Cetățenilor ucraineni care au depășit șase luni de prezență în România le revin obligații fiscale suplimentare
Data publicarii: 20-09-2022 | EconomieÎn luna august a acestui an, s-au împlinit deja șase luni de cât primii cetățeni ucraineni refugiați ca urmare a războiului au ajuns în România. Aceștia s-au mutat în țara noastră pentru a căuta protecția fizică dar și financiară, atât pentru ei cât și pentru familiile lor.
Începând cu data de 24 februarie 2021, au intrat în țară peste 1,5 milioane de cetățeni ucraineni din care peste 87.000 au rămas aici și continuă să fie rezidenți ai României. O parte s-au încadrat în muncă în diferite domenii de activitate în vreme ce altă parte și-au înființat mici afaceri de familie pe teritoriul țării noastre.
Astfel, potrivit celor mai recente date furnizate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în prezent sunt înregistrate 6420 de contracte active de muncă ale cetățenilor ucraineni din care 4282 sunt date care au data de început chiar în ziua în care a început conflictul cu Rusia. Domeniile de activitate sunt variate, de la 1155 de contracte înregistrate în industria prelucrătoare, 616 în construcții, 495 în HoReCa și până la 345 în domeniul serviciilor administrative sau al activităților de servicii suport.
Cei mai mulți dintre cei care au rămas în România și s-au încadrat în muncă sunt în București, 1297 de persoane, 435 în județul Bistrița-Năsăud, 269 în Timiș, 235 în Arad, 216 în Maramureș, 161 în Bihor respectiv 150 în Argeș, potrivit datelor furnizate de același minister.
Dacă pe partea administrativă lucrurile s-au simplificat pentru cetățenii ucraineni existând o serie de derogări pentru obținerea rezidenței pe perioadă mai mare de șase luni, din punct de vedere al legislației fiscale, aceștia trebuie să fie atenți la câteva detalii. Potrivit legilor în vigoare, șederea pe teritoriul țării pe o perioadă mai mare de 183 de zile, poate atrage cu sine și obligații fiscale suplimentare.
„Astfel, legislația fiscală din România prevede obligația completării formularului Chestionar pentru stabilirea rezidenţei fiscale a persoanei fizice la sosirea în România de către orice persoană fizică care sosește în țara noastră și va avea o şedere pentru o perioadă sau mai multe perioade care depăşesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, care se încheie în anul calendaristic vizat”, scriu Corina Mîndoiu, Partener, Impozit pe venit și contribuții sociale, EY România și Andra Ciotic, Senior Manager, Impozit pe venit și contribuții sociale, EY România.
Chestionarul menționat mai sus trebuie depus la autoritățile fiscale competente după ce cetățenii ucraineni depășesc perioada de 183 de zile de ședere în România. Acesta are ca scop stabilirea statutului fiscal al persoanei fizice, fie că aceasta este rezidentă fiscal în România sau nu. Acest lucru se întâmplă prin emiterea unei notificări privind îndeplinirea condițiilor necesare pentru a fi considerat rezident fiscal în România.
„Chestionarul menționat se depune, la autoritățile fiscale române competente, doar după împlinirea perioadei de 183 de zile de prezență în țară, având ca scop stabilirea statutului fiscal în România a persoanei fizice, respectiv de persoană fizică rezidentă fiscal în România sau nerezidentă. Acest lucru se întâmplă prin emiterea unei Notificări privind îndeplinirea condițiilor de rezidență de către autoritățile fiscale”, adaugă cele două experte EY.
„Prin urmare, pe baza situației personale ce urmează să fie analizată, de la caz la caz, de către autoritățile fiscale, acestea pot concluziona că persoana în cauză îndeplinește sau nu condițiile pentru a fi considerată rezidentă fiscal în România. În urma analizei punctuale, că îndeplinesc condițiile din legislația românească, pentru a fi încadrați ca rezidenți fiscali români, vor deveni impozabili în România, pe veniturile lor globale”, conchid cele două.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall