntors în țările de domiciliu imediat după vacanța de vară, datele TransferGo s-au dublat dinspre Danemarca către România, țara nordică devenind astfel una dintre cele mai căutate destinații, cel puțin în ceea ce privește serviciile companiei de transferuri de bani online. Conturarea acestei tendințe este observată de asemenea prin sporirea numărului de curse aeriene dinspre România către Danemarca. De altfel, toate țările nordice s-au remarcat în ultima perioadă ca fiind un coridor de transferuri cuprinzător unui nou canal de migrație europeană, Danemarca fiind cea mai importantă dintre acestea din toate punctele de vedere.
„Am observat o activitate incipientă de transfer de bani a românilor dinspre zona nordică a Europei cu ceva timp în urmă, activitate care s-a aflat în creștere constantă și iată că astăzi această tendință se confirmă. Uitându-ne la cifre per ansamblu, credem că acest trend se explică, pe de-o parte, prin faptul că o parte dintre români au fost nevoiți să părăsească Marea Britanie ca urmare a Brexit, iar pe de altă parte sunt aceia care au plecat din țările mai puțin potente financiar și mai puternic afectate de condițiile economice dificile cauzate de pandemie (precum Italia, Spania etc.). Toți aceștia au migrat către Țările Nordice și au preferat în special Danemarca, deoarece este recunoscută pentru nivelul de trai mai ridicat, contractele mai sigure, dar și o mai bună garantare a respectării drepturilor omului și de muncă,” a afirmat Marius Nedelcu, Chief Marketing Officer, TransferGo.
Tot la începutul lunii septembrie 2021, TransferGo a înregistrat o creștere semnificativă a numărului de clienți care transferă bani ocazional, luna curentă fiind și cea mai atractivă lună a anului, alături de octombrie, în ceea ce privește transferurile internaționale de bani.
Această lună reprezintă de asemenea și o perioadă de activitate crescută în ceea ce privește transferurile în sens invers, adică dinspre România spre o serie de alte state din Europa cu centre universitare consacrate, destinații preferate de studenții români în ultimii ani precum Olanda, Franța, Danemarca sau Marea Britanie.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- PLG Group preia 100% din Bilete.ro, Entertix.ro și Myticket.ro
- FintechOS l-a cooptat pe Sorin Mirea, un manager cu 20 de ani în industria bancară, pentru a accelera creșterea companiei în Europa Centrală și de Est
- Sondaj Cargus: 63% dintre romani aleg magazine online locale, indiferent de generatie, pentru livrarea mai rapida si returul mai facil
- Opinie Deloitte: Frana brusca pe cheltuielile publice – cu ce conditii vine „pasuirea” de la Comisia Europeana?
- EY Romania: 58% dintre investitori preconizează că atractivitatea României se va ameliora în următorii trei ani
- Studiu Deloitte: 2/3 dintre angajatorii din Romania considera foarte important echilibrul dintre agilitatea necesara dezvoltarii afacerii si stabilitatea de care au nevoie angajatii
- Studiu Deloitte: cantitatea de materii reciclate intrate in economiile lumii creste usor, dar indicele global de circularitate scade, pe fondul consumului galopant de resurse si materii prime virgine
- DAN AIR a efectuat primul zbor comercial pe ruta București - Damasc
- Virgil Șoncutean primește al patrulea mandat la conducerea Allianz-Țiriac Asigurări
- EY Romania: Tehnologia cloud reprezinta cea mai avansata si raspandita solutie emergenta in companiile din Romania
- OLX Group anunta vanzarea companiei KIWI Finance catre Partners Financial Services
- Schneider Electric o numește pe Esther Finidori în funcția de Chief Sustainability Officer
- 3 din 5 tineri nu au cumpărat până acum o asigurare 100% digitală. Generația Z vrea procese digitale rapide și produse simple, la costuri mici, pentru a cumpăra online
- Copiii intră în vacanță, hackerii nu - Sfaturi ARB pentru siguranța online în familie
- Studiu EY: Trei din patru departamente juridice își perfecționează strategiile de tehnologie și date, dar numai 25% prioritizează GenAI