Curs oficial BNR
- 1 EUR 5.0894
- 1 USD 4.3768
- 1 CHF 5.4330
- 1 GBP 5.8244
- 1 gr. aur 589.8642
Timp11.12.2025
-
24.07.2020 Pandemia COVID-19 - catalizatorul schimbărilor radicale în politicile fiscale? De orice natură ar fi acestea, fie că au implicat amânări de la plată sau alte înlesniri, facilitățile fiscale acordate în această perioadă dominată de Pandemia de Covid-19 reprezintă una dintre cele mai importante componenta ale planurilor de sprijin economic pe care guvernele europene și nu numai le-au aplicat în primă fază, imediat după conștientizarea problemei dar și ulterior, pentru repornirea economiei.… continuare
-
24.07.2020 Studiu ING: 70% dintre europeni sunt îngrijorați de nivelul datoriilor în contextul Covid-19 Pe fondul incertitudinilor cauzate de pandemia de Covid-19, a crescut și îngrijorarea cetățenilor europeni cu privire la datoriile acumulate. Astfel, aproximativ 70% dintre aceștia consideră că își generează noi datorii în cazul în care apelează la opțiuni de întârziere a plăților în loc să le plătească pe loc. Sunt procente contabilizate de cel mai recent studiu internațional ING desfășurat în luna mai a acestui an la care au participat peste 26.000 de respondenți.… continuare
-
23.07.2020 Studiu ING: 4 din 10 români, vulnerabili să devină cărăuși de bani Un studiu realizat de către cei de la ING România care are ca scop analizarea vulnerabilității concetățenilor noștri în ceea ce privește frauda datelor personale, încearcă să demonstreze în același timp și gradul în care aceștia sunt la curent și cunosc fenomenul money mule.… continuare
-
22.07.2020 Opinie Deloitte - Reglementari fiscale noi pentru casele de marcat electronice – avantaje si neclaritati Ordinul comun al Ministerului Finanțelor și ANAF prevede atât procedura de conectare cât și termenele până la care contribuabilii sunt obligați să o facă, schimbând în același timp și tratamentul fiscal pentru costurile cu casele de marcat electronice pe care toți contribuabilii au fost obligați să le achiziționeze începând cu anul 2018.… continuare
-
22.07.2020 Studiu EY: Consumatorul roman devine atent la calitate, prefera produsele locale si este pregatit sa migreze catre cumparaturi online Efectele crizei cauzate de pandemia de Covid-19 s-au resimțit din plin in toate sectoarele economiei mondiale, europene și locale, atât la nivel social cât și la nivel de companii. Oamenii au devenit mai precauți, preferințele consumatorilor s-au modificat, schimbându-se de asemenea și felul în care aceștia se raportează la activitățile uzuale și la viitor.… continuare
-
21.07.2020 Studiu Deloitte: mai mult de jumatate dintre consumatorii europeni intentioneaza sa amane cumpararea unui vehicul nou Mai bine de jumătate dintre europenii care au participat la studiul Deloitte „State of Consumer Tracker” au declarat că intenționează amânarea achiziției unei mașini noi, continuând să o folosească pe cea veche chiar mai mult decât prevăzuseră inițial, în contextul economic creat de pandemia de Covid-19 care a lăsat urme adânci în economia globală în ultimele luni.… continuare
-
16.07.2020 Grupul Generali a sprijinit peste 30 de mii de oameni prin programele The Human Safety Net Grupul Generali a lansat în urmă cu doi ani inițiativa Safety Net menită să sprijine și să amplifice potențialul persoanelor aflate în situații sociale vulnerabile. Raportul publicat recent de companie redă istoria de doi ani a acestei inițiative,doi ani în care aceasta a sporit impactul social pe care Grupul Generali l-a exercitat în comunitățile în care acesta este prezent, pe continentele Asia, Europa dar și America Latină.… continuare
-
15.07.2020 Kaspersky: Peste o mie de adrese URL de vanzare redirectioneaza utilizatorii catre pagini nedorite sau chiar rau intentionate În ultima perioadă, cercetătorii Kaspersky au descoperit peste o mie de domeniii web inactive care deși sunt de vânzare, pot fi vizitate, redirecționând oamenii către adrese nedorite ca modalitate principală de a obține profit. Mai mult, o mare parte dintre paginile către care acestea redirecționează utilizatorii, au fost descoperite ca fiind rău intenționate.… continuare
-
10.07.2020 Opinie Deloitte: O gura de oxigen pentru industria HoReCa. Cum se aplica noile facilitati fiscale? Economia a fost relansată, restricțiile impuse ca urmare a pandemiei de Covid-19 au fost relaxate treptat, contribuabilii din industria hotelieră și a serviciilor alimentare (HoReCa) redobândind permisiunea de a-și relua activitatea în măsura în care sunt de acord să respecte anumite restricții esențiale pentru sănătatea publică.… continuare
-
09.07.2020 Sondaj PwC Global Mobility: Doar 12% dintre companii estimează că pandemia va declanșa o regândire fundamentală a mobilității lucrătorilor Potrivit unui studiu recent realizat de PwC, doar 20% dintre companii se așteaptă ca numărul relocărilor internaționale să scadă în viitorul apropiat și doar 12% estimează că se va declanșa o regândire fundamentală a mobilității lucrătorilor în urma pandemiei de Covid-19, 44% dintre respondenți arătând faptul că nu și-au schimbat planurile de mobilitate în această perioadă și că vor reveni la normal, la activitatea obișnuită dinainte de pandemie, cât mai curând posibil.… continuare
-
08.07.2020 TransferGo primeste o finantare de 10 milioane dolari, dupa o crestere de peste 30% inregistrata pe timpul restrictiilor de circulatie Compania de transferuri internaționale rapide online, TransferGo, a primit o finanțare de 10 milioane de dolari în urma unei creșteri semnificative de peste 30% înregistrate în perioada în care s-au luat cele mai drastice măsuri de izolare socială ca urmare e pandemiei de Covid-19. Această rundă de finanțare a fost coordonată de fondurile Seventure și Vostok Emerging Finance, TransferGo ajungând în această perioadă la peste două milioane de clienți.… continuare
-
06.07.2020 Studiu international ING Bank: economii in pandemie Potrvit unui sondaj internațional comandat de ING, aproximativ 46% dintre românia susțin că au cheltuit mai puțin decât de obicie în perioada stării de urgență/izolare în timp ce 31% susțin că au reușit să facă și economii în această perioadă. Sunt cifre pozitive, puțin peste media europeană de 44% respectiv 30%.… continuare
-
02.07.2020 Platile online cu carduri Visa in Romania au crescut cu peste 50% odata cu avantul comertului online in pandemia Covid-19 Deși multe sectoare ale economiei au avut de suferit în perioada pandemiei de Covid-19, procesatorii de plăți online pe de altă parte, s-au bucurat de un avânt neașteptat în ultimele luni. Siliți de măsurile de carantină, de izolare sau uneori pur și simplu din precauție, românii au optat din ce în ce mai mult pentru plățile online în detrimentul celor cash, directe.… continuare
-
30.06.2020 Sondaj PwC: 75% dintre entitățile din România ale grupurilor multinaționale estimează scăderea cu până la 25% a veniturilor în 2020 Potrivit sondajului „Transfer Pricing Challenges during and post Covid-19” realizat de PwC, aproximativ 75% dintre respondenți estimează scăderi ale veniturilor totale ale companiilor pe care le reprezintă de până la 25% în acest an, comparativ cu anul 2019, ca efect direct al crizei sanitare prin care am trecut și încă trecem încă de la debutul lui 2020. La acest sondaj au participat 30 de companii din sectoarele de retail, IT&C și tehnologie, servicii, industrie, farmaceutic și imobiliar.… continuare
-
26.06.2020 Directorii financiari din Romania se asteapta la o scadere masiva a cererii, la reducerea veniturilor si a numarului de angajati Potrivit rezultatelor studiului CFO Survey România realizat de Deloitte în perioada aprilie-mai 2020, directorii financiari locali au o atitudine destul de pesimistă în ceea ce privește perspectivele economice în perioada imediat următoare. Percepția acestora cu privire la principalii indicatori financiari ai companiilor pe care le conduc s-a schimbat semnificativ după lunile marcate de pandemia de Covid-19, principala îngrijorare a lor fiind legată de scăderea cererii.… continuare
-
24.06.2020 Saxo Bank: Aurul se pregătește să ia o pauză În ciuda crizei cauzate de pandemia de Covid-19, cu mici excepții, piețele de mărfuri păstrează o stare de sănătate destul de bună. Mai mult, se pare că ne apropiem de sfârșitul acestei perioade extrem de volatile din prima jumătate de an, perioadă marcată de cea mai gravă scădere a creșterii economice globale de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace. Deși în scădere cu 20%, indicele Bloomberg Commodity tranzacționează în această perioadă cu plus de două procente în ceea ce privește produsele pro-ciclice precum metalele industriale, petrolul dar și produsele combustibile.… continuare
-
23.06.2020 Grupul Legrand: Rezultatele financiare T1 2020 reflectă modelul sustenabil de business Perspectiva economică s-a deteriorat semnificativ în această perioadă, grupul Legrand fiind determinat la rândul său să își suspende obiectivele anului curent la data de 26 martie, consemnându-se scăderi semnificative ale vânzărilor în luna aprilie și fiind anticipate scăderi de asemenea semnificative chiar și în al doilea trimestru al anului. Cu toate acestea, Grupul se așteaptă la o îmbunătățire semnificativă a indicatorilor economici în lunile care urmează, dat fiind și faptul că pandemia a luat-o pe un trend descedent în multe dintre țările în care până acum o lună situația era cât se poate de gravă.… continuare
-
16.06.2020 Sfarsitul auto-izolarii nu inseamna sfarsitul singuratatii: Romanii admit ca se simteau singuri inainte de pandemie Potrivit unui studiu realizat de Kaspersky, 41% dintre cei care admit că s-ar fi simțit singuri pe perioada pandemiei, spun că s-au simțit la fel de singuri sau chiar mai puțin singuri decât înainte. Mai mult, petrecând mai mult timp în casă și cu toate regulile de distanțare socială, oamenii au devenit din ce în ce mai dependenți de tehnologie. În prezent, 72% dintre români cred că tehnologia îi ajută să se conecteze cu prietenii sau membrii de familie de care sunt departe, un procent care crește la 75% în cazul milenialilor și chiar la 78% în locuințele în care trăiesc mai multe generații.… continuare
-
12.06.2020 Studiu EY: Sectorul energiei regenerabile da semne ca-si revine rapid, in pofida impactului COVID-19 Potrivit raportului EY - „Renewable Energy Country Attractiveness Index”, RECAI, este de așteptat ca sectorul energiei regenerabile să își revină rapid, în ciuda problemelor economice cauzate de pandemia de Covid-19, factorii pe termen lung care favorizează investițiile în acest sector rămânând puternici.… continuare
-
11.06.2020 Saxo Bank: Investitorii retail nu sunt pregatiti pentru volatilitate Investitorii de retail din Marea Britanie au fost sfătuiți în ultimul deceniu să investească intens, să fie încrezători și să continue să cumpere, în mod special acolo unde sunt scăderi sau corecții, este de părere Charlie White-Thomson, Președinte Saxo Bank Marea Britanie.… continuare
-
11.06.2020 Studiu Deloitte: Consumatorii europeni sunt mai preocupati de sanatate decat de problemele financiare Potrivit studiului „State of Consumer Tracker” realizat de Deloitte, consumatorii europeni sunt mai preocupați de starea de sănătate decât de problemele financiare sau cele legate de locul de muncă, cauzate în principal de pandemia de Covid-19. Astfel, peste 62% dintre respondenți s-au declarat îngrijorați de starea de sănătate a familiei în vreme ce 48% și-au manifestat îngrijorarea pentru bunăstarea fizică.… continuare
-
11.06.2020 Lidl isi extinde reteaua si inaugureaza primul magazin in Domnesti Investițiile Lidl în România continuă și în această perioadă, ultimul eveniment de acest fel având loc la data de 4 iunie 2020, dată la care a fost inaugurat primul magazin ce poartă numele retailerului german în localitatea Domnești din județul Ilfov. Situat pe strada Comerțului la nr. 19, noul magazin Lidl din Domnești dispune de o suprafață de vânzare de aproximativ 1300 mp și 180 de locuri de parcare. Deschiderea magazinului echivalează și cu crearea a 20 de noi locuri de muncă.… continuare
-
09.06.2020 Libra Internet Bank isi actualizeaza sistemul de core-banking pentru a dezvolta noi aplicatii utile clientilor Libra Internet Bank și-a finalizat cu succes upgrade-ul sistemului său informatic, devenind prima bancă din țara noastră care își actualizează sistemele la ultima versiune R19 a soluției de core-bankingT24 transact, unul dintre liderii mondiali în domeniu. În acest sens, au fost introduse module și funcționalități noi care vor permite procesarea mai rapidă a operațiunilor, facilitând, în același timp, dezvoltarea de noi soluții inovatoare pentru clienți.… continuare
-
03.06.2020 Opinie Deloitte: Declaratia unica – aspecte legate de amanarea termenului de depunere, de plata taxelor si de aplicarea bonificatiilor Pentru a doua oară în acest an, persoanele fizice care sunt obligate să depună declarația unică beneficiază de păsuire din partea autorităților fiscale. Termenul de depunere al declarației și implicit termenul de plată a obligațiilor fiscale aferente a fost prelungit din nou. Mai mult, autoritățile ai reglementat și acordarea bonificațiilor pentru conformarea voluntară aferentă anului 2019. Ce se întâmplă însă cu cei care și-au achitat taxele fără a beneficia de bonificații.… continuare
-
29.05.2020 Opinie Deloitte despre formatul electronic unic european de raportare financiara anuala „Pentru raportarea financiară consolidată, întocmită în conformitate cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS), societățile listate trebuie să aibă în vedere o nouă cerință de raportare în format electronic unic european (European Single Electronic Format – ESEF)” scriu Corina Dumitru, partener și Laura Deaconescu, senior manager audit la Deloitte România.… continuare
-
28.05.2020 Rezultate financiare ING Bank Q1 Numărul de clienți ai ING România care încasează venituri recurente într-un cont ING au crescut în această perioadă cu 13%, la 1 milion de persoane. Soldul depozitelor de la clienți a crescut de asemenea cu 25%, la fel și portofoliul de credite, care a înregistrat o creștere de 11% față de anul trecut, ajungând la aproape 30 de miliarde de lei.
… continuare
-
27.05.2020 Punct de vedere: Clădirile de birouri și conviețuirea cu COVID-19. Ce va fi diferit? Deși știm că virusul nu va fi eradicat în curând și că nu toată lumea va fi imună în perioada imediat următoare, necesitatea de a merge mai departe și de a ne continua viețile este mai mare decât oricând. Cum vor funcționa însă lucrurile, odată cu această reîntoarcere? „Cum va arăta conviețuirea noastră cu Covid-19 în clădirile de birouri”, se întreabă Lucian Anghel, fondator și CEO Timepal România și Facilities Management Services?… continuare
-
26.05.2020 Opinie Deloitte: Reducerea impozitului pentru proprietarii de spatii comerciale – o ecuatie cu multe necunoscute În ultimele două luni, Guvernul a luat o serie de măsuri menite să ajute atât populația cât și afacerile direct afectate de pandemia de Covid-19 și de starea de urgență, cu toate restricțiile care au succedat declararea acesteia. Una dintre cele mai noi astfel de măsuri, adoptată prin intermediul unei noi Ordonanțe de Urgență, propune facilități de natură fiscală pentru proprietarii de spații comerciale, în anumite condiții.… continuare
-
22.05.2020 Opinie Deloitte: Pandemia ar putea evidentia potentialul Romaniei de a deveni un punct central in lantul de aprovizionare a UE Epidemia cauzată de virusul Covid-19 a lăsat urme adânci în economia mondială ridicând pe de altă parte și o serie de întrebări cu privire la lanțul de aprovizionare european și la nevoia crescândă de a muta o parte din producție înapoi pe Bătrânul Continent.… continuare
-
20.05.2020 Aprilie a fost luna cu cel mai important volum de activări înregistrat de TransferGo Gradul de utilizare al TransferGo, aplicației care permite transferuri internaționale rapide în mediul online a crescut în ultima perioadă la peste 60% după ce în luna aprilie s-a înregistrat și cel mai mare număr de activări online direct din aplicație a acestui serviciu atât în sistemul de operare Android cât și iOS. În România, aplicația este folosită în proporție de 80% în special pentru transferurile realizate din și în Marea Britanie și viceversa.… continuare
Rezultate de la 511 la 540 din 24522