BNR îşi extinde instrumentarul de analiză a economiei cu un nou model
Data publicarii: 19-06-2014 | Finante-BanciBanca centrală intenţionează să aplice din toamna acestui an sau cel târziu în 2015 un nou „dispozitiv“ de modelare macro¬eco¬nomică pentru întărirea capacităţii de analiză, care va func¬ţiona în paralel cu modelul actual introdus din 2005, consiliul de administraţie al BNR urmând să primească date furnizate de ambele modele şi să surprindă astfel cu mai multă aucurateţe mişcarea factorilor care influenţează direcţia inflaţiei, deciziile de politică monetară fiind astfel mai aproape de optim.
Tipul de model folosit deja la nivel internaţional şi aflat încă în pregătire la nivel local încearcă să surprindă şi elemente legate de piaţa financiară şi de piaţa muncii, experţii străini în do¬me¬niu apreciind că aceste do¬uă segmente nu pot fi ig¬no¬rate din decizia de do¬bân¬dă mai ales după cum a re¬levat şi perioada crizei.
Noul model este bazat pe ecuaţii extrem de complicate care ar face să i se împăien¬je¬neas¬că ochii unui neavizat. Este un model avansat care a stâr¬nit interesul specialiştilor, reprezentând piatra de teme¬lie a modelării în cadrul băn¬cilor centrale din ţările dez¬vol¬tate ale lumii. Este folosit de¬ja de multe bănci centrale puternice începând cu Fed şi Banca Angliei până la Banca Suediei.
„Modelul actual a fost introdus începând cu 2005, odată cu trecerea la regimul de ţintire a inflaţiei. BNR a beneficiat atunci de asistenţa băn¬cii centrale a Cehiei. Acest model a fost perfec¬ţio¬nat permanent cu asistenţa FMI şi a băncii centrale a Ce¬hi¬ei. Modelul actual este via¬bil“, a declarat pentru ZF Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR Mugur Isărescu.
El a arătat că noul model avansat este „în construcţie“, BNR urmând să îl utilizeze cel mai probabil din 2015. „Pe baza acestui model avansat sunt conduse politicile mo¬ne¬ta¬re la toate băncile centrale care se respectă. Bănci avansate ca Fed, Banca Angliei folosesc un astfel de model. Ne mutăm şi noi în aceeaşi direcţie.“
Cele două modele vor funcţiona în paralel, fiind păstrat şi cel actual care a suferit mai multe recalibrări pe baza experienţei câştigate de specialiştii BNR.
Continuarea, în ZF.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Romania si dubla provocare a securitatii: investitii in aparare si rezilienta cibernetica
- Hankook raporteaza pentru Q1 2026 vanzari de aproximativ 3 miliarde EUR si un profit operational de aproximativ 295 mil EUR
- Studiu Deloitte: economia mondiala pierde anual peste 25 de trilioane de euro, aproape o treime din PIB-ul global, din cauza utilizarii ineficiente a resurselor
- Colliers a consiliat AFI Europe in achizitia unui portofoliu de sase centre comerciale regionale din Romania de la MAS, in cea mai mare tranzactie de retail din istoria pietei locale
- Romania contrazice tendinta europeana: investitiile straine directe au crescut cu 16% in 2025
- Piata de birouri din Bucuresti a crescut in primul trimestru din 2026, dar ramane sub nivelurile pre-pandemie
- Economia Romaniei ramane in recesiune tehnica
- Opinie Deloitte: Conformarea la noile reguli de combatere a spalarii banilor - termene limita, pasi necesari si noi entitati vizate
- Titlurile de stat Fidelis revin în mai: randamente de 7,5% în lei și 6,25% în euro, sub nivelurile anterioare
- Instabilitatea politica zguduie pietele: leul pierde teren, iar riscurile pentru companii se amplifica
- Update 3: Curs record anuntat de BNR: euro depaseste 5,26 lei
- Inceputul lui 2026 arata o tendinta clara a romanilor de a-si planifica din timp vacantele, cu accent pe siguranta
- Cheltuielile auto, din rutina contabila in zona de risc fiscal: de ce a devenit deductibilitatea fiscala o prioritate pentru ANAF
- Polarizare pe piata birourilor: 87% dintre companiile mari isi mentin suprafatele de birouri, in timp ce firmele mici se extind
- Studiu Deloitte Romania despre piata locala de arta: pictura contemporana domina optiunile de achizitie