Curs oficial BNR
- 1 EUR 5.0960
- 1 USD 4.2972
- 1 CHF 5.5322
- 1 GBP 5.8747
- 1 gr. aur 703.3520
-
03.10.2012 Cine este noul director Oltchim. Consiliul de Administratie al combinatului a aprobat noua numire Consiliul de Administratie al Oltchim a aprobat numirea noului conducator al combinatului, au declarat surse din Ministerul Economiei, actionarul majoritar al companiei din Valcea.… continuare
-
01.10.2012 Incepe o noua saptamana decisiva pentru euro. Creditorii internationali se intorc la Atena. Urmeaza negocieri dure Guvernul elen se pregateste pentru noi negocieri dure, incepand de luni, cu reprezentantii Troicii creditorilor internationali asupra masurilor de austeritate necesare continuarii programului de ajutor financiar extern, odata cu revenirea delegatiei acestora la Atena, potrivit Kathimerini, citat de Mediafax.… continuare
-
01.10.2012 AFP: Dacia cu modelul sau low cost s-a impus pe piata automobilelor In doar cativa ani, constructorul Dacia cu autoturismele sale ieftine s-a impus pe piata automobilelor gratie unui concept inedit ale carui beneficii ajuta acum compania-mama, Renault, sa se mentina intr-o perioada de criza economica, relateaza sambata AFP.… continuare
-
01.10.2012 O noua lege UE ar putea reduce capacitatea de imprumut a Romaniei O noua lege a Uniunii Europene (UE), prin care se urmareste reducerea speculatiilor cu instrumente derivate pe datorie, care va intra in vigoare la 1 noiembrie, ar putea afecta capacitatea de a se imprumuta a unor tari emergente, printre care si Romania, scrie Wall Street Journal (WSJ).… continuare
-
28.09.2012 AGA EximBank a aprobat noua conducere executiva a bancii, Traian Halalai este noul presedinte Traian Halalai a fost desemnat, joi, presedinte al Consiliului de Administratie si presedinte executiv al EximBank, conform deciziei Adunarii Generale a Actionarilor.… continuare
-
27.09.2012 Ministerul Finatelor numeste astazi o noua conducere la EximBank. Traian Halalai, favorit la sefia bancii de stat Ministerul Finantelor a convocat astazi Adunarea Generala a Actionarilor (AGA) la EximBank pentru numirea unui nou Consiliu de Administratie (CA) in cadrul bancii de stat. Traian Halalai, director general adjunct la Banca Romaneasca, este propunerea Finantelor pentru functia de presedinte CA.… continuare
-
27.09.2012 DACIA a anuntat preturile pentru noul Sandero si Sandero STEPWAY
Noul Sandero va fi comercializat cu preturi incepand de la 6990 euro (TVA inclus), in timp ce pentru Sandero STEPWAY 2012, pretul de pornire va fi de 10.800 de euro (TVA inclus), potrivit oficialilor companiei. Modelele Sandero si Sandero Stepway pot fi comandate in Romania incepand cu 1 octombrie 2012.… continuare
-
27.09.2012 Salonul de la Paris: Ziua Dacia. Astazi sunt prezentate noile modele Logan si Sandero Dacia Logan 2 si noua gama Sandero se numara printre vedetele actualei editii a Salonului auto de la Paris, alaturi de VW Golf VII, Renault Clio IV, Skoda Rapid sau Ford Mondeo.… continuare
-
25.09.2012 BNR a imprumutat noua banci cu 12 mld. lei Banca Nationala a Romaniei (BNR) a imprumutat ieri noua banci cu suma de 12,08 miliarde lei (2,6 miliarde de euro) prin operatiuni repo, peste valoarea solicitata saptamana trecuta, de 8,89 miliarde lei.… continuare
-
24.09.2012 Urmeaza o noua perioada de glorie pentru metalul pretios. Pariaza pe aur! Si-a pierdut aurul acel statut de valoare refugiu in vremuri tulburi? Statut de care s-a bucurat pana anul trecut, cand metalul galben era prezentat drept investitie-scut in fata turbulentelor de pe pietele financiare si a amenintarilor inflationiste? Parerile sunt impartite.… continuare
-
24.09.2012 EximBank finanteaza noua fabrica a Romcab de la Acatari EximBank a asigurat finantarea pentru noua fabrica a Romcab - unul dintre cei mai mari producatori din Romania de cabluri si conductori electrici, inaugurata la finele saptamanii trecute in localitatea Acatari, judetul Mures, in cadrul unui proiect co-finantat prin Fondul European de Dezvoltare Regionala.… continuare
- 2
21.09.2012 Cat va costa cea mai ieftina versiune a noului model Dacia Logan 2 Presa franceza a inceput sa speculeze pe seama pretului cu care va fi comercializata noua berlina Dacia Logan 2. Potrivit site-ului ”largus.fr”, masina care va fi expusa la Salonul de la Paris ar urma sa coste, in versiunea sa cea mai accesibila, 8.000 de euro.… continuare
-
20.09.2012 Fitch a confirmat ratingul Renault la 'BB plus', apreciind ca 'succesul brandului in crestere Dacia este esential' Agentia de evaluare financiara a confirmat ratingul pentru datoriile pe termen lung ale producatorului auto francez Renault SA la 'BB plus', cu perspectiva stabila, se arata intr-un comunicat al agentiei de evaluare financiara.… continuare
-
19.09.2012 UE si FMI deblocheaza o noua transa de un miliard de euro pentru Irlanda Creditorii internationali ai Irlandei au aprobat acordarea unei transe de un miliard de euro (1,31 miliarde de dolari) din pachetul de asistenta financiara solicitat de Dublin, a anuntat marti Comisia Europeana, adaugand ca reformele economice adoptate de autoritatile irlandeze progreseaza, transmite Reuters.… continuare
-
17.09.2012 Cum arata noua Dacie, inlocuitorul Loganului Au aparut primele imagini cu inlocuitorul Loganului. Noul sedan va fi prezentat oficial la Salonul Auto de la Paris… continuare
-
14.09.2012 De marti, doua noi modele Dacia, produse in Maroc, intra pe piata romaneasca
Constructorul auto Automobile Dacia, parte a grupului francez Renault, va lansa marti pe piata romaneasca modelele Dokker si Dokker Van, produse in uzina din Tanger, Maroc.… continuare
-
13.09.2012 DTZ Research: Curba Inchirierilor indica noua piete avantajoase pentru ocupantii cladirilor de birouri DTZ, o companie UGL, a publicat astazi un nou raport de piata pentru a-i sprijini pe ocupantii spatiilor de birouri in luarea deciziilor de relocare sau inchiriere. Raportul furnizeaza analiza DTZ a principalelor piete de birouri din Europa in semestru 1 al 2012 si include Trendul Inchirierilor DTZ care permite ocupantilor de spatii de birouri sa urmareasca si compare miscarile chiriilor pentru locatii prime, pe diferite piete.… continuare
-
10.09.2012 Ford va dezvolta un model low-cost, dar nu va concura Dacia Producatorul auto american Ford intentioneaza sa dezvolte un model low-cost bazat pe subcompactul Fiesta, care va fi vandut in intreaga lume, dar nu va va fi un brand independent low-cost, transmite site-ul inautonews.com.… continuare
-
07.09.2012 Erste lanseaza o noua oferta actionarilor minoritari ai BCR, insa la un pret mai mic Erste Group Bank, actionarul majoritar al BCR, a lansat o noua oferta pentru actionarii minoritari ai BCR, mai putin pentru SIF Oltenia, insa a redus pretul propus la 0,92 lei/titlu, de la 1,09 lei/actiune in precedenta astfel de operatiune. … continuare
-
05.09.2012 Eureko: O noua asigurare de viata Eureko Asigurari, compania locala a grupului financiar olandez Achmea, a lansat noul produs "Rezerva Ta” in varianta standard, o asigurare de viata traditionala cu acumulare de capital dedicata protejarii in fata riscului de deces din orice cauza, dar si a celui de supravietuire.… continuare
-
04.09.2012 OTP Bank a lansat o noua oferta la creditul de nevoi personale: ZERO LEI dobanda in fiecare a 12-a luna OTP Bank Romania anunta lansarea unei noi oferte speciale, cu multiple avantaje, la creditul de nevoi personale fara ipoteca, in lei: pȃna la data de 12 octombrie 2012, clientii bancii platesc dobȃnda doar 11 luni in fiecare an calendaristic*.… continuare
-
04.09.2012 ONG-urile reclama o noua Rosia Montana. Ministrul Mediului vrea verificarea urgenta a proiectului minier de la Certej Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a dispus verificarea de urgenta a acordului de mediu pentru proiectul minier de la Certej. Acesta ar putea fi anulat daca se constata ca nu a fost emis in conformitate cu legea, informeaza Ministerul Mediului si Padurilor (MMP).… continuare
-
03.09.2012 BNR isi standardizeaza logo-ul. Care este valoarea contractului pentru o noua identitate vizuala bancii centrale Banca Nationala a Romaniei (BNR) intentioneaza sa achizitioneze servicii pentru realizarea "unui concept creativ privind identitatea vizuala a Bancii Nationale a Romaniei”. Contractul presupune standardizarea logo-ului bancii centrale si a identitatii vizuale a BNR, precum si realizarea unui "Manual de identitate vizuala" a institutiei.… continuare
-
03.09.2012 Locuinte cu preturi de la 15.000 de euro, la o noua editie Project Expo Targul Imobiliar Project Expo va propune, bucurestenilor, in perioada 14 - 16 septembrie 2012, locuinte cu preturi care pleaca de la 15.000 euro, se arata intr-un comunicat de pe site-ul companiei Project Expo.… continuare
-
31.08.2012 Canalul de filme Digi Film are o noua identitate vizuala Din 1 septembrie 2012, imaginea Digi Film, canalul de filme Pay-TV al RCS & RDS, se schimba, devenind mai dinamica si mai moderna. Noua imagine a postului, bazata pe o grafica in culori vii, puternice (rosu viu, aprins, negru si alb) si pe elemente dinamice, defineste Digi Film in acord cu evolutia sa in ultimul an si cu standardul la care acesta a ajuns. … continuare
-
28.08.2012 Ariston isi reconfirma pozitia de lider de piata prin noua campanie de publicitate Ariston Thermo Romania a lansat noua campanie de publicitate si isi reconfirma, o data in plus, pozitia de lider al pietei locale de centrale termice de apartament, aducand in acelasi timp in atentia clientilor unul dintre cele mai noi si inovative produse din gama, centrala termica in condensare Clas Premium. … continuare
-
27.08.2012 O noua sursa de bani pentru banci: incarcarea cartelelor telefonice la automat In primele sase luni din acest an, numarul tranzactiilor de reincarcare a cartelelor telefonice de la automatele bancare au crescut cu peste 70% fata de aceeasi perioada a anului trecut, ajungand la peste 40.000 de tranzactii, scrie site-ul specializat nocash.ro… continuare
-
21.08.2012 Statistica DRPCIV: VW, Dacia si Skoda, in topul inmatricularilor noi in prima parte a lunii august Aproape 1.500 de autoturisme au fost inmatriculate in prima jumatate a lunii august, cele mai multe fiind din gama Volkswagen, releva statistica partiala a Directiei Regim Permise Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), publicata pe site-ul institutiei.… continuare
-
21.08.2012 Lira de Bristol - o noua moneda europeana O comunitate mai neortodoxa din Marea Britanie a gasit "solutia" pentru a mentine bunastarea populatiei. Primaria orasului Bristol va emite, in septembrie, propria moneda de circulatie locala.… continuare
- 1
20.08.2012 Bogdan Ion, Ernst & Young: Firmele trebuie sa se adapteze la noua economie. Reducerea costurilor nu mai poate da rezultate Reducerea costurilor nu mai poate da rezultate semnificative dupa cativa ani in care s-a practicat aceasta modalitate de optimizare, iar companiile trebuie sa se adapteze la noua economie si la consumatorii care au devenit "cameleonici", este de parere Bogdan Ion, country managing partner al Ernst & Young (EY) Romania.… continuare
Rezultate de la 451 la 480 din 1603