Top Angajatori 2021: UiPath, cea mai apreciată companie de către propriii angajați

Data publicarii: 29-11-2021 | HR/Cariere
Conform clasamentului „Top angajatori 2021” realizat de platforma Undelucram.ro, UiPath, Zitec, Softbinator technologies, JYSK România și Nobel România. Topul a fost realizat în funcție de preferințele angajaților și nu în funcție de imaginea publică a companiei, fiind primul și singurul top de acest fel din România.

Topul angajatorilor se află la cea de-a șasea ediție și a fost realizat în perioada 16 noiembrie 2020 - 15 noiembrie 2021, fiind luate în calcul opiniile a peste 100.000 de utilizatori ai platformei Undelucram.ro.

Clasamentul a fost întocmit pe baza indicelui obținut din media notelor acordate de angajați sau foști angajați angajatorilor dar și numărul de recenzii înregistrate pe platformă. Criteriile principale de evaluare au fost oportunitățile de avansare, pachetul salarial, timpul liber versus timpul la birou, managementul, valorile companiei și procedurile.

În acest an, a intrat pentru prima dată în top și compania de tehnologie românească, lider mondial în domeniul Robotic Process Automation, UiPath. De altfel, compania s-a clasat direct pe prima poziție.

Anul trecut, clasamentul a fost condus de Microsoft România, companie care s-a clasat mereu pe primele cinci locuri încă din anul 2016 și care a ocupat prima poziție în anii 2016, 2018 și 2020. În acest an, aceeași companie, s-a clasat doar pe locul zece.

“Fiecare ediție a topului nostru este dominată de companii din domeniul IT, acest lucru nu mai reprezintă o surpriză pentru nimeni. Însă faptul că UiPath, cea mai de succes companie globală fondată de antreprenori din România, a intrat pentru prima dată în top și s-a clasat direct pe primul loc, confirmă trendul spectaculos de creștere al acesteia. De asemenea, ne bucurăm că observăm o tot mai mare diversitate de domenii în Top 10 Angajatori și că începem să regăsim beneficiile angajaților din IT și în alte sectoare economice. De exemplu, anul acesta în Top 10 se află doi retaileri ceea ce arată grija tot mai mare pe care o au companiile pentru clienți și angajați” afirmă Costin Tudor, fondator și CEO al Undelucram.ro.

“Când a fondat UiPath, co-fondatorul si CEO-ul Daniel Dines, și-a propus să construiască o companie pentru care i-ar plăcea să lucreze. De aceea, la UiPath, noi ne-am pus întotdeauna oamenii pe primul loc și, pe parcursul creșterii accelerate a companiei, ne-am asigurat că ne concentrăm energia pentru a ne asigura că și cultura noastră prosperă. Valorile noastre: «be bold, be fast, be immersed and be humble» continuă să fie piatra de temelie a ceea ce face din UiPath un loc de muncă minunat. Suntem onorați că am fost numiți «Top Angajatorul anului 2021» de către Undelucram.ro. Titlul este și mai special pentru noi, deoarece este o distincție care ne-a fost acordată pe baza recenziilor angajaților noștri. În al doilea rând, pentru că vine la sfârșitul a doi ani petrecuți lucrând la distanță pe fondul pandemiei, iar acest lucru a adus cu sine provocări specifice. De aceea, premiul este o încurajare că suntem pe calea cea bună pentru a fi în continuare o companie pentru care atât angajații actuali cât și viitorii noștri colegi sunt bucuroși să lucreze. Când echipa se simte apreciată, implicată și încurajată să își atingă potențialul, toată lumea prosperă - angajații, organizația și clienții noștri”, declară Andreea Baciu, Chief Culture Officer UiPath.

TOPUL ANGAJATORILOR la nivel național, indiferent de domeniul de activitate
1. UiPath
2. Zitec
3. Softbinator Technologies
4. JYSK România
5. Nobel
6. 8x8 International
7. Majorel România
8. Decathlon România
9. KRUK România
10. Microsoft România
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
Folosim cookies pentru functionarea corecta a site-ului, masurarea traficului si functionalitati care ne permit sa iti prezentam un continut particularizat preferintelor tale. Pentru retragerea acordului pentru cookies, te rugam sa consulti Politica de Cookie. De asemenea, te invitam sa parcurgi Politica noastra de Confidentialitate, ce a devenit aplicabila incepand cu luna mai 2018.
DA, ÎNTELEG