Studiu EY: Salarizarea, bunăstarea și flexibilitatea atrag tensiuni la locul de muncă și mai mult de o treime dintre angajați sunt susceptibili să demisioneze

Data publicarii: 17-10-2023 | HR/Cariere
Potrivit studiului EY 2023 Work Reimagined Survey, principala preocupare a angajatorilor la nivel global a devenit atragerea și păstrarea talentelor în contextul în care 35% dintre angajați sunt susceptibili să renunțe la locul de muncă actual în următoarele 12 luni. Dintre aceștia, cei mai predispuși să plece sunt cei din generația Z (38%) și Millennials (37%).

Pe de altă parte, sondajul relevă o neconcordanță între așteptările și motivațiile angajaților și cele ale angajatorilor. Astfel, 58% dintre angajatori consideră că încetinirea creșterii economice ar reduce probabilitatea ca angajații să demisioneze în vreme ce mai puțin de jumătate dintre angajați, mai precis 47% dintre aceștia sunt de acord cu cele de mai sus în vreme ce 22% nu sunt de acord. Angajatorii riscă astfel să subestimeze fluiditatea continuă a pieței muncii.

Studiul amintit mai sus este cel de-al patrulea dintr-o serie inițiată de EY, prilej cu care au fost sondați peste 17.000 de angajați și 1575 de angajatori din 22 de țări și 25 de sectoare industriale, la nivel global. Conform studiului, în ciuda încetinirii economiei, raportul de forțe la locul de muncă rămâne în favoarea angajaților în 2023.

Imaginea era una cu totul diferită în urmă cu trei ani, când, înainte de pandemie, 53% dintre respondenți credeau că balanța puterii la locul de muncă era deținută de angajatori și doar 24% de angajați. Astăzi, diferența este de 46% pentru puterea angajatorilor față de 32% pentru angajați.

„Recunoaştem şi în Romania acelaşi tip de tensiuni, ca oriunde în lume. Pe de o parte, angajatorii încearcă să găsească cheia rezolvării acestora prin încercări, lecţii extrase din greşeli, dar şi consultări constante cu angajaţii lor. Pe de altă parte, dinamica pietei muncii impune, la fel de mult ca în ultimii ani, nu doar ca angajatorii să fie atenţi la nevoile angajaţilor, ci şi să anticipeze schimbarea priorităţilor acestora” spune Claudia Sofianu, Partener, liderul departamentului Impozit pe venit şi contribuţii sociale, EY România.

Același studiu amintit mai sus relevă faptul că, la fel ca și anul trecut, principala preocupare a angajaților a rămas salariul (35%). Remunerația este însă doar pe locul al treilea în ceea ce privește angajatorii, aceștia fiind mai degrabă preocupați de atragerea de noi talente și de păstrarea talentelor în proporții de 37% respectiv 34%.

Angajatorii riscă, de asemenea, să supraestimeze influența flexibilității ca stimulent pentru a atrage noi talente. Astfel, potrivit rezultatelor sondajului EY, 84% dintre angajatori consideră că oferirea de flexibilitate va avea un impact pozitiv asupra capacității lor de a recruta talente, însă doar 63% dintre angajați sunt de acord. Acest lucru este valabil mai ales pentru angajaţii din domeniul cercetării, a căror muncă se bazează în mod tradițional și în principal pe utilizarea analizei sau a expertizei în domeniu într-un cadru profesional de birou. Flexibilitatea este acum o așteptare de la sine înțeleasă, mai mult de o treime dintre talente dorind să lucreze complet de la distanță.
Ultimele stiri pe BankNews.ro: