Comisia Europeană a aprobat planul de restructurare pentru Piraeus şi NBG
Data publicarii: 24-07-2014 | Finante-BanciComisia Europeană (CE) a decis că măsurile
de restructurare aplicate băncilor greceşti Piraeus Bank şi National Bank of
Greece (NBG) de către guvernul elen în timpul crizei respectă normele Uniunii
Europene referitoare la legislaţia comunitară privind ajutoarele de stat şi
cele referitoare la competitivitatea din sectorul bancar. Piraeus Bank şi NBG
au fost salvate de mai multe ori începând cu 2008 de guvernul elen şi de fondul
pentru stabilitate financiară al Greciei, fapt care a determinat CE să deschidă
anchete cu privire la măsura în care ajutorul de stat a oferit celor două
instituţii avantaje în faţa competitorilor, scrie The Wall Street Journal.
în ambele cazuri CE a decis că ajutorul de stat nu a denaturat în mod nejustificat piaţa unică a Uniunii Europene (UE) şi nu a creat un hazard moral excesiv deoarece dificultăţile băncilor au fost din cauza datoriilor din zona euro şi a recesiunii ulterioare, şi nu din cauza asumării de riscuri excesive. în România, NBG este acţionar majoritar la Banca Românească, iar în afara activităţilor bancare specifice, grupul elen este implicat şi în alte domenii financiare. Piraeus Bank este prezent pe piaţa locală din 2000 şi are 140 de unităţi. în 2012, Piraeus Bank România avea aproape 1.600 de angajaţi.
SURSA: ZF.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica
- Transformarile din industria auto ridica noi provocari de preturi de transfer pentru grupurile multinationale
- CEC Bank finanteaza investitiile verzi si digitale ale IMM-urilor din productie prin Programul SME Eco-Tech
- Emilia Dumitrescu preia conducerea Deloitte Technology Delivery Center din Romania
- Cheltuielile de marketing digital, sub lupa fiscului: companiile trebuie sa justifice colaborarile cu influencerii
- Platformele cripto fara autorizatie MiCA nu vor mai putea opera in Romania de la 1 iulie 2026
- Legea 239/2025 inaspreste conditiile pentru plata dividendelor si restituirea imprumuturilor catre actionari
- Foundever isi dubleaza spatiul de birouri din Bucuresti la 3.500 mp in cladirea Campus 6.3
- UE pregateste noi reguli pentru mobilitatea fortei de munca: companiile au timp limitat de adaptare
- AFI Europe cumpara sase centre comerciale MAS din Romania, intr-o tranzactie de peste 280 de milioane de euro
- Romania si dubla provocare a securitatii: investitii in aparare si rezilienta cibernetica
- Hankook raporteaza pentru Q1 2026 vanzari de aproximativ 3 miliarde EUR si un profit operational de aproximativ 295 mil EUR
- Studiu Deloitte: economia mondiala pierde anual peste 25 de trilioane de euro, aproape o treime din PIB-ul global, din cauza utilizarii ineficiente a resurselor
- Colliers a consiliat AFI Europe in achizitia unui portofoliu de sase centre comerciale regionale din Romania de la MAS, in cea mai mare tranzactie de retail din istoria pietei locale