Arhiva » Iunie 2009 » 25 Iunie 2009

Toate stirile publicate in data de 25 Iunie 2009 | 45 de inregistrari

  • Arbitrul pensiilor private a aprobat preluarea fondului Omniforte de catre BCR Fond de Pensii

    Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a aprobat, miercuri, absorbtia Fondului de Pensii Administrat Privat Omniforte de catre BCR Fond de Pensii Administrat Privat, potrivit unui comunicat transmis de CSSPP. Potrivit reglementarilor, procesul de autorizare a fuziunii dintre doua fonduri din Pilonul II - al pensiilor private obligatorii

  • Parvu (Piraeus): Bancile se asteapta pentru Prima Casa la cote de piata similare celor deja detinute

    Bancile se asteapta, pentru creditele acordate prin programul Prima Casa, sa obtina cote de piata similare celor pe care le au deja pe segmentul acordarii de imprumuturi, a declarat directorul general al Piraeus Bank Romania, Catalin Parvu. El a precizat ca Piraeus Bank se afla printre bancile interesate de acest program, care au timp pana joi sa depuna ofertele

  • Comisia Europeana recomanda Romaniei reducerea deficitului sub 3% pana in 2011

    Comisia Europeana (CE) a recomandat Romaniei sa reduca deficitul (bugetar n.r.) sub nivelul de 3% din produsul intern brut (PIB) pana in 2011, conform unui comunicat publicat de Comisie. Criza economica globala a dus la o reducere drastica a intrarilor de capital privat in Romania, ducand la o scadere considerabila a activitatii incepand cu ultimul

  • Numarul romanilor care isi vor petrece vacanta in Bulgaria, in 2009, va creste cu 5-10%

    Numarul romanilor care isi vor petrece vacanta in Bulgaria, in 2009, va creste cu 5-10%, comparativ cu anul anterior, in timp ce numarul romanilor care vor opta pentru Turcia, Spania si Grecia va fi cu pana la 12% mai mic, potrivit unui studiu realizat de compania Travel Advisor Media. "Potrivit ultimelor estimari realizate prin sondarea touroperatorilor

  • Vanzarile de limuzine de lux Mercedes au scazut, in primele cinci luni din 2009, cu peste 70%

    Mercedes Benz Romania a comercializat, in primele cinci luni ale anului, 35 de limuzine de lux, in scadere cu 72,4% fata de perioada similara a anului 2008, insa este liderul segmentului, cu o cota de piata de 53%, potrivit datelor Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Autoturisme (APIA). Segmentul limuzinelor de lux (Clasa F) este dominat

  • Darian: Volumul tranzactiilor imobiliare din Romania va scadea in acest an cu 65%, la 700 mil. euro

    Volumul tranzactiilor imobiliare din Romania va scadea in acest an cu 65% fata de 2008, pana la 700 milioane euro, in conditiile in care in primele trei luni numarul tranzactiilor a scazut cu 37%, arata un studiu efectuat de compania de evaluare Darian Rom Suisse. In 2008, volumul tranzactiilor s-a ridicat la aproximativ 2 miliarde euro

  • Erste: Fondurile UE si investitiile straine vor acoperi 75% din deficitul extern al Romaniei in 2009

    Deficitul de cont curent al Romaniei se va reduce puternic in acest an, la 5,7% din produsul intern brut (PIB), de la peste 12% in 2008, si va fi acoperit in proportie de trei sferturi de investitiile straine directe si intrarile de capital legate de fondurile europene, arata un raport al Erste Bank. Raportul analizeaza situatia finantarii externe din acest an pentru

  • BERD avertizeaza asupra optimismului exagerat in ceea ce priveste revenirea economica

    Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) a avertizat miercuri asupra optimismului exagerat privind o revenire a economiei globale si a anuntat ca actualele prioritati sunt sustinerea bancilor est-europene si restructurarea datoriilor, relateaza Reuters. Presedintele institutiei, Thomas Mirow, a declarat ca actuala criza economica

  • Outsourcing-ul poate reduce costurile companiilor cu 10% pana la 50%

    Outsourcing-ul poate reduce costurile companiilor cu 10% pana la 50%, ajutand de asemenea la cresterea veniturilor si imbunatatirea serviciilor oferite clientilor, a declarat Managing Director al Linea Directa Communications, Dejan Grbic. "Apeland la externalizarea serviciilor, companiile isi pot reduce costurile cu 10% pana la 50%. Insa acestea nu trebuie sa se

  • Seful Erste spune ca BCR isi va majora capitalul social cu circa 100 milioane euro

    Banca Comerciala Romana (BCR) isi va majora capitalul social cu o suma apropiata de 100 milioane euro, insa grupul Erste este dispus sa aduca orice suma ar fi necesara, a declarat directorul executiv a Erste Group, Andreas Treich. "Majorarea de capital pe care urmeaza sa o facem este ceva de genul a 100 de milioane de euro, dar noi suntem dispusi sa aducem

  • Depozitele bancare vor fi garantate in limita a 50.000 de euro si pentru persoanele juridice

    Depozitele bancare vor fi garantate in limita a 50.000 de euro si pentru persoanele juridice, fata de 20.000 de euro in prezent, iar termenul de rambursare va fi redus de la trei luni la 20 de zile, a anuntat ministrul de finante, Gheorghe Pogea. In prezent, sunt garantate depozitele bancare in limita a 20.000 euro pentru persoanele juridice si a 50.000 pentru persoanele

  • Dacia lanseaza versiunea Prestige pentru MCV

    Modelul Logan MCV va avea, incepand de joi, 25 iunie, o noua versiune de echipare, Prestige, disponibila in variantele de motorizare pe benzina 1,6litri 16V si 105 cai putere si motorina, 1,5dci, 85 cai putere, se arata intr-un comunicat al Dacia. "Incepand de azi MCV Prestige poate fi comandat in reteaua de agenti autorizati Dacia. Preturile variaza in functie de

  • Boc infiinteaza Consiliul pentru Rationalizarea Cheltuielilor Publice, pe care il conduce

    Modul in care ministerele si alte institutii cheltuiesc banii publici va fi monitorizat de un Consiliu pentru Rationalizarea Cheltuielilor Publice, format din reprezentanti ai MFP, MAI, ai Corpului de Control al Primului-Ministru si condus de premierul Emil Boc, a decis Guvernul. Premierul a anuntat, la finalul sedintei de miercuri a Executivului, ca noua structura

  • Treichl (Erste): Creditele neperformante vor mai continua sa creasca pentru cateva luni

    Creditele neperformante vor continua, probabil, sa creasca, in urmatoarele cateva luni, insa in BCR va incerca sa restructureze o parte cat mai mare a acestora, astfel incat sa nu se transforme in pierdere, a declarat directorul executiv al Erste Group, Andreas Treichl. "Creditele neperformante nu sunt o problema doar pentru BCR sau pentru Romania

  • Ministrul Muncii confirma ca salariile din Legea unica au fost reduse cu 40%

    Cele trei niveluri de referinta din grila de salarizare a Legii unitare a salarizarii se apropie de 5,4, 3,8 si 2,3, insa propunerile "sunt inca in negociere", a declarat ministrul Muncii, Marian Sarbu. "Ajustarile facute pe grila de salarizare se apropie de a doua varianta, ce are coeficientii prezentati de dumneavoastra (5,4, 3,8 si 2,3 n.r.), insa propunerile sunt inca

  • Basescu: exista riscul ca fondurile UE, 32 de miliarde de euro, sa nu fie absorbite

    Presedintele Traian Basescu a declarat ca una dintre cele mai mari nemultumiri ale romanilor se indreapa spre justitie, perceputa ca fiind corupta si inechitabila, dar ca exista probleme si in ce priveste capacitatea administrativa a Romaniei, existand riscul sa nu fie absorbite fondurile UE. Seful statului a precizat ca una dintre marile nemultumiri ale cetatenilor

  • Din 2011, Fondul de Garantare a Depozitelor trebuie sa inceapa plata compensatiilor in 20 de zile

    Termenul in care Fondul de Garantare a Depozitelor va incepe plata compensatiilor pentru depozitele bancare a fost redus de la trei luni la 20 zile, dar acest termen va fi aplicabil incepand cu 31 decembrie 2010, a decis Guvernul. "Am redus de la trei luni, cat este in prezent, la 20 de zile, incepand cu 31 decembrie 2010, termenul in care Fondul de Garantare a

  • Seful Erste spune ca bancile din Romania trebuie sa aiba ca tinta scaderea dobanzilor

    Tinta pentru piata bancara din Romania trebuie sa fie scaderea dobanzilor, a declarat miercuri directorul executiv al Erste Group, Andreas Treichl, care se asteapta ca BNR sa elibereze lichiditate in perioada urmatoare si sa asigure stabilitatea cursului de schimb. "Cred ca banca centrala va elibera lichiditate in piata pentru perioada urmatoare. Tinta ar trebui sa fie

  • Indonezienii au inventat un nou sport extrem: bicicleta cu abur (Foto)

    Nu este nimic neobisnuit la o bicicleta pusa in miscare de un motor electric ori pe combustie interna. Multi folsesc astfel de dispozitive ca mijloc eficient de deplasare, date fiind costurile mici de intretinere. O bicicleta propulsata cu abur, insa, pare nu numai anacronica, ci lipsita de sens. Cu toate acestea, o echipa de ingineri indonezieni si-a propus sa creeze

  • Cei mai bogati oameni ai lumii au pierdut o cincime din avere

    Intr-un singur an, cei mai bogati oameni ai lumii si-au vazut averile intrate la apa cu 20%, dupa ce criza financiara a reasezat pe o baza mai apropiata de realitate valoarea bunurilor detinute, se arata intr-un raport al Merrill Lynch citat de Reuters. Toti cei cu o avere individuala de cel putin un milion de dolari, in care nu este inclusa valoarea locuintei, au pierdut

  • Cel mai bun job din lume, varianta New York

    Sute de profesori din scolile publice new-yorkeze acuzati de comiterea unor infractiuni precum insubordonare sau hartuire sexuala, sunt pedepsiti intr-un mod cat se poate de avantajos: li se plateste salariul integral, dar nu mai au voie sa intre in sala de curs. In cele opt ore de program pot juca Scrabble, naviga pe Internet, practica yoga, lucra la propriile nuvele sau orice

  • Aveo transformat in OZN si vandut cu 86.000 de dolari (Foto)

    Mike Vetter, proprietarul unei mici firme din Florida, denumita sugestiv The Car Factory, a realizat impreuna cu echipa sa de ingineri si designeri, un automobil care nu are cum sa nu atraga atentia celor care il privesc. Extra-Terrestrial Vehicle sau EVT, numele dat masinii, incearca sa reproduca formele unei nave OZN, asa cum si-au inchipuit-o cei de la The Car

  • Angajatii stresati aduc angajatorilor mai multe daune decat grevele

    In urma cu 30 de ani, in statele din Europa Occidentala, principala problema pentru companii erau grevele fara sfarsit. In zilele noastre locul lor este luat de o amenintare mai putin zgomotoasa, insa cu un efect cel putin la fel de mare: stresul angajatilor. Cercetatorii britanici de la Warwick University au ajuns la concluzia ca, anual, companiile din Marea Britanie

  • Un baiat de 15 ani a inventat un sistem ce produce energie pe baza de alge

    Multumita lui Javier Fernandez-Han, in varsta de 15 ani, suntem mai optimisti in ceea ce priveste abilitatea de adaptare a viitoarelor generatii intr-o lume cu resurse limitate. Liceanul a dezvoltat un sistem ce genereaza energie din alge. Sistemul combina o multime de tehnologii noi dar si mai vechi pentru tratarea deseurilor, producerea metanului si bio-uleiurilor pentru

  • Zurich, cel mai locuibil oras din lume, in topul revistei Monocle (Video)

    Capitala daneza Copenhaga a fost declasata in topul primelor 25 de orase din lume, de capitala financiara a Elvetiei, Zurich. Potrivit topului, realizat anual de publicatia britanica Monocle, citata de Reuters, Zurich este orasul in care se traieste cel mai bine. Orasul japonez Tokyo a intregit podiumul de anul acesta. Munchen, castigatorul editiei din 2007, s-a clasat anul

  • Credite cu taraita in programul Prima casa

    Obiectivele multor banci in ceea ce priveste programul "Prima casa" vizeaza acordarea de credite in limita a 50 de milioane de euro. Aceasta suma reprezinta aproximativ 880 de credite de fiecare. Ofertele bancilor vor fi destul de limitate, cel putin in prima faza, in ceea ce priveste creditele de locuinta acordate in programul "Prima casa". Intentiile de creditare asumate de cateva banci importante din Romania se opresc in jurul valorii de 50

  • Vasilescu, BNR: Statul se imprumuta de la banci ca sa plateasca pensiile si salariile

    Statul roman se imprumuta constant de la banci pentru a plati pensiile si lefurile bugetarilor. Desi masura nu este rea, pentru ca permite cheltuieli mai mari fara a adanci si mai mult deficitul bugetar, este de dorit insa ca pe langa pensii si salarii, banii sa ajunga si pentru investitii, a declarat ieri Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR Mugur Isarescu

  • Burta romanului primeaza si in criza

    Potrivit unui studiu realizat pe mai multe luni, in Romania se cheltuieste din ce in ce mai mult pe produse alimentare. Desi se numara printre lucrurile la care ar mai renunta in cazul unor reduceri de buget, cheltuiala pentru mancare a crescut in luna martie la aproape 40% din bugetul lunar al unei familii romanesti. Daca la inceputul crizei, la finele anului trecut, din portofelul familiei mancarea "irosea" 38%, in martie 2009 acest procent a crescut la 39,49%, arata un studiu

  • BCR isi face companie de recuperare de creante

    BCR, cel mai mare jucator de pe piata bancara, analizeaza un proiect de infiintare a unei companii de recuperare a creantelor, a confirmat pentru Business Standard directorul de comunicare al institutiei, Cornel Cojocaru. "In acest moment, analizam un proiect de infiintare a unei companii care va avea ca obiect de activitate recuperarea de creante.

  • Buffett: riscul deflationist este aproape inexistent

    Investitorul american Warren Buffett este de parere ca economia Statele Unite se afla inca in faza de recesiune, iar revenirea va fi de lunga durata. Cu toate acestea, miliardarul considera riscul deflationist aproape inexistent. Intr-un interviu acordat CNBC, Buffett a apreciat activitatea administratiei Obama, spunand ca masurile luate pana acum au fost corecte.

  • Pretul apartamentelor din Bucuresti ar putea scadea in continuare

    Pretul apartamentelor din Bucuresti va scadea in medie anul acesta cu circa 21-46% fata de anul precedent in functie de tipul apartamentului si de zona, cea mai mare scadere fiind previzionata pentru apartamentele mici (1-2 camere) situate la periferie, unde metrul patrat va ajunge la 1.000 de euro fata de 1.850 de euro in 2008, potrivit unui studiu al companiei de evaluare Darian Rom-Suisse. "Cred ca o sa ajungem inspre toamna chiar la nivelul de preturi

  • Buzdugan, dator 90.000 de euro la Radio 21

    Daniel Buzdugan, vedeta Radio Zu, este obligat, in urma deciziei Curtii de Arbitraj Economic International de pe langa Camera de Comert si Industrie, sa plateasca fostului loc de munca, Radio 21, 90.000 de euro. Motivul: a lipsit de la serviciu. Litigiul a pornit din momentul in care Buzdugan s-a mutat la Radio Zu, in vara anului trecut, parasind Radio 21, cu care era

  • Cum si unde putem gasi fericirea

    Cautarea fericirii este in firea lucrurilor si caracterizeaza esenta fiintei umane. Fie ca este un concept filosofic abordat hedonist sau profund metafizic, fie ca este un termen cu nuante morale, religioase, dar mai ales psihologice, fericirea este o trebuinta majora si un deziderat pentru fiecare dintre noi din cele mai vechi timpuri. Dar pentru cei care sufera din cauza stresului cotidian, lipsuri materiale sau boli cronice, fericirea este un deziderat foarte indepartat si foarte

  • Gazprom anunta construirea unui gazoduct Africa-Europa

    Compania rusa Gazprom a anuntat miercuri ca intentioneaza sa construiasca un gazoduct care sa traverseze desertul Sahara, pentru a lega rezervele vaste de gaz din Nigeria de Europa, a anuntat Gazprom, relateaza AFP. Directorul Gazprom international, care il insoteste pe presedintele rus Dmitri Medvedev in turneul sau din Africa, a anuntat ca societatea va construi

  • Romania va demara primul proiect de captare a emisiilor de dioxid de carbon, de circa 500 mil euro

    Romania va demara primul proiect de captare a emisiilor de dioxid de carbon, pentru termocentrale, impreuna cu cea mai mare companie energetica din Norvegia, Statkraft, proiect ce ar putea costa pana in 500 milioane euro, a declarat secretarul de stat din Ministerul Economiei, Tudor Serban. "Vom declansa primul proiect pilot pentru captarea emisiilor

  • Putin a ordonat conducerii unui lant de supermarketuri sa reduca preturile

    Primul ministru rus Vladimir Putin a ordonat conducerii unui supermarket, unde efectua o vizita surpriza, sa reduca preturile, conform unui articol publicat joi de cotidianul rus de afaceri Kommersant, citat de AFP. Vizitand standurile impreuna cu responsabilii lantului de supermarketuri Perekrestok, Putin s-a oprit in fata unui stand de carnati. "De ce costa carnatii

  • CE a trimis Romaniei o atentionare sa renunte la tarifele reglementate pentru consumatorii casnici

    Comisia Europeana (CE) a trimis Romaniei o atentionare sa renunte la tarifele reglementate pentru consumatorii casnici, iar procedura de infringement nu a fost declansata inca, a declarat joi in cadrul unei conferinte de presa directorul general in cadrul ANRE, Maria Manicuta. "Probabil Romania va face un calendar de renuntare la tarifele de reglementare

  • Prima Casa: Sapte banci au depus oferte in valoare totala de 450 milioane euro

    Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a primit, pana joi dimineata, oferte din partea a sapte banci pentru participarea la programul "Prima Casa", in valoare totala de 450 milioane euro, a spus joi presedintele FNGCIMM, Aurel Saramet. El a precizat ca primele sapte banci care au prezentat oferte pentru program sunt

  • Tinerii nu se mai lasa sedusi de mirajul multinationalelor

    Tragand linie la jumatatea anului, despre 2009 se poate spune deja ca este mai mult anul concedierilor, decat al angajarilor. Paradoxal, in plina recesiune, numarul solicitarilor de angajare din partea tinerilor a scazut alarmant. Cei mai afectati de situatia economica actuala sunt tinerii. Dovada, cresterea somajului in randul celor care nu au implinit inca 25 de ani

  • BMW va lansa cel mai economic Seria 3 din lume: 316d (Foto)

    BMW a anuntat ca va introduce o versiune economica a lui Seria 3, care va consuma doar 4.5 litri la 100 km. Modelul va fi disponibil in Europa din septembrie. BMW si-a anuntat planurile de a introduce o versiune economica a lui Seria 3, care va fi propulsata de un motor diesel. Noul 316d va avea un motor cu patru cilindri, care are o capacitate de 1.995 centimetri

  • BCR a acordat cofinantari de 1 miliard euro pentru proiecte europene, pana in prezent

    Banca Comerciala Romana (BCR) a acordat cofinantari de 1 miliard euro pentru proiecte europene, pana in prezent, a declarat, joi, vicepresedintele executiv al bancii, responsabila de operatiuni, Oana Petrescu. "Am cofinantat proiecte de tipul SAPARD, PHARE si ISPA, proiecte europene, de 1 miliard euro. Suma reprezinta cofinantarea acordata de BCR pentru acest tip de proiecte

  • Secretul bancar va fi mentinut in Elvetia, spune presedintele Confederatiei

    Presedintele Confederatiei Elvetiene, Hans-Rudolf Merz, care ocupa de asemenea functia de ministru al finantelor, a declarat joi intr-un interviu acordat cotidianului Frankfurter Allgemeine Zeitung ca Elvetia inca mentine secretul bancar, informeaza Reuters. "In ceea ce priveste secretul bancar in sine, politica noastra nu se va schimba, nu vom relaxa regulile

  • Alpha Bank, Banca Romaneasca, CEC si BCR vor depune, joi, ofertele pentru programul Prima Casa

    Alpha Bank, Banca Romaneasca, CEC Bank si BCR vor trimite ofertele pentru programul "Prima Casa " pana la sfarsitul acestei zile, a spus, joi, presedintele Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), Aurel Saramet. "Am avut discutii telefonice cu presedintii altor banci care urmeaza ca pana la sfarsitul acestei zile sa imi transmita

  • Cursul de referinta coboara cu aproape un ban, la 4,2196 lei/euro

    Banca centrala a afisat, joi, un curs de referinta de 4,2196 lei/euro, cu aproape un ban (0,21%) mai scazut decat cel de miercuri, dupa o revenire pe apreciere a monedelor din regiune. Miercuri, Banca Nationala a Romaniei (BNR) afisase un curs de referinta de 4,2284 lei/euro, cu 0,11% mai scazut decat cel de marti. Pentru dolar, BNR a afisat un curs de referinta de 3,0249 lei/dolar

  • Marriott ofera cazare gratis

    Lantul hotelier Marriott, care desfasoara operatiuni si in Romania, va oferi a treia noapte de cazare gratis pentru clientii care vor rezerva trei nopti la oricare dintre hotelurile din retea situate in afara SUA si Canada, potrivit publicatiei L.A. Times. Promotia este valabila in perioada 25 iunie-7 septembrie pentru circa 300 de hoteluri cu brandurile JW Marriott, Marriott