Hidroelectrica închide o linie de credit de la Banca Transilvania
Data publicarii: 11-04-2014 | Finante-BanciHidroelectrica a închis o linie de credit de la Banca Transilvania, renunţând la finanţare, pe fondul îmbunătăţirii lichidităţii companiei, au anunţat, vineri reprezentanţi ai operatorului din energie.
îmbunătăţirea graduală a lichidităţii companiei pe parcursul ultimelor 15 luni a permis rambursarea soldului creditor în valoare de 120 milioane lei şi închiderea liniei de credit acordată de Banca Transilvania, a cărei scadenţă a fost 11 aprilie 2014. Perioada de valabilitate a acestei linii a fost prelungită, succesiv, în 2012 şi 2013, din cauza lipsei fondurilor necesare pentru rambursarea soldului creditor.
'Hidroelectrica continuă să îşi onoreze la termen toate obligaţiile faţă de creditorii bancari şi urmează să închidă, până la sfârşitul anului 2014, încă trei contracte de credit, cu o valoare totală de 167 milioane euro. în cursul lunii martie 2014, compania a închis un contract de finanţare, în valoare de 110 milioane euro, încheiat cu BERD, şi o linie de credit în valoare de 80 milioane lei, acordată de Alpha Bank. în perioada 1 aprilie - 31 decembrie 2014, datoria financiara a companiei urmează să se diminueze cu 77 milioane euro, urmând a fi raportat la sfârşitul anului 2014 un sold creditor de 203 milioane euro', arată reprezentanţii Hidroelectrica, într-un comunicat.
Hidroelectrica precizează că la data deschiderii procedurii insolvenţei, în 2012, compania datora băncilor finanţatoare 841 milioane euro, iar în prezent datorează 282 milioane euro, soldul creditelor s-a contractat până în prezent cu 67%, procent ce urmează să crească la 76%, la data de 31 decembrie acest an.
Managementul companiei consideră că diminuarea constantă a datoriilor financiare şi comerciale, raportată în ultimele 12 luni, în paralel cu îmbunătăţirea lichidităţii societăţii influenţează pozitiv bancabilitatea companiei şi şansele de a câştiga un rating competitiv la închiderea procedurii insolvenţei
SURSA: Economica.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica
- Transformarile din industria auto ridica noi provocari de preturi de transfer pentru grupurile multinationale
- CEC Bank finanteaza investitiile verzi si digitale ale IMM-urilor din productie prin Programul SME Eco-Tech
- Emilia Dumitrescu preia conducerea Deloitte Technology Delivery Center din Romania
- Cheltuielile de marketing digital, sub lupa fiscului: companiile trebuie sa justifice colaborarile cu influencerii
- Platformele cripto fara autorizatie MiCA nu vor mai putea opera in Romania de la 1 iulie 2026
- Legea 239/2025 inaspreste conditiile pentru plata dividendelor si restituirea imprumuturilor catre actionari
- Foundever isi dubleaza spatiul de birouri din Bucuresti la 3.500 mp in cladirea Campus 6.3
- UE pregateste noi reguli pentru mobilitatea fortei de munca: companiile au timp limitat de adaptare
- AFI Europe cumpara sase centre comerciale MAS din Romania, intr-o tranzactie de peste 280 de milioane de euro
- Romania si dubla provocare a securitatii: investitii in aparare si rezilienta cibernetica
- Hankook raporteaza pentru Q1 2026 vanzari de aproximativ 3 miliarde EUR si un profit operational de aproximativ 295 mil EUR
- Studiu Deloitte: economia mondiala pierde anual peste 25 de trilioane de euro, aproape o treime din PIB-ul global, din cauza utilizarii ineficiente a resurselor
- Colliers a consiliat AFI Europe in achizitia unui portofoliu de sase centre comerciale regionale din Romania de la MAS, in cea mai mare tranzactie de retail din istoria pietei locale