Arhiva » Octombrie 2008 » 20 Octombrie 2008

Toate stirile publicate in data de 20 Octombrie 2008 | 62 de inregistrari

  • Directorul FMI este suspectat de abuz de putere intr-un scandal sexual

    Directorul Fondului Monetar International (FMI), francezul Dominique Strauss-Kahn, face obiectul unei anchete privind un posibil abuz de putere in favoarea unei subordonate cu care a avut relatii intime, relateaza cotidianul Wall Street Journal in editia de sambata, transmite AFP. Potrivit ziarului economic american, firma Morgan, Lewis & Bockius LLP a fost insarcinata cu ancheta si urmeaza sa isi prezinte concluziile la sfarsitul lunii octombrie

  • Libia vrea sa detina 5% din actiunile UniCredit

    Guvernul libian va continua sa cumpere actiuni ce apartin UniCredit pana cand participatia detinuta va ajunge la 5%, conform guvernatorului bancii centrale, care a subliniat ca au fost cumparate si actiuni apartinand companiei italiene Eni, arata AFP. "La acest moment, suntem al doilea cel mai mare actionar al bancii. Si vrem sa pastram aceasta pozitie. Vom continua sa

  • A fost creata berea cu efect anti-cancer

    O echipa de studenti de la Universitatea Rice (SUA) a creat, folosind ingineria genetica, bio-berea cu efect anti-cancer, care va fi prezentata, in noiembrie, la cea mai mare competitie internationala de biologie sintetica, potrivit site-ului institutiei. Bio-berea contine reservatrol, o chimicala care reduce riscul de cancer si de boli cardiovasculare. Echipa de studenti a creat

  • Spania ar putea intra in recesiune in 2009, conform premierului

    Economia Spaniei ar trebui sa isi reia cresterea in a doua jumatate a lui 2009, dar va intra in recesiune la anul, daca aceasta va fi tendinta intregii economii mondiale, afirma premierul Jose Luis Rodriguez Zapatero in cadrul unui interviu, citat de Reuters. Fara sa mentioneze explicit ca a patra economie a zonei euro va suferi o comprimare a cresterii

  • AVAS relanseaza la privatizare Avioane Craiova

    AVAS relanseaza, luni, la privatizare Avioane Craiova, oferind spre vanzare un pachet de actiuni reprezentand 80,9778% din capitalul social al companiei, se arata intr-un comunicat al Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). Potrivit acesteia, vanzarea celor 741.339 de actiuni cu valoare nominala de 2,5 lei se va realiza prin negociere pe baza de

  • Controlorii financiari au inceput un nou proces impotriva Curtii de Conturi

    Controlorii financiari din aparatul central au dat din nou in judecata Curtea de Conturi, de data aceasta pentru a primi un spor de 75% din salariul de baza, incepand cu 2005, pe motiv ca ei verifica utilizarea fondurilor comunitare, se arata in actiunea depusa la Tribunalul Bucuresti. Potrivit actelor de la dosar, 109 controlori financiari din aparatul central al Curtii

  • Salvarea a doua banci din Scotia de catre Londra relanseaza dezbaterea asupra independentei acesteia

    Criza financiara care a obligat Londra sa sara in ajutorul a celor mai importante doua banci scotiene a relansat dezbaterea privind viabilitatea economica a unei Scotii independente, relateaza AFP. Devolutia din 1999 a dus la crearea unui Parlament si unui Guvern scotian, care, din 16 mai 2007, este condus de premierul separatist Alex Salmond. El si-a luat angajamentul

  • Guvernul olandez injecteaza 10 miliarde euro in ING

    ING Groep NV, cel mai mare grup financiar olandez, va primi 10 miliarde euro (13,4 miliarde dolari) din partea guvernului olandez, dupa ce compania a anuntat anterior ca va afisa primele pierderi trimestriale de la infiintare, arata Bloomberg. Grupul financiar va vinde guvernului actiuni preferentiale si va plati o dobanda anuala de 8,5%, conform unui anunt facut in aceasta seara de ministrul olandez al finantelor, Wouter Bos, de catre presedintele bancii centrale a Olandei

  • BERD nu o va ancheta pe economista cu care a avut relatii intime Strauss-Kahn

    Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) a anuntat duminica faptul ca nu va ancheta angajarea recenta a Piroskai Nagy, o economista celebra, aflata in centrul unei investigatii care il vizeaza pe directorul FMI, Dominique Strauss-Kahn, relateaza AFP. Fondul Monetar International (FMI) a anuntat sambata ca a lansat o ancheta impotriva

  • Prudential vrea sa preia o parte din operatiunile AIG

    Prudential, a doua firma de asigurari de viata din Marea Britanie, curteaza unele dintre cele mai mari fonduri de investitii suverane, in vederea unei contributii partiale la finantarea unei oferte pentru parte din actiunile AIG, potrivit editiei online a Daily Telegraph. Mark Tucker, directorul executiv al Prudential, a numit banca de investitii Credit Suisse

  • Bush, Barroso si Sarkozy propun o serie de summituri consacrate crizei financiare

    Presedintele american si lideriii europeni au discutat sambata, la Camp David, si au propus organizarea unei serii de summituri, dintre care primul urmeaza sa aiba loc in luna noiembrie, in Statele Unite, pe fondul crizei financiare, relateaza AFP. La reuniunea de la resedinta presedintelui american din Maryland, George W. Bush, omologul

  • Cadillac, combinatia perfecta intre lux si performanta (Foto)

    Luna aceasta va incepe productia uneia dintre cele mai puternice limuzine americane, Cadillac CTS-V, iar din noiembrie, amatorii de masini cu performante duse la extrem, atat tehnice, cat si de confort o vor si putea-o cumpara. "Lansarea noului CTS-V reprezinta o promisiune facuta entuziastilor de lux si putere. Modelul este o reafirmare a traditiei

  • Criza financiara a afectat buzunarele a aproape 10 milioane de romani

    Efectele fluctuatiilor din sistemele financiare internationale se fac simtite si la noi in tara. Aproape 10 milioane de romani au avut de pierdut sume importante, spun jurnalistii de la cotidianul Jurnalul National. 9,6 milioane de romani au iesit in pierdere anul acesta la capitolul investitii in instrumente financiare. Dintre acestia aproape un milion sunt bucuresteni. Cea mai mare

  • Bancpost, reclamata la Consiliul Concurentei si ANPC pentru introducerea unui comision ilegal

    Tot mai multi clienti ai bancilor se plang ca li se modifica dobanzile si se introduc comisioane ilegale. Este si cazul lui A. Constantin din Vaslui, care a reclamat Bancpost Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), Consiliului Concurentei, Bancii Nationale a Romaniei pentru introducerea unui comision de administrare, care conform adreselor

  • Restrictii dure: creditele de consum, pe cale de disparitie

    Nevoile personale care se puteau rezolva prin contractarea unui credit vor trebui sa mai astepte, pentru ca Banca Nationala a Romaniei (BNR) a impus o oarecare restrictie si pe acestea, noteaza Gardianul. De acum, creditul de nevoi personale va fi accesibil numai celor care nu au nevoie de el, adica celor cu venituri foarte mari. BNR a hotarat, pentru ca economia

  • Apartamentele noi - vanzari in scadere cu pana la 30%

    Luna septembrie a adus sperante dezvoltatorilor imobiliari intrucat numarul tranzactiilor a crescut, noteaza Cotidianul. "Fata de lunile trecute, cand numarul tranzactiilor imobiliare cu apartamente era foarte scazut, in aceasta perioada numarul locuintelor vandute a crescut cu aproximativ 20-30%", a spus Leonard Ceausu, director de vanzari pentru zona Titan al

  • Pauzele lungi si dese cheia...eficientei la munca

    In orice birou in care sunt mai mult de trei persoane apar deseori nemultumiri legate de tendinta unor colegi de a-si spune cu voce tare problemele sau de obiceiul lor de a-si intrerupe des munca pentru a sta de vorba cu altii. Conform unui studiu insa, astfel de intreruperi sunt mai degraba utile decat daunatoare. Momentele de relaxare, prin discutiile cu colegii

  • Romanii ar putea fi constransi sa refinanteze creditele in franci elvetieni

    Creditele in franci elvetieni, ce reprezinta aproximativ 15% din totalul imprumuturilor contractate de populatie in valuta, de 14,3 mld. euro, au fost excluse din oferta majoritatii bancilor, acesta fiind cel mai afectat produs de creditare, pe fondul implementarii regulamentului restrictiv de creditare al BNR si al crizei internationale. Romanii care au contractat credite in

  • Gandul: Am vrut un credit, bancile m-au trimis acasa

    "Nu are nici un sens sa va faceti credit acum", a fost prima fraza pe care am auzit-o cand am intrat la Credit Europe Bank, cu intentia de a aplica pentru un credit de nevoi personale, noteaza Gandul. In general, nu este o perioada buna pentru a-ti face credit, a fost concluzia pe care am tras-o zilele trecute, cand ne-am interesat de actualele conditii la mai multe banci

  • Cum va protejati de raceli la birou

    Una dintre cele mai bune metode de a va proteja de gripa sau de raceala cand sunteti la serviciu este sa va spalati cat mai des pe maini. Atunci cand unul dintre colegii dv. tuseste sau stranuta, puteti intra in contact cu particule infectate. Daca va atingeti ochii, gura sau nasul si nu v-ati spalat pe maini, riscul de a va imbolnavi este mare. Un studiu realizat

  • Zece oameni care au prezis colapsul economic

    Parerea potrivit careia turbulente economice sunt impredictibile, cauzele lor putand fi cunoscute sau stabilite abia dupa ce piata a fost afectata, este infirmata din mai multe directii: atat o serie de economisti, cat si politicieni si chiar astrologi par a fi intuit cu cel putin cativa ani in urma ceea ce urma sa se intample, potrivit The Times. Unul dintre acestia este Vince Cable, lider

  • INSOMAR: Mai mult de jumatate dintre romani au incredere in bancile de pe piata

    Mai mult de jumatate dintre romani au foarte multa sau destul de multa incredere in bancile din Romania, in conditiile in care cea mai mare parte, respectiv 29% din populatie considera depozitele bancare cel mai sigur plasament, arata un sondaj INSOMAR. Dintre persoanele care au raspuns sondajului INSOMAR, 6% au spus ca au foarte multa incredere in bancile

  • Narcisistii tind sa devina lideri

    Potrivit unui studiu recent, un mare procent al liderilor sufera de narcisism, fenomen explicat de cercetatori prin faptul ca increderea in fortele proprii este un atribut de baza al oricarui lider de succes, indiferent ca activeaza in politica, economie sau alte domenii, iar narcisistii sunt campioni la increderea in sine. In plus, ei tind sa-si vada intr-un mod exagerat talentele si abilitatile considerandu-se infailibili si dincolo de tot ce pot face cei din jurul lor. De aici si tendinta egocentrica si lipsa de empatie fata

  • Topul oraselor in care luxul este cel mai ieftin

    Viata luxoasa, asemenea drogurilor, tutunului sau alcoolului poate da dependenta. Foarte multi oameni care au experimentat o perioada mai lunga sau mai scurta un trai imbelsugat, au reale probleme in a se adapta unei vieti cu limite financiare. Cei mai slabi ajung la forma ultima de abdicare, sinucidere. Altii, cu un psihic echilibrat, se multumesc si cu mai putin. Forbes a realizat un top care poate servi cu succes impatimitilor de lux loviti puternic de criza financiara

  • ING vinde afacerile din Taiwan pentru 600 milioane dolari

    Grupul financiar olandez ING a anuntat luni ca va vinde afacerile de asigurari de viata din Taiwan, companiei Fubon Financial, pentru 600 milioane dolari, arata Reuters. Anuntul vine dupa ce, duminica, ING a primit o injectie de capital de 10 miliarde euro din partea Olandei. "ING este afectata de criza financiara globala si oficialii

  • Esop: Dezvoltatorii imobiliari vor fi, pentru inceput, categoria cea mai afectata de criza financiara

    Dezvoltatorii imobiliari vor fi, pentru inceput, categoria cea mai afectata de aceasta criza financira, pentru ca multi dintre ei au credite pe care au promis sa le acopere conform unui anumit plan de vanzari, care, brusc, nu mai corespunde realitatii, sustin reprezentantii companiei Esop Consulting. "Toti factorii angrenati in mecanismul imobiliar: banci, dezvoltatori

  • Rompetrol a ieftinit preturile benzinelor si al motorinelor cu doi, respectiv trei bani

    Compania Rompetrol a ieftinit preturile benzinelor si ale motorinelor comercializate in statiile proprii cu doi, respectiv trei bani pe litru, incepand de luni, se arata intr-un comunicat al Rompetrol. Astfel, benzina Premium E4 costa 3,80 lei/litru, benzina Efix 95 (Euro 4) costa 3,85 lei/litru, iar benzina Euro Super 98 fara Plumb se vinde cu 4,48 lei/litru.

  • GarantiBank a majorat dobanzile la depozitele in lei si euro

    GarantiBank a majorat dobanzile pentru depozitele in lei si euro pe termen de 1, 3, 6 sau 12 luni, se arata intr-un comunicat de presa remis BankNews.ro. Pentru depozitele in lei pe 3, 6 si 12 luni, constituite de persoane fizice, dobanda este de 11,50% pe an, fixa pe parcursul intregii perioade. Pentru depozitele in Eur pe perioada de 6 si 12 luni, dobanda este de

  • Societe Generale a cumparat in ultima saptamana pe Bursa actiuni BRD de 3,43 milioane lei

    Banca franceza Societe Generale a cumparat in ultima saptamana pe Bursa de Valori Bucuresti (BVB) actiuni ale subsidiarei locale BRD SocGen de circa 3,43 milioane lei (920.000 euro), potrivit notificarilor transmise operatorului de piata. Banca mama a cumparat in sedinta bursiera de vineri un pachet de 90.000 de actiuni BRD SocGen (BRD), pentru 857.808

  • Acalmia se instaureaza pe burse, in asteptarea rezultatelor financiare ale companiilor

    Slabite dupa doua saptamani de turbulente, pietele financiare se pregatesc incepand de luni sa infrunte "economia reala", printr-o serie de rezultate financiare ce vor fi publicate de marile companii din Europa, Statele Unite si Japonia, relateaza AFP. In asteptarea evaluarii impactului crizei asupra rezultatelor financiare ale intreprinderilor, bursa din Tokyo si-a mentinut

  • Depozite bancare, aur, actiuni - cateva metode pentru economisirea banilor

    Criza financiara mondiala i-a pus pe unii la grea incercare atunci cand vine vorba de metode de pastrat banii. Depozite bancare, aur, actiuni - sunt cateva dintre optiunile pe care le au oamenii. Intr-o perioada in care banii risca sa ramana fara valoare, aproape jumatate din populatia Rusiei cumpara terenuri sau case. Rusii investesc si in bijuterii, asa ca vanzarile

  • Silvio Berlusconi, inca o victima a crizei financiare

    Premierul italian a pierdut deja 2,3 miliarde de dolari din averea sa pe fondul deprecierii actiunilor. Silvio Berlusconi a declarat ca nu va permite "atacuri" speculative asupra bancilor din Italia si ca italienii nu vor pierde "nici macar un euro" in aceasta criza. Piata de capital din Italia a fost una dintre cele mai afectate din Europa de criza financiara

  • Noul Alfa Romeo 149 (Foto)

    Frumusetea lui Alfa Romeo 8C Competizione si stilul lui MiTo vor fi adaptate de catre inginerii si designerii Alfa pentru a fi "plantate" pe un nou model. Acesta se numeste 149 si va inlocui in gama Alfa Romeo actualul 147. Design-ul partii frontale a lui Alfa Romeo 149 este inspirat din aspectul lui MiTo, prin curbele sale generoase si blocurile optice rotunde

  • CE: 99% din neregulile de administrare a fondurilor comunitare au la baza erori, nu fraude

    Comisia Europeana (CE) a anuntat, luni, inainte de reuniunea sefilor de audit din statele membre ale Uniunii Europene (UE), ca 99% din neregulile raportate in administrarea fondurilor structurale sunt cauzate de erori, nu de fraude, dar Bruxelles-ul trebuie sa fie, in continuare, vigilent. "Reglementarile in domeniul auditului tin de asigurarea ca banii

  • BRD-SocGen si-a sporit afacerile de factoring cu 143% in primele noua luni, la 1,66 miliarde lei

    BRD-Groupe Societe Generale, a doua banca din piata dupa active, si-a majorat cifra de afaceri din operatiuni de factoring cu 143% in primele noua luni, pana la 1,66 miliarde lei (455 milioane euro), ca urmare a avansului puternic pe segmentul operatiunilor de factoring international. La sfarsitul lunii septembrie 2008, cifra de afaceri din operatiunile

  • Leul a castigat aproape 7 bani, pana la 3,6691 lei/euro

    Moneda nationala a castigat aproape 7 bani (1,77%) pana la 3,6691 lei/euro, potrivit cursului de referinta afisat de Banca Nationala a Romaniei (BNR), pe fondul dobanzilor ridicate pe piata interbancara, avand o evolutie diferita fata de cea a mondelor emergente din regiune. Vineri, Banca Nationala a Romaniei afisase un curs

  • Regatta: Cererea de spatii de birouri in Romania continua sa fie ridicata in ciuda crizei financiare

    Piata spatiilor de birouri din Romania este una functionala, urmand acelasi trend ca la inceputul anului, in ciuda dificultatilor cauzate de tensiunile financiare actuale, sustine directorul departamentului Birouri al companiei imobiliare Regatta, Mihaela Raducanu. Potrivit reprezenztantilor companiei imobiliare, cererea pe acest segment continua

  • Casele britanicilor, puse sub sechestru pentru neplata creditelor ipotecare

    Peste 60.000 de britanici descopera in fiecare luna ca vor detine locuinte a caror valoare va fi mai mica decat cea a creditelor contractate pentru achizitia acestora, o situatie cunoscuta sub denumirea de "negative equity", scrie publicatia "The Times". Pana in 2010, peste doua milioane de britanici se vor afla intr-o postura similara. Mai mult, bancile pun in fiecare

  • Actiunile celor mai mari banci franceze s-au depreciat, din cauza unor speculatii

    Actiunile Societe Generale, BNP Paribas si Credit Agricole s-au depreciat semnificativ in cadrul sedintei bursiere de luni, dupa ce un raport Merrill Lynch a dat nastere unor noi speculatii legate de starea precara a bancilor si de nevoia de a efectua majorari de capital, relateaza Reuters. Intr-un studiu asupra pozitiei de capital a unora dintre cele mai mari banci

  • Concurenta a amendat Billa, Pic si Spar cu 850.000 euro pentru furnizarea de informatii incorecte

    Consiliul Concurentei a amendat retailerii Billa, Pic si Spar cu circa 850.000 euro pentru furnizarea de informatii incorecte, in cadrul investigatiei pentru analizarea sectorului comercializarii produselor alimentare, a anuntat luni institutia. "Informatiile eronate au privit clauza clientului cel mai favorizat, care marcheaza obligatia furnizorului de a oferi comerciantului

  • Isarescu: Atac esuat asupra leului. Piata monetara, acaparata de dobanzile in crestere

    Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a declarat, luni, ca, saptamana trecuta, leul a fost tinta unui atac, care a esuat. Vineri, piata monetara a fost acaparata de dobanzile in crestere, mult mai mari decat ar fi trebuit sa fie de fapt. Dobanda ROBOR, pentru depozitele de tip overnight , este foarte des folosita in contractele de creditare. Insa, au existat banci comerciale care

  • Isarescu vrea ca bancile sa nu se grabeasca sa transfere clientilor dobanzile mari interbancare

    Bancile nu ar trebui sa se grabeasca sa paseze clientilor costurile ridicate din operatiunile din piata interbancara, a spus luni guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, care a precizat ca a discutat problema cu seful ARB, iar o echipa de tehnicieni de la BNR este in contact cu tehnicieni de la banci. "Am ajuns la concluzia ca trebuie sa dam un mesaj clar ca situatia din ultimele

  • Tariceanu interzice institutiilor publice sa mai cumpere pixuri, calendare si ceasuri personalizate

    Premierul Tariceanu a aprobat un memorandum propus de secretarul general al Guvernului si de seful Cancelariei Primului-ministru, prin care a dispus sistarea cheltuielilor pentru achizitionarea de produse promotionale personalizate de catre institutiile publice, informeaza luni Guvernul. "Masura are in vedere stoparea cheltuielilor

  • ING a luat 10 miliarde euro de la stat, dar alte banci ar putea cere mai mult

    ING a primit o injectie de capital de 10 miliarde euro de la guvernul olandez, iar Suedia s-a alaturat tarilor care ofera ajutoare bancilor de pe piata interna, investitorii reactionand la un raport ce arata ca mai multe banci europene ar avea nevoie de finantare, scrie Reuters. Actiunile ING Group NV s-au scumpit cu 23%, dupa ce grupul financiar a calmat

  • Franta ar putea introduce noi masuri pentru combaterea crizei financiare

    Presedintele francez Nicolas Sarkozy are in vedere ajutorarea economiei nationale in timpul crizei financiare, prin accelerarea unor proiecte feroviare si sprijinirea industriei auto, a anuntat, luni, Le Monde, potrivit Reuters. Acesta urmeaza sa anunte, cel mai probabil spre finalul saptamanii, masurile ce trebuie luate impotriva cresterii numarului de someri.

  • Profitul net al Piraeus Bank a crescut cu 12,5% in al treilea trimestru

    Piraeus Bank, a patra banca din Grecia, a anuntat luni o crestere cu 12,5% a profitului net in al treilea trimestru, in termeni anuali, peste asteptarile analistilor, in timp ce presedintele bancii estimeaza ca imprumuturile vor scadea in intervalul urmator, arata Reuters. Profitul net al bancii Piraeus a crescut la 157,3 milioane euro in al treilea trimestru

  • Codul de Bune Practici va deveni lege si va include si sanctiuni

    Codul de Bune Practici va deveni lege si va include si penalitati pentru retailerii care intarzie cu platile catre furnizori, insa produsele de la raft nu se vor ieftini, a declarat presedintele Romalimenta, Sorin Minea. Potrivit acestuia, legea va respecta Codul de Biune Practici, caruia i se vor adauga si penalitati in caz de nerespectare a prevederilor. Astfel, retailerul

  • Problemele bancilor din piata monetara nu necesita facilitati speciale din partea BNR

    Tensiunile aparute la sfarsitul saptamanii trecute in piata monetara, reflectate si in cresterea dobanzilor pana la 30-40% pe an, sunt disfunctionalitati temporare care nu necesita crearea de facilitati speciale de catre BNR, a spus luni guvernatorul BNR, Mugur Isarescu. El a precizat ca dobanzile Robid-Robor din piata monetata "nu mai reflecta

  • Vestul Capitalei devine mai interesant decat Pipera pentru dezvoltatorii de spatii de birouri

    Baneasa si Pipera vor continua sa atraga proiecte de spatii de birouri, dar problemele de infrastructura limiteaza potentialul zonei, vestul Capitalei devenind astfel tot mai interesant pentru dezvoltatori, sustine seful departamentului comercial al CB Richard Ellis|Eurisko, Catalina Jigman. "Partea de vest a Bucurestiului a devenit noua zona pentru dezvoltarea cladirilor

  • Bancile din Romania au trecut la majorarea dobanzilor la credite

    O buna parte din bancile din Romania a trecut la majorarea dobanzilor la credite. Unicredit Tiriac Bank, Banca Romaneasca, CR Firenze, Banca Comerciala Romana si altele. Unicredit Tiriac Bsnk si-a modificat dobanda cu o crestere de 3 puncte procentuale pentru creditele imobiliare in Euro si cu 5 puncte procentuale pentru creditele imobiliare in lei.

  • Islanda va anunta un plan de redresare economica de 6 miliarde dolari, sustinut de FMI

    Islanda va anunta masuri de urgenta de 6 miliarde dolari, derulate cu ajutorul Fondului Monetar International (FMI) si sustinute de mai multe banci centrale, pentru restabilirea echilibrului economic al tarii, dupa prabusirea recenta a sistemului bancar, scrie Financial Times. Surse apropiate au anuntat ca FMI va contribui cu aproximativ 1 miliard

  • Banca Comerciala Carpatica aplica noile norme de creditare aprobate de BNR

    Banca Comerciala Carpatica (BCC) a primit avizul Bancii Nationale a Romaniei (BNR) privind noile norme de creditare, pe care le aplica incepand de luni, 20 octombrie, a anuntat banca intr-un comunicat. Cele mai importante criterii pentru acordarea creditului sunt scoringul aferent clientului, destinatia creditului, valuta in care se da creditul, tipul dobanzii

  • Guvernul finlandez propune un plan de 54 miliarde euro pentru salvarea bancilor

    Guvernul finlandez a prezentat luni un plan de 54 miliarde euro pentru sustinerea sectorului financiar, in cazul in care criza financiara internationala va avea efecte negative accentuate asupra economiei Finlandei, informeaza AFP. Noul plan isi propune sa "garanteze pe termen lung finantarea bancilor si sa sustina pozitia financiara a acestora", conform unui

  • ING renunta la plata dividendelor pe 2008

    Grupul ING nu va mai plati dividendele aferente anului 2008, a anuntat grupul, confirmand injectia de capital primita din partea guvernului olandez, de 10 miliarde euro, ce nu va determina insa o diminuare a capitalului detinut de actionarii actuali, conform unui comunicat transmis de ING. "ING a anuntat astazi ca a ajuns la un acord cu guvernul

  • Tariceanu a discutat cu economistii despre masuri de sprijinire a IMM-urilor in contextul crizei

    Premierul Calin Popescu-Tariceanu a discutat, luni, cu mai multi economisti romani eventuale masuri de sprijinire a firmelor mici si mijlocii, in contextul crizei financiare internationale, care a ingreunat accesul la finantare pentru IMM-uri, a declarat europarlamentarul Daniel Daianu. "Au fost evocate anumite masuri pentru sprijinirea IMM-urilor.

  • Viitoarele avioane si masini vor fi realizate din hartie de 500 de ori mai rezistenta decat otelul (Video)

    Hartia-minune numita ''buckypaper'' este de zece ori mai usoara si de 500 de ori mai puternica decat otelul si ar putea revolutiona in viitor industria aeronautica, dar si pe cea auto, informeaza Daily Mail. ''Buckypaper'' ajunge la acest nivel ridicat de rezistenta prin presarea mai multor foi, pana la formarea unui compozit. Hartia-minune este compusa

  • Locuitorii UE pot zapa printre 6.500 posturi TV

    In momentul de fata peste 6500 de posturi TV sunt disponibile in Uniunea Europeana plus Turcia si Croatia, tari care acum candideaza pentru statutul de membru, potrivit organismului european al audiovizualului, Audiovisual Observatory (EAO). Tara cu cel mai mare numar de posturi TV este Marea Britanie (883), urmata de Germania (300), Italia (284), Franta (252)

  • Morgan Aeromax, pentru pasionatii de putere retro (Foto)

    Producatorul britanic de masini sport exclusiviste, Morgan, va celebra in curand 100 de ani de existenta printr-o serie de evenimente precum concerte sau curse de masini. Morgan a luat fiinta in 1909, fiind la inceput o afacere de familie. In mare masura situatia a ramas neschimbata pana astazi, destinele companiei fiind conduse de un descendent al fondatorului

  • 70 miliarde de dolari, salariile si compensatiile angajatilor de pe Wall Street

    Angajatii bancilor supravietuitoare de pe Wall Street au primit remuneratii de peste 70 miliarde de dolari, din care cea mai mare parte au fost sub forma de bonusuri pentru activitatea prestata, desi sistemul financar american a trecut prin cea mai mare criza din ultimii 70 de ani, scrie The Guardian. Angajatii a sase banci, printre care Goldman Sachs si Citigroup

  • Laptop cu reglaj al unghiului de vizualizare pentru mai multa intimitate (Foto)

    Ecranele laptopurilor din anii '90 aveau printre dezavantaje unghiul strict in care se realiza vizualizarea optima. Era de ajuns sa te deplasezi cu cateva grade ca imaginea sa dispara. Un dezavantaj partial totusi, daca ne gandim ca in acest fel, involuntar, ne protejam intimitatea de ochii curiosilor din jur. Astazi, cand tehnologia folosita in construirea display-urilor

  • Campanie agresiva: HSBC cumpara tot spatiul publicitar din New York Magazine

    HSBC, una dintre cele mai mari banci europene, dar si una dintre cele mai puternic afectate institutii financiare de recentele turbulente financiare, a decis sa cumpere intreg spatiul publicitar al editiei din 27 octombrie al cunoscutei reviste americane New York, scrie International Herald Tribune. Daca hotararea HSBC va fi dusa pana la capat, ar fi cea mai mare investitie

  • SUA s-ar putea confrunta cu cea mai puternica recesiune economica din ultimii 26 de ani

    Specialistii estimeaza ca Economia Statelor Unite ar putea intra in cea mai puternica recesiune economica din 1982, desi oficialii bancii centrale americane, Federal Reserve, spera ca planul de salvare a bancilor va reusi sa previna prabusirea sectorului financiar, scrie Financial Times. Federeal Reserve spera sa evite o recesiune economica similara