Problema reala nu e Ciprul, ci Euro

 - analiza de Lars Seier Christensen, co-fondator si CEO Saxo Bank A/S

Dupa cateva saptamani pline de turbulente, as vrea sa pun capat analizelor mele despre Cipru si sa imi indrept atentia, curand, spre alte lucruri mai importante. E uimitor ca o rascumparare de 10 miliarde de euro tine ocupata prima pagina a ziarelor atata vreme. Dar, inca o data: desi suma nu e mare, anumite implicatii sunt zguduitoare.

Chiar si simplul fapt ca o economie mai mica poate fi distrusa peste weekend este, in sine, infricosator. Totusi, sa admitem ca soarta Ciprului a fost pecetluita cand Troika europeana a dezvaluit primul sau pachet de rascumparare. Faptul ca, la final, s-a ajuns la o varianta mult mai rea nu ar trebui sa surprinda pe nimeni, daca ne gandim la eforturile de "salvare” din zona euro care s-au desfasurat in trecut. Nu sunt actiuni coerente si declaratii coordonate, iar planurile mai ample lasa impresia ca au fost mazgalite pe un servetel, mult dupa ora de culcare. Rezultatele sunt, in consecinta, slabe.

A facut Ciprul ceva groaznic pentru a merita o asemenea soarta? Nu, desigur. Ciprul avea cifre multumitoare in ceea ce priveste cresterea economica, datoria publica si finantele in general - in orice caz nu mai proaste decat ale altor tari din regiune. Ciprul a construit cu succes un sector financiar public puternic, daca ne gandim ca insula nu prea are industrie sau agricultura. Ciprul are forta de munca vorbitoare de limba engleza, iar sistemul legislativ este bazat pe cel britanic. Asadar, nu e un loc rau pentru a face afaceri. Practic, cipriotii au facut tot ce-au putut ca tara lor sa fie tot mai bun pentru afaceri.

Singurul lucru care a mers prost pentru Cipru a fost ca bancherii locali au crezut ca politicienii din zona euro sunt de incredere cand vine vorba sa-si plateasca inapoi imprumuturile. Investitiile masive in Grecia nu sunt neobisnuite pentru un stat atat strans de legat de Grecia si, pana la urma, e un model urmat de alte banci sau natiuni in cazul datoriilor lor suverane. 

Din discutiile mele cu diversi bancheri din Cipru a reiesit cat se poate de limpede ca au existat si semnificative presiuni politice, mai ales asupra celor care operau in Grecia, sa cumpere titluri locale. Riscurile acestei concentrari au fost in mod limpede subestimate, insa toata lumea s-a bazat pe statele din zona euro - inclusiv Grecia! - sa sprijine Ciprul in cazul in care ar intra in bucluc. Daca va amintiti, acum cativa ani, toata lumea credea ca acest lucru e parte a intelegerii privind moneda unica, altfel nu ar fi existat goana aceasta dupa titluri. 

Nu cred ca putem sa-i absolvim pe bancherii ciprioti de toata vina, insa toate necazurile trebuie interpretate prin prisma mecanicii din zona euro. Altfel, foarte putini investitori straini ar fi investit in Cipru pentru ca riscul unei piete in care titlurile de stat emise in drahme cu fluctuatii libere ar fi oprit aceste investitii si ne-ar fi dus mai degraba catre o ajustare a riscului dupa modelul market-to-market. 

Grecia nu ar fi ajuns, probabil, la faliment: s-ar fi bazat, in schimb, pe devalorizare competitiva, asa cum a mai facut in trecut.

In schimb, acum, problemele au devenit mult mai serioase decat ar fi vrut sau permis pietele capitaliste. Avem controlul capitalurilor, restrictii la retrageri si taxe de facto pe avere - toate in interiorul zonei euro, ceea ce inseamna ca avem o problema cu intreg conceptul de EURO in formatul actual. Exista doi EURO diferiti: cel restrictiv, din Nicosia si celalalt, liber, din restul zonei Euro. Dinamici total diferite si, cred, startul unor variante multiple de EURO pentru viitor. Masuri similare ar pute fi luate in situatii asemanatoare, iar lumea se intreaba unde se va intampla asta. Slovenia? Malta? In cazul altor probleme mai serioase sau tari mai mari?

Financial Times ne reamintea, zilele trecute, de avertismentul lui Friedrich Hayek privind controlul capitalurilor:

"Nimic nu pare sa afecteze viata personala mai putin decat controlul statului asupra tranzactiilor de schimburi valutare si marea majoritate a oamenilor vor privi introducerea lui cu totala indiferenta. Totusi, experienta statelor din Europa continentala ne-a invatat ca acesta este un pas de avansare rapida catre totalitarism si suprimarea libertatilor individuale. De fapt, este livrarea catre individ a tiraniei statului, suprimarea finala a oricaror cai de salvare - nu numai pentru cei bogati, ci pentru toata lumea”. (Drumul catre iobagie, 1944)

Feriti-va de aceste noi instrumente introduse. Controlul capitalurilor a fost doar unul. Ceea ce parea o taxa pe avere a fost altul. Cred cu tarie ca am asistat la o schimbare majora a regulilor jocului in ultimele saptamani. Cred ca ne putem astepta la orice, oricand, mai ales ca se adanceste criza Euro, iar masinaria infernala se muta dintr-o rascumparare in alta. 

Sunt foarte multe lucruri pe care le poti face oamenilor in interpretarea moderna a democratiei. O versiune in care majoritatea decide pentru toti, dar nu mai exista respectul drepturilor personale negative, asa cum le cunoastem din Constitutia Americana, de exemplu. 

Tinta cea mai usoara vor fi mereu oamenii bogati si cei care au muncit toata viata, au economisit si, in principiu, au facut doar ce trebuie. Pe masura ce statele ghiftuite incep sa se prabuseasca de pe edificiul promisiunilor iresponsabile pe care le-au facut, al sistemului fragil de valori si evolutiilor demografice nesustenabile, va fi tot mai usor sa convingi peste 50% din populatie ca furatul sau confiscarea banilor altora sunt bune si servesc unui scop maret. Boston Consulting Group a calculat ca ar fi nevoie de 28% din toate economiile private pentru a acoperi abia datoriile existente - nu si obligatiile viitoare - iar banii ar putea veni dintr-un singur loc: buzunarele voastre. Aveti grija. 

Multe lucruri au mers prost in ultima vreme, dar semintele acestei furtuni au fost plantate cu multi ani in urma. Sub forma unei presiuni exercitate asupra oamenilor de a-si folosi "dreptul” de a detine o proprietate, chiar daca nu indeplinesc criteriile clasice de creditare - de unde si subprimele de credit. Sub forma "indreptatirilor” adresate nu doar saracilor, ci mai ales clasei mijlocii din statele dezvoltate, umfland deficitele si datoriile. Sub forma monedei unice, euro, un proiect politic grandios, dar fara niciun fundament practic, de unde si criza dupa criza, cu efecte de domino pandindu-ne de nu foarte departe.

Cu siguranta, multe institutii financiare au speculat avantajos cartea pe care au jucat-o. Nu sunt nici ele absolvite de vina pentru nebunia din zilele noastre. Dar problemele reale nu le creeaza cei care incearca sa obtina avantaje dintr-o situatie anume. Problema reala se afla in cadrul general creat de politicieni, cadru ce previne pietele libere sa administreze excesele in felul in care capitalismul le administreaza de obicei. Rezolvarea crizelor prin expunerea modelelor proaste de business face parte din exercitiul capitalist si nu e intotdeauna… atractiv, dar e de o mie de ori mai eficient si rapid decat sa incerci sa salvezi ceea ce e deja pierdut. In plus, nu s-ar ajunge niciodata la escaladarea unor probleme la nivelul celor de astazi. 

Ciprul este un bun exemplu in acest sens. Problema nu e Ciprul. Problema este EURO. 

analiza de Lars Seier Christensen, co-fondator si CEO Saxo Bank A/S