Ce ascunde introducerea marcii de stat pe bijuterii
Data publicarii: 25-04-2013 | Finante-Banci
Proiectul de Lege pentru modificarea si completarea OUG nr. 190/2000, prin care este vizata aplicarea marcii de stat in cadrul tuturor operatiunilor cu metale si pietre pretioase, are drept consecinta un cumul de efecte negative, care se rasfrang asupra mediului economic de profil, asupra bugetului de stat si la nivelul consumatorilor
Noul proiect de lege vizeaza, pe de o parte, extinderea regimului de autorizare a operatiunilor cu metale si pietre pretioase, astfel incat prestatorii de servicii din alte state membre UE sa poata efectua asemenea operatiuni pe teritoriul Romaniei, deziderat impus de transpunerea Directivei nr. 123/2006, iar pe de alta parte, schimbarea sistemului de marcare a bijuteriilor, fapt neimpus de normele europene si nici de realitatile romanesti.
Prin proiectul de lege mentionat, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) vizeaza introducerea "Marcii de stat - marca oficiala, protejata prin lege, care se aplica pe obiectele din metale pretioase de catre Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor, ca autoritate competenta, inainte de punerea pe piata nationala a acestora." In legislatia actuala, marcarea metalelor pretioase reprezinta operatiunea de atestare a continutului de metal pretios fin, prin aplicarea marcii de titlu, a marcii de garantie proprie a producatorului intern, a importatorului si/sau a vanzatorului cu amanuntul ori, dupa caz, a marcii de certificare.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor