Scutaru: Măsura neimpozitării profitului reinvestit nu are efecte scontate fără reducerea CAS
Data publicarii: 17-04-2014 | Finante-BanciLiderul deputaţilor PNL, George Scutaru, a declarat, miercuri, că măsura anunţată de Victor Ponta privind neimpozitarea profitului reinvestit nu va avea efectul scontat în economie dacă nu este însoţită de reducerea CAS cu 5%, liberalii menţinând intenţia depunerii unei moţiuni de cenzură.
Scutaru a fost întrebat cum vede decizia Guvernului, anunţată de premierul Victor Ponta, de a adopta o Ordonanţă de Urgenţă privind neimpozitarea profitului reinvestit, respectiv dacă PNL va mai iniţia în acest context o moţiune de cenzură.
"Noi ne-am referit la necesitatea adoptării a două măsuri, deci şi aceasta cu eliminarea impozitului pe profitul reinvestit. Dar măsura cu adevărat importantă şi care poate avea un efect într-adevăr substanţial pentru mediul de afaceri şi pentru economia ţării este reducerea CAS cu cinci puncte procentuale la angajator. Deci noi considerăm că dacă nu se adoptă ambele măsuri, efectul nu va putea fi unul aşteptat şi unul real în plan economic", a declarat Scutaru.
El a precizat că proiectul Guvernului "face o testare pentru un an şi jumătate" cu măsura neimpozitării profitului reinvestit, până la 31 decembrie 2015.
"Logic ar fi fost să nu existe o perioadă până la care această măsură să fie pusă în practică. Iar intenţia noastră cu moţiunea de cenzură e una foarte serioasă şi rămâne în picioare. Ne bucură că lui Ponta i-a revenit memoria şi susţine o măsură pe care noi o convenisem în guvernare, dar fără reducerea CAS cu 5% aceste măsuri nu vor avea un efect practic în economie", a mai spus Scutaru.
Continuarea, pe Mediafax.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- #SigurantaOnline: Cinci greseli online care te pot costa. Le faci fara sa-ti dai seama
- Comertul international al Romaniei in 2025: impactul cursului valutar asupra importatorilor si exportatorilor
- Taxa logistica pentru coletele extracomunitare livrate in ianuarie trebuie declarata si livrata la ANAF pana la 25 februarie
- Cifra de afaceri Cargus a crescut cu aproape 9% in 2025
- Studiu Deloitte: Departamentele financiare adopta rapid noile tehnologii si vad deja beneficii clare din utilizarea automatizarii inteligente
- Sondaj EY: Directorii financiari din Romania anticipeaza un mediu fiscal mai dur, cu presiuni crescute pe conformare si predictibilitate
- Hidroelectrica atinge un nou maxim istoric la BVB si urca la o capitalizare de peste 62 de miliarde de lei
- Groupama obtine din nou certificarea internationala de Angajator de Top
- Inflatia se tempereaza in Europa, insa Romania inregistreaza in continuare cel mai ridicat nivel din UE
- Horvath, CFO Study 2026: 73% dintre directorii financiari vizeaza accelerarea digitalizarii
- Principalii investitori imobiliari din Romania anticipeaza cresterea chiriilor si stabilizarea cererii pentru inchirierea de spatii noi in 2026
- E-Proprietate si reforma impozitarii locale: ce stim si ce ramane de vazut despre impozitarea proprietatilor
- De la avantaj competitiv la conditie de baza: rolul sustenabilitatii in relatia dintre banci si clienti
- Riscul declararii inactivitatii din 1 ianuarie 2026
- Bulgaria trece la euro de la 1 ianuarie 2026