Opinie Reff & Asociatii | Deloitte Legal: Noile reguli in materia controalelor fiscale – o schimbare de perspectiva
Data publicarii: 17-01-2023 | EconomieOdată cu intrarea în vigoare a Ordonanței 188/2022, se va schimba și modalitatea de desfășurare a controalelor fiscale. Ordonanța cu pricina are scopul de a completa Codul de procedură fiscală și a fost adoptată în contextul unei reforme pe scară largă a administrației fiscale din România.
Noile prevederi cu privire la controalele fiscale au ca principal scop eficientizarea activității de control care se va concentra de acum înainte pe zonele de risc fiscal și pe efectuarea verificărilor de la distanță în detrimentul inspecțiilor exhaustive de până acum. Ordonanța conține în același timp și măsuri de îmbunătățire a conformării fiscale voluntare și a comunicării dintre organele fiscale și contribuabil.
Una dintre cele mai importante modificări aduse de noua legislație se referă la modalitatea de selecție a contribuabililor care vor fi inspectați. Aceasta se va efectua la nivelul aparatului central ANAF pe baza unei analize de risc iar organele fiscale vor avea competențe de inspecție pe tot teritoriul țării. A fost introdusă însă și o excepție, care presupune posibilitatea unei selecții aleatorii a contribuabililor care vor fi inspectați fiscal însă aceștia vor fi în procent de maxim 10% din totalul celor selectați anual pentru inspecție fiscală. Depășirea acestui procent, reprezintă abatere disciplinară.
„Prealabil selectării contribuabililor pentru inspecție, organul de inspecție fiscală va trimite acestora o notificare de conformare, care va cuprinde riscurile fiscale identificate, pentru a le acorda posibilitatea să își corecteze situația fiscală, în termen de 30 de zile de la data comunicării notificării. În cadrul acestui termen, organul de inspecție fiscală nu va întreprinde nicio acțiune în vederea selectării pentru efectuarea inspecției fiscale. După trecerea termenului de 30 de zile, contribuabilii cu risc fiscal ridicat care nu au remediat riscurile fiscale pentru care au fost notificați sunt supuși obligatoriu unei inspecții fiscale sau unei verificări documentare. Pe de altă parte, chiar dacă se conformează în termen, contribuabilul nu scapă de riscul de a fi selectat, ulterior, pentru inspecție fiscală”, scriu Bogdan Mărculeț, Senior Managing Associate, și Ștefan Mihărtescu, Managing Associate, Reff & Asociații | Deloitte Legal.
De asemenea, noile reglementări prevăd și anumite drepturi ale contribuabilului pe durata unui control antifraudă. Unul dintre cele mai importante dintre acestea este dreptul de a beneficia de asistență de specialitate, de a fi informat pe parcursul inspecției și de a-i fi impactată activitatea cât mai puțin de acest demers.
Notificarea de conformare anterioară inspecției fiscale va fi aplicabilă și în cazul verificării situației fiscale personale, pentru încurajarea conformării voluntare. „De asemenea, în mod similar inspecției, efectuarea analizei de risc pentru identificarea persoanelor fizice care prezintă risc fiscal de neconformare se va face de structura competentă la nivelul central al ANAF. Nu în ultimul rând, se reglementează posibilitatea selectării aleatorii a persoanelor fizice pentru efectuarea unei verificări a situației fiscale personale”, continuă cei doi experți.
„În concluzie, OUG nr. 188/2022 aduce, fără îndoială, atât din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ, una dintre cele mai ample modificări ale Codului de procedură fiscală de la intrarea sa în vigoare, în anul 2016. În continuare, eficientizarea controalelor fiscale și atingerea obiectivelor acestor modificări legislative depinde în mare măsură de modul în care acestea vor fi puse în practică, atât de către organele fiscale, cât și de către contribuabili”, conchid aceștia.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- PLG Group preia 100% din Bilete.ro, Entertix.ro și Myticket.ro
- FintechOS l-a cooptat pe Sorin Mirea, un manager cu 20 de ani în industria bancară, pentru a accelera creșterea companiei în Europa Centrală și de Est
- Sondaj Cargus: 63% dintre romani aleg magazine online locale, indiferent de generatie, pentru livrarea mai rapida si returul mai facil
- Opinie Deloitte: Frana brusca pe cheltuielile publice – cu ce conditii vine „pasuirea” de la Comisia Europeana?
- EY Romania: 58% dintre investitori preconizează că atractivitatea României se va ameliora în următorii trei ani
- Studiu Deloitte: 2/3 dintre angajatorii din Romania considera foarte important echilibrul dintre agilitatea necesara dezvoltarii afacerii si stabilitatea de care au nevoie angajatii
- Studiu Deloitte: cantitatea de materii reciclate intrate in economiile lumii creste usor, dar indicele global de circularitate scade, pe fondul consumului galopant de resurse si materii prime virgine
- DAN AIR a efectuat primul zbor comercial pe ruta București - Damasc
- Virgil Șoncutean primește al patrulea mandat la conducerea Allianz-Țiriac Asigurări
- EY Romania: Tehnologia cloud reprezinta cea mai avansata si raspandita solutie emergenta in companiile din Romania
- OLX Group anunta vanzarea companiei KIWI Finance catre Partners Financial Services
- Schneider Electric o numește pe Esther Finidori în funcția de Chief Sustainability Officer
- 3 din 5 tineri nu au cumpărat până acum o asigurare 100% digitală. Generația Z vrea procese digitale rapide și produse simple, la costuri mici, pentru a cumpăra online
- Copiii intră în vacanță, hackerii nu - Sfaturi ARB pentru siguranța online în familie
- Studiu EY: Trei din patru departamente juridice își perfecționează strategiile de tehnologie și date, dar numai 25% prioritizează GenAI