Mai putin de 100.000 de euro pentru o casa in paradis
Data publicarii: 12-08-2008 | ImobiliareIn insulele grecesti mai putin promovate ca destinatii turistice se pot cumpara case de vacanta la preturi mici, noteaza Cotidianul.
Proprietatile situate in insule precum Lesbos sau Samos, care nu se numara printre preferatele agentiilor de turism, sunt mai ieftine decat cele din Creta sau Rhodos. Astfel, achizitionarea unei proprietati in Lesbos, Samos, Chios sau chiar in Corfu nu reprezinta un efort financiar foarte mare.
Lesbos este una dintre cele mai importante insule ale Greciei. Ca destinatie de vacanta este preferata de persoanele boeme, deoarece este o insula care nu a fost luata in calcul nici de marile lanturi hoteliere, nici de agentii de turism. Preturile proprietatilor sunt decente, comparabile cu cele din Romania. O casa veche, care trebuie restaurata, se poate cumpara cu preturi cuprinse intre 35.000 si 50.000 de euro.
In cel mai important oras de pe insula, Mytilini, un apartament cu doua camere costa 55.000-60.000 de euro. Un apartament nou construit costa in jur de 70.000 de euro, la fel cat o casa care poate fi locuita fara investitii suplimentare. O casa de 120 metri patrati in Eresos, zona in care s-a nascut poeta Sapho, se vinde cu 70.000 de euro, in vreme ce o casa noua, din piatra, ajunge la 85.000 de euro. O casa pe plaja, in Tavari, se vinde cu 110.000 de euro. Ceva mai scumpa este zona Molivos, unde o casa costa 140.000 de euro.
Corfu este o insula populara printre turistii romani, mai ales ca se afla in nordul Greciei, deci nu la o distanta foarte mare de Romania. O casa cu etaj situata pe malul marii costa intre 130.000 si 150.000 de euro, in vreme ce o casa veche, care trebuie renovata, situata tot aproape de mare, se poate achizitiona cu 40.000-70.000 de euro. In cazul in care se doreste un apartament de vacanta, se vor plati pentru acesta 70.000-80.000 de euro. O alta insula in care preturile proprietatilor sunt rezonabile este Chios. O vila cu trei dormitoare si living intr-un ansamblu rezidential nou costa 190.000 de euro, in vreme ce pentru o vila veche, in care mai trebuie sa se investeasca bani pentru a avea tot confortul, ajunge la 70.000-90.000 de euro. Si insula Samos este o tinta interesanta pentru amatorii de proprietati in strainatate. In zona Karlovassi, o casa cu etaj renovata recent se poate achizitiona cu 40.000 de euro, cat o garsoniera, in vreme ce o casa cu etaj ajunge la 100.000 de euro. De altfel, preturile vilelor sunt, in general, intre 100.000 si 200.000 de euro, in functie de zona in care se afla si de anul constructiei.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor