Punct de vedere EY România: Zile libere de care pot beneficia angajații
Data publicarii: 15-06-2022 | HR/CarierePe lângă cele 15 zile nelucrătoare aferente sărbătorilor legale, angajații din România beneficiază de o serie de alte zile libere prevăzute în Codul Muncii și în actele normative specifice ori în reglementările și politicile interne de resurse umane ale fiecărei companii în parte. Care sunt acestea?
Concediul de odihnă
Acesta este și cel mai comun beneficiu de care angajații din România au parte potrivit legii, concediu care este de minimum 20 de zile lucrătoare pe an, cifră la care fiecare angajator este liber să adauge câte zile dorește în funcție de vechime, performanțe și așa mai departe. De asemenea, pentru minori, nevăzători sau persoane cu alte dizabilități, angajatorii au obligația de a acorda zile libere de odihnă plătite, suplimentare.
Evenimentele din familie
Pornind de la evenimentele fericite, precum căsătoria sau nașterea unui copil și încheind cu cele de doliu pentru rude apropiate, angajatorii din România sunt obligați prin lege să ofere zile libere angajaților lor, zile care nu sunt incluse în durata concediului de odihnă.
„Zi liberă se poate acorda și la schimbarea domiciliului în aceeaşi localitate. În trecut, aceste zile, precum și numărul lor era precizat în contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel național. Doar că, în timp, desființându-se contractul colectiv de muncă, fiecare angajator poate decide numărul și criteriile de acordare a unor astfel de zile libere”, scrie Simona Tudor, HR & Payroll Manager la EY România.
Situații personale
Angajații din România pot beneficia de învoiri sau zile de concediu fără plată și atunci când aceștia solicită aceste zile pentru rezolvarea unor probleme personale, cu condiția aprobării din partea companiei la care lucrează. Acest tip de concedii trebuie de asemenea raportate la autoritățile de muncă.
Incapacitatea de muncă
În perioade de incapacitate de muncă, angajații pot beneficia de concediu medical, concedii care sunt oferite atât în caz de boală, risc maternal sau afecțiuni cronice cât și pentru îngrijirea copiilor minori, a copiilor cu dizabilități, accidente de muncă, carantină sau boli profesionale. Recent, a fost introdus în Codul Muncii și concediul medical acordat celor care au în îngrijire persoane cu afecțiuni oncologice. Tot în această categorie se încadrează și concediul maternal, de maxim doi ani, de care beneficiază mamele înainte și după nașterea unui copil.
Concediu de paternitate
O altă categorie de concediu, similar celui maternal, este cel paternal. La nașterea copilului, tatăl poate beneficia de 5 până la zece zile de concediu. Ulterior, fiecare părinte poate beneficia de concediu pentru creșterea și îngrijirea copilului dacă îndeplinește condițiile de eligibilitate.
„În plus, la acest moment, există o inițiativă legală care propune ca, în cazul în care zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează se suprapun cu sâmbetele şi duminicile, liberele să se acorde în zilele care succedă celor de repaus săptămânal. Acest tip de beneficiu este deja implementat în anumite companii din mediul privat (inclusiv EY). Suplimentar, faţă de cele deja menționate anterior, angajatorii pot veni cu alte tipuri de zile libere plătite, cum ar fi: pentru ziua de naștere a angajatului, ziua companiei sau orice alt motiv întemeiat. Acestea, însă, necesită o reglementare la nivel intern, precum și criterii de acordare și eligibilitate”, adaugă Simona Tudor.
„În loc de concluzie, recomandăm angajaților să se informeze asupra drepturilor pe care le au din punct de vedere legal și al politicilor de companie, să informeze angajatorul cu privire la intenția de a beneficia de zile libere și să verifice dacă solicitarea lor este aprobabilă”, conchide aceasta.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- SigurantaOnline.ro: Volumul 4 din The Websters a fost lansat oficial
- Analiza de piata: Efectul modificarilor fiscale din 2025 asupra antreprenorilor romani
- Cushman & Wakefield ECHINOX, mandat exclusiv pentru vanzarea platformei Electroputere Craiova
- EY Romania - CJUE redefineste granitele transformarii substantiale in regulile de origine: lectii-cheie din cauza C-86/24 CS STEEL despre originea nepreferentiala in dreptul vamal UE
- Functiile financiar-fiscale au nevoie de un nou tip de profesionisti care folosesc tehnologia si inteligenta artificiala alaturi de competentele in fiscalitate
- Meta Estate Trust, rezultate la 9 luni 2025: profit net in crestere si active totale mai mari cu 10% fata de 2024
- Cargus: Crestere de 15% a volumelor de colete in weekendul de Black Friday, sustinuta de clientii internationali si de vanzarile din segmentul fashion
- Studiu Deloitte: veniturile afacerilor de familie, estimate sa creasca cu 84% in 2030 fata de 2020 la nivel global
- ETF BET Patria - Tradeville, cel mai mare ETF cu investitii in actiuni romanesti, atinge 700 milioane lei in active totale si 31 de mii de investitori
- 2Performant: Platforma BusinessLeague.com a generat mai multe vanzari fata de anul trecut in perioada Black Friday
- Piata industriala si logistica din Romania atinge un nivel record in 2025 - cererea de spatii creste cu 64%, iar zona Bucuresti-Ilfov domina, din nou, inregistrand peste doua treimi din tranzactii
- Ce zic românii despre siguranța cumpărăturilor online de Black Friday
- Lipsa raportărilor detaliate despre impactul companiilor asupra naturii poate încetini acțiunile globale de protejare a ecosistemelor lumii
- Companiile au închiriat în primele 9 luni circa 750.000 mp de spații, cu 30% mai mult comparativ cu 2024
- Studiu EY: Cum pot companiile să transforme provocările transparenței salariale în avantaje competitive