Cum a creat Ţiriac banca ce-l poate face cel mai bogat român
Data publicarii: 20-06-2014 | Finante-BanciIon Ţiriac poate deveni cel mai bogat român, după vânzarea pachetului de acţiuni pe care îl mai are la UniCredit Ţiriac Bank, fosta Bancă „Ion Ţiriac”. Banca Comercială "Ion Ţiriac" (BCIT) a fost cea dintâi bancă privată din România post decembristă, înfiinţată chiar în 1990.
UniCredit îi va plăti lui Ion Ţiriac circa 700 de milioane de euro, pentru achiziţia pachetului de acţiuni deţinut de acesta, potrivit Reuters, care citează cotidianul italian Il Messagero, într-o tranzacţie care era aşteptată de piaţă.
înaintea tranzacţiei cu UniCredit, averea lui Ion Ţiriac era estimată la 850 milioane de euro în Top Capital, care îl plasa pe locul al treilea în clasamentul celor mai bogaţi români anul trecut. La sfârşitul anului trecut, Ioan Niculae avea o avere estimată la 1,7 miliarde de euro, potrivit calculelor Capital. Niculae era urmat de familia Dan Adamescu, cu 900 de milioane de euro.
Cu cele 700 de milioane de euro luate pe 44% din bancă, Ion Ţiriac ajunge la cel puţn 1,55 miliarde de euro, şi are foarte mari şanse să devină cel mai bogat român. Pachetul de acţiuni la bancă a fost luat şi până acum luat în calcul, dar preţul tranzacţiei conţine un bonus ce ţine seamă şi de faptul că acţionarul majoritar obţine controlul aproape total al băncii şi nu mai trebuie să dea socoteală altcuiva.
în plus, firmele de îngrăşăminte ale lui Ion Niculae, liderul de anul trecut al Topului, sunt în pragul falimentului, potrivit chiar declaraţiilor acestuia, care vrea să le închidă. Astel că valoarea lor şi, respectiv, averea patronului lor va scădea suficient pentru a lăsa loc unui noi campion pe podium.
De altfel, Ion Ţiriac a fost primul român care a intrat în topul mondial al Forbes, în 2007, cu o avere estimată atunci la 1,1 miliarde de dolari. Cifra îl plasa pe locul 840 în topul Forbes.
După retragerea din tenis, Ion Ţiriac a început să facă bani antrenând mari campioni: Guillermo Villas, Henri Lecomte, Boris Becker, Mary Joe Fernandez, Anke Huber şi Goran Ivanisevici, după cum însuşi mărturiseşte într-o autobiografie dată la AOAR /Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România). Multora dintre aceştia Ţiriac le-a fost şi manager.
Ţiriac pune în fruntea listei celor pe care i-a antrenat cu Ilie Năstase, partenerul cu care a jucat trei finale ale Cupei Davis.
Continuarea, pe Economica.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica
- Transformarile din industria auto ridica noi provocari de preturi de transfer pentru grupurile multinationale
- CEC Bank finanteaza investitiile verzi si digitale ale IMM-urilor din productie prin Programul SME Eco-Tech
- Emilia Dumitrescu preia conducerea Deloitte Technology Delivery Center din Romania
- Cheltuielile de marketing digital, sub lupa fiscului: companiile trebuie sa justifice colaborarile cu influencerii
- Platformele cripto fara autorizatie MiCA nu vor mai putea opera in Romania de la 1 iulie 2026
- Legea 239/2025 inaspreste conditiile pentru plata dividendelor si restituirea imprumuturilor catre actionari
- Foundever isi dubleaza spatiul de birouri din Bucuresti la 3.500 mp in cladirea Campus 6.3
- UE pregateste noi reguli pentru mobilitatea fortei de munca: companiile au timp limitat de adaptare
- AFI Europe cumpara sase centre comerciale MAS din Romania, intr-o tranzactie de peste 280 de milioane de euro
- Romania si dubla provocare a securitatii: investitii in aparare si rezilienta cibernetica
- Hankook raporteaza pentru Q1 2026 vanzari de aproximativ 3 miliarde EUR si un profit operational de aproximativ 295 mil EUR
- Studiu Deloitte: economia mondiala pierde anual peste 25 de trilioane de euro, aproape o treime din PIB-ul global, din cauza utilizarii ineficiente a resurselor
- Colliers a consiliat AFI Europe in achizitia unui portofoliu de sase centre comerciale regionale din Romania de la MAS, in cea mai mare tranzactie de retail din istoria pietei locale