Impactul IRCC după creşterea de 0,02% în ratele creditelor
Data publicarii: 27-10-2023 | Finante-BanciDupă ce trimestrul trecut a înregistrat o ușoară scădere, începând cu data de 1 octombrie, IRCC a crescut cu 0.02%. Astfel, dacă în perioada cuprinsă între 1 iulie și 30 septembrie IRCC a avut valoarea de 5,94%, de la 1 octombrie aceasta a crescut la 5,96%.
Nu este o schimbare semnificativă pentru românii care au credite raportate la IRCC, ratele creditelor de acest tip suferind modificări mici. Afectați vor fi însă cei care așteptau scăderea IRCC pentru a accesa credite ipotecare avantajoase.
De asemenea, cei care au deja credite cu dobânzi variabile legate de IRCC nu vor beneficia de scăderi ale ratelor nici în acest trimestru.
Pe de altă parte, specialiștii companiei de intermediere de credite bancare AVBS Credit aduc și vești îmbucurătoare pentru cei care vor să contracteze credite ipotecare în perioada imediat următoare. Astfel, aceștia vor putea opta și de acum încolo pentru soluții de finanțare sau de refinanțare pe dobânzi fixe care pot fi mai mici decât marja prezentă a IRCC. de aceea, și în acest ultim trimestru al anului, cea mai bună variantă de finanțare ipotecară rămâne cea a creditului ipotecare cu dobândă fixă.
„Noua valoare a IRCC-ului stabilită pe 1 octombrie demonstrează faptul că indicele de referință încă nu a început să scadă în mod constant, ci mai degrabă stagnează în jurul unei valori puțin sub 6%. Așadar, în contextul în care IRCC poate să se diminueze într-o manieră foarte lentă, de-a lungul mai multor trimestre, românii trebuie să ia în calcul faptul că există soluții de finanţare care NU depind de scăderea IRCC.
Amânarea momentului achiziționării propriei locuințe nu este o decizie întemeiată deoarece băncile nu așteaptă scăderea IRCC pentru a-și continua activitatea și pentru a credita populația, ba chiar mențin în continuare pe piață credite ipotecare, noi sau de refinanțare, cu dobânzi fixe pe 3 sau 5 ani chiar mai mici decât actualul indice IRCC”, a declarat Valentin Anghel, CEO & Founder AVBS Credit.
Dacă la începutul anului 2022 IRCC era la 1,17%, vârful maxim a fost atins în aprilie 2023, când acesta a ajuns la valoarea de 5,98%. De la 1 iulie și până la data de 30 septembrie acesta s-a menținut la valoarea de 5,94% iar de la 1 octombrie, calculăm IRCC la valoarea de 5,96%.
Atât creditele ipotecare deja contractate în trecut, cât și creditele ipotecare noi care urmează să fie obținute, au în prezent dobânzi variabile între 8.06% și chiar 9%. Pe când creditele ipotecare, noi sau de refinanțare, au dobânzi fixe care încep în prezent de la 5.79%.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Hankook raporteaza pentru Q1 2026 vanzari de aproximativ 3 miliarde EUR si un profit operational de aproximativ 295 mil EUR
- Studiu Deloitte: economia mondiala pierde anual peste 25 de trilioane de euro, aproape o treime din PIB-ul global, din cauza utilizarii ineficiente a resurselor
- Colliers a consiliat AFI Europe in achizitia unui portofoliu de sase centre comerciale regionale din Romania de la MAS, in cea mai mare tranzactie de retail din istoria pietei locale
- Romania contrazice tendinta europeana: investitiile straine directe au crescut cu 16% in 2025
- Piata de birouri din Bucuresti a crescut in primul trimestru din 2026, dar ramane sub nivelurile pre-pandemie
- Economia Romaniei ramane in recesiune tehnica
- Opinie Deloitte: Conformarea la noile reguli de combatere a spalarii banilor - termene limita, pasi necesari si noi entitati vizate
- Titlurile de stat Fidelis revin în mai: randamente de 7,5% în lei și 6,25% în euro, sub nivelurile anterioare
- Instabilitatea politica zguduie pietele: leul pierde teren, iar riscurile pentru companii se amplifica
- Update 3: Curs record anuntat de BNR: euro depaseste 5,26 lei
- Inceputul lui 2026 arata o tendinta clara a romanilor de a-si planifica din timp vacantele, cu accent pe siguranta
- Cheltuielile auto, din rutina contabila in zona de risc fiscal: de ce a devenit deductibilitatea fiscala o prioritate pentru ANAF
- Polarizare pe piata birourilor: 87% dintre companiile mari isi mentin suprafatele de birouri, in timp ce firmele mici se extind
- Studiu Deloitte Romania despre piata locala de arta: pictura contemporana domina optiunile de achizitie
- Piata logistica intra intr-o faza de ajustare dupa anul record 2025, pe fondul incertitudinilor interne si externe. Perspectivele pe termen lung raman solide