Arhiva » Octombrie 2008 » 29 Octombrie 2008

Toate stirile publicate in data de 29 Octombrie 2008 | 40 de inregistrari

  • Decizia S & P este fara precedent pentru un stat membru al UE

    Decizia de scaderea a ratingului Romaniei sub pragul de investment grade este fara precedent pentru un stat membru al UE, in conditiile in care S & P a coborat calificativele altor tari, ca Letonia sau Lituania, dar le-a pastrat in categoria investment grade, a spus viceguvernatorul BNR Cristian Popa. "Romania si Bulgaria se aflau deja la limita inferioara a nivelului

  • Tariceanu: Majorarile salariale urmeaza sa fie aplicate eventual din aprilie

    Ordonanta de Urgenta adoptata marti de Guvern prevede o eventuala majorare a salariilor profesorilor cu 50% incepand cu luna aprilie 2009, a declarat premierul Tariceanu, precizand insa ca, potrivit bugetului de stat pe anul viitor, salariile bugetarilor vor creste in 2009 in medie cu 10%. "OUG prevede posibilitatea aplicarii legii incepand cu luna aprilie 2009

  • Criza financiara pune la incercare tarile din Europa Centrala si de Est

    Ungaria se pregateste pentru o posibila recesiune in 2009, iar seful FMI a cerut parlamentarilor de la Kiev sa aprobe un pachet de salvare de 16,5 miliarde dolari, in contextul in care fostele state comuniste din Europa se zbat sa contrabalanseze efectele crizei financiare mondiale, scrie Reuters. Criza financiara a reprezentat un soc pentru majoritatea tarilor din Europa

  • Cresterea creditului neguvernamental se va tempera la 15% in 2009

    Banca Nationala a Romaniei (BNR) estimeaza ca ritmul anual de crestere a creditului neguvernamental se va tempera la 15% in 2009, a declarat marti viceguvernatorul BNR, Cristian Popa, ceea ce ar reprezenta o temperare puternica fata de acest an, cand avansul a depasit 60%. "Estimarea noastra prevede un ritm de crestere a creditului neguvernamental de 15% in 2009

  • MEF: Romania nu intentioneaza sa ceara imprumut de la FMI

    Romania nu intentioneaza sa ceara un ajutor financiar din partea FMI, a precizat Ministerul Economiei si Finantelor (MEF), referindu-se la o serie de articole aparute in presa internationala, care includeau Romania intr-un grup de tari care ar putea primi ajutor de la institutie. Totodata, comunicatul MEF aminteste ca Romania nu mai este inclusa in categoria tarilor

  • Vosganian: Decizia S & P este extrem de periculoasa si ar putea contribui la reducerea investitiilor

    Scaderea ratingului Romaniei este o decizie "extrem de periculoasa", ce ar putea reduce drastic intrarile de capital si ar putea afecta sustenabilitatea deficitului de cont curent, intensificand dezavantajele Romaniei identificate de S & P, a spus ministrul economiei si finantelor, Varujan Vosganian. "Astfel de decizii sunt extrem de periculoase, putand exacerba trendurile

  • Millennium Bank Romania a afisat pierderi de 23,4 milioane euro dupa primele noua luni din 2008

    Millennium Bank Romania a acumulat, in primele noua luni ale acestui an, pierderi nete de 23,4 milioane euro, mai mici decat anticipase, in conditiile reducerii costurilor operationale, arata raportul bancii-mama. Pentru primele noua luni ale anului 2007, banca are trecute in bilant pierderi nete de 12,9 milioane euro, acumulate inainte de lansarea efectiva a activitatii

  • BERD: Europa Centrala si de Est se confrunta cu cea mai grava criza din 1991

    Economiile europene emergente se confrunta cu cea mai grava criza de la caderea comunismului, a spus marti seful Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), adaugand ca banca ar putea fi disponibila in cazul unor noi cereri din partea membrilor sai, potrivit Reuters. Infiintata in 1991 ca sa ajute economiile din Europa Centrala si de Est dominate

  • Culmea optimismului: 67% din angajatii de pe Wall Street asteapta bonusuri

    In ciuda dezastrului lasat in urma de cutremurul financiar al carui epicentru a fost chiar pe Wall Street, soldat cu zeci de falimente si zeci de mii de concedieri, supravietuitorii nu si-au pierdut optimismul, ei sperand ca sfarsitul anului la va aduce, ca de obicei, prime si bonusuri substantiale, scrie Reuters. Potrivit unui sondaj efectuat de eFinancialCareers, 67%

  • Motor revolutionar care produce de cinci ori mai multa energie decat consuma (Video)

    Visul de a obtine energie fara a consuma nimic a fascinat mintile multor fizicieni si inventatori. Cum acest lucru este imposibil, oamenii de stiinta s-au concentrat pe un plan ceva mai realist: a obtine energie cu un consum cat mai mic. Doi australieni au anuntat de curand ca au pus la punct un dispozitiv pe baza de magneti si curent electric care poate oferi de cinci ori

  • Criza economica tratata cu solutii vechi de 80 de ani

    "Toate-s vechi si noua toate" spunea Eminescu intr-una din poeziile sale cu aproape 150 de ani in urma. Ceea ce observa atunci pare la fel de valabil si astazi, cel putin daca ne raportam la evenimentele economice prezente in care capul de afis este, de aproape un an, o criza financiara tot mai asemanatoare cu Marea Depresiune de acum 80 de ani. In plus si acum, la fel ca

  • FMI s-ar putea gandi la solutia ultima: tiparirea de bani

    Fondul Monetar International ar putea ajunge in curand la fundul sacului de bani, in conditiile in care numarul tarilor care solicita fonduri de ajutor este tot mai mare, astfel de cereri venind din toate colturile lumii, de la Eurpa de Est pana la America Latina, Africa si Asia, scrie cotidianul britanic The Telegraph. FMI se afla in discutii cu Pakistan, pentru un imprumut de 14,5 miliarde de dolari. Ungaria are si ea nevoie de 10 miliarde de dolari.

  • Fiat 100% electric prezentat la Sao Paolo (Foto)

    Salonul Auto de la Sao Paolo, Brazilia, a fost condimentat de nenumarate noutati dezvaluite de constructorii auto. Astfel, Fiat a prezentat un concept 100% electric capabil sa faca fata atat drumurilor intinse din oras, cat si celor denivelate din zonele rurale. Fiat FCCII este construit din fibre naturale, fiind un concept in care constructorii s-au concentrat

  • Wall Street inchide pe verde. Dow Jones castiga aproape 900 de puncte

    Wall Street a primit marti relativ calm seria de stiri economice negative, Dow Jones inchizand cu un avans de aproape 900 de puncte, chiar daca increderea consumatorilor a scazut la minimul ultimilor 41 de ani. Una dintre motivatiile cresterilor de marti este inchiderea mai multor pozitii short. Principale motoare ale cresterii de pe Wall Street au fost sectoarele telecom

  • Costul crizei financiare: 2.800.000.000.000 dolari

    Pana in prezent criza financiara declansata la jumatatea anului 2007 a dus la pierderi in economia globala in valoare de 2.800.000.000.000 dolari, potrivit calculelor expertilor de la Bank of England citate de cotidianul britanic The Guardian. Oficialii bancii au atras atentia in mai multe randuri ca sistemul financiar actual are nevoie de noi reglementari iar marii jucatori din piata de capital trebuie sa invete cum trebuie lectia pentru a putea

  • Piata auto se intoarce in 2006

    Pentru anul viitor, actorii din industria auto estimeaza vanzari de autoturisme similare cu cele de acum doi ani, noteaza Cotidianul. Estimari tot mai pesimiste si in industria auto. Criza financiara, explozia importurilor de masini second-hand, precum si conditiile tot mai drastice de creditare ii fac pe oficialii producatorilor din domeniu sa mizeze pe un numar

  • MBA-ul copiilor sau gradinita viitorilor sefi

    In Romania, peste 1.000 de prichindei deprind abilitati de leadership, cum sa devina buni comunicatori si team-player-i desavarsiti inainte de a intra in clasa intai. Considerat "MBA-ul prescolarilor", programul FasTracKids costa circa 2.500 euro, se desfasoara in paralel cu gradinita timp de doi ani si jumatate si foloseste tehnologii de predare identice cu cele folosite la Harvard. "Peste 40% sunt fii si fiice de manageri, restul - de bancheri, avocati, medici, IT-isti

  • Scad ofertele de joburi in soft si finante

    Solicitarile de angajare pentru specialistii din domeniul financiar-contabil au scazut cu 1% in luna septembrie 2008 fata de perioada similara a anului trecut, in timp ce numarul ofertelor de joburi in software IT s-a diminuat cu 8%, iar in arhitectura cu 15%, potrivit datelor furnizate de Bestjobs. In aceeasi perioada, a crescut semnificativ oferta de joburi pentru ingineri - 22%, specialisti in telecomunicatii - 83%, servicii clienti - 107% sau asigurari - 128%. "Scaderea din sistemul

  • Dobanzile la creditele in lei cresc la peste 20%, iar la depozite sar de 12%

    Marile banci de pe piata au scumpit luna aceasta creditele in lei si in euro cu pana la patru-cinci puncte procentuale, astfel ca dobanzile nominale la imprumuturile de consum in lei revin la peste 20% pe an. BCR, Raiffeisen, UniCredit Tiriac sau ING au scumpit deja creditele, iar Volksbank va lua o astfel de decizie probabil chiar inainte de sfarsitul saptamanii. Unele

  • Miting de bancheri la Londra

    Aproximativ 100 de salariati din sectorul bancar au manifestat marti la Londra, in fata Parlamentului, la apelul sindicatului Unite, pentru a cere autoritatilor sa le protejeze locurile de munca, relateaza AFP. Manifestantii, care lucreaza in special pentru bancile Lloyds TSB si HBOS, vizate de planul de salvare al Guvernului, purtau tricouri inscriptionate cu sloganul

  • Bula imobiliara. De ce trebuie sa se sparga

    In ultimii ani, pe piata imobiliara din Romania s-a dezvoltat o bula speculativa de proportii, sub diverse pretexte preturile locuintelor si terenurilor inflamandu-se pana la valori cu totul exagerate, fara un corespondent real in potentialul efectiv al economiei locale, noteaza Curierul National. Fluxul investitional venit in conditiile unui exces de lichiditate pe plan

  • Detalii despre noul Mercedes Gullwing (Foto)

    Divizia de performanta de la Mercedes-Benz lucreaza din greu la supercarul C197, care va deveni, pe piata, noua generatie Gullwing. Modelele de teste au fost surprinse de fotografii spion cu numeroase ocazii, de fiecare data camuflate serios. Cu toate acestea, Mercedes a dezvaluit informatii in legatura cu acest model clientilor sai premium, care au oferit cateva date mai

  • FMI, UE si Banca Mondiala vin in ajutorul Ungariei

    Fondul Monetar International, Uniunea Europeana si Banca Mondiala au venit in ajutorul Ungariei, a carei economie a fost afectata de criza financiara, acordandu-i imprumuturi in valoare totala de 20 de miliarde de euro, transmite AFP. Din aceasta suma, 12,5 miliarde de euro au fost promise de FMI, 6,5 miliarde de UE si un miliard de Banca Mondiala, a anuntat FMI

  • Libra Bank majoreaza dobanzile la depozitele in lei si euro

    Din 28 octombrie 2008, Libra Bank acorda dobanzi mai mari la depozitele in lei si euro, cardul de economii Libra Mix si contul curent in euro pentru persoane fizice, profesii liberale si pensionari, se arata intr-un comunicat de presa remis BankNews.ro. Noile dobanzi la depozitele in lei ajung pana la 12.3% pe an, iar la depozitele in euro, valorile actuale

  • Grupul financiar Porsche si-a facut divizie de asigurari in Romania

    Grupul financiar Porsche a deschis o divizie de asigurari care se adreseaza clientilor care cumpara un autovehicul importat de Porsche Romania, considerand ca piata romaneasca are mare potential de crestere, in pofida crizei internationale, au spus miercuri reprezentantii companiei. "Circa 35% din toate autovehiculele distribuite si finantate in Romania sunt finantate

  • Moody's: Anul viitor va fi dificil pentru noul guvern al Romaniei

    Anul 2009 va fi dificil pentru noul guvern al Romaniei, in conditiile in care veniturile bugetare s-ar putea diminua pe fondul temperarii "considerabile" a cresterii economice", a declarat analistul Moody's pentru Europa de Est, Kenneth Orchard. "Situatia fiscala s-a inrautatit inaintea alegerilor. Anul viitor va fi dificil pentru noul guvern, deoarece economia isi va tempera

  • Bugetarii intra in greva generala pe 20 noiembrie, daca Parlamentul nu anuleaza decizia Guvernului

    Toate sectoarele bugetare vor intrerupe activitatea, incepand cu 20 noiembrie, daca Parlamentul nu va anula ordonanta guvernului de amanare a majorarii salariilor profesorilor, a declarat miercuri, presedintele CNSLR Fratia, Marius Petcu. Aproape 150.000 de bugetari vor intra in greva generala si vor participa la mitinguri in Capitala, in perioada 3-15 noiembrie

  • Europarlamentar: Romania ar putea rata aderarea la zona euro din 2014

    Romania ar putea rata aderarea la zona euro din cauza deficitului de cont curent, sustine europarlamentarul Mircea Cosea. El a atras atentia ca pentru Romania greul abia acum incepe. In momentul de fata, deficitul de cont curent este bazat pe investitii straine, dar in perioada de criza, va fi foarte greu de acoperit prin aceleasi metode. "Romania are o crestere economica

  • 92% dintre romani au credit la banci

    In plina criza economica mondiala si scandal legat de politica bancilor romanesti fata de clienti, un sondaj de opinie vine sa arate ca 92% dintre salariatii romani au credite la banci, iar preferatul acestora este overdraftul, potrivit Antena3. Pe de alta parte, 55% dintre respondenti, persoane cu varsta cuprinsa intre 18 si 65 de ani, sunt de parere ca noile norme

  • Valoarea pensiei private - redusa cu o treime din cauza crizei

    Motive de ingrijorare pentru cine si-a investit economiile in fonduri de pensii. Criza economica a dat buzna cu "zilele ei negre" peste milioane de britanici, iar "banii albi" pusi de oameni deoparte pentru a-si asigura existenta la batranete au fost redusi cu circa o treime. La atat se ridica scaderea de valoare inregistrata de fondurile de pensii britanice, care au pierdut

  • Calculatorul firmei este ca si al nostru

    Cei mai multi dintre angajati navigheaza pe internet in timpul orelor de serviciu. Aproape trei din patru angajati (74%) folosesc calculatorul de la birou pentru activitati cu caracter personal, precum trimiterea de mesaje electronice, efectuarea de cumparaturi on-line, navigarea pe internet sau conversatii pe messenger, releva un sondaj citat de France Presse.

  • Un trader al Caisse d'Epargne a fost retinut in legatura cu o pierdere de peste 750 milioane euro

    Un trader al bancii franceze de economii Caisse d'Epargne a fost retinut in legatura cu pierderi ce depasesc 750 milioane euro, rezultate din tranzactii bursiere, conform unor surse judiciare, relateaza AFP. Procuratura a deschis vineri o ancheta preliminara pentru a determina cauzele care au dus la aceasta pierdere si pentru a identifica evantualii vinovati. Caisse d'Epargne

  • Radu Ghetea: Romania va avea in 2009 o crestere economica peste media europeana

    Presedintele Asociatiei Romanie a Bancilor, Radu Ghetea, a declarat miercuri, la Cluj, ca Romania va avea in 2009 o crestere economica de 5%, ceea ce o va situa peste media europeana. "In afara rezervelor de la BNR, exista indicii clare ca Romania poate sa evolueze anul viitor cu o crestere economica de 5%, daca avem in vedere conditiile actuale care inseamna o rezerva

  • Moody's: Datoria publica a Romaniei este destul de redusa, iar costul finantarii suportabil

    Decizia de majorare a salariilor in invatamant nu este atat de periculoasa incat sa atraga scaderea perspectivei de rating a Romaniei, iar datoria publica a tarii este "destul de redusa" si costul finantarii este "suportabil", a declarat analistul Moody's, Kenneth Orchard. "Ne mentinem perspectiva stabila a ratingului de tara atribuit Romaniei, ceea ce inseamna ca

  • BCR ofera credite de nevoi personale in lei cu dobanda fixa pe toata perioada de creditare

    Banca Comerciala Romana (BCR) ofera persoanelor fizice credite de nevoi personale in lei cu dobanda fixa pe toata perioada de creditare, se arata intr-un comunicat de presa remis BankNews.ro. Creditul poate fi acordat pe o perioada de pana la 10 ani, suma maxima fiind de 20.000 EUR echivalent in lei. "Dobanda fixa si rata lunara fixa pe toata perioada de creditare

  • JOBfest 2008 - Eveniment de cariera pentru tinerii competitivi

    Perform HR organizeaza editia de toamna a JOBfest 2008, targ de locuri de munca pentru studenti si tineri profesionisti din Bucuresti, care va avea loc pe 6 si 7 Noiembrie la Cercul Militar. Editia din aceasta toamna isi propune sa ii indrume pe vizitatori in alegarea unui cariere si sa le faciliteze angajarea in cadrul uneia dintre cele 200 de companii prezente

  • Banca Transilvania e emis peste 1.200.000 de carduri Visa in Romania

    Banca Transilvania este in acest moment cel mai mare emitent de carduri Visa din Romania, cu peste 1.200.000 de carduri Visa in piata, dintr-un portofoliu de 1.550.000, se arata intr-un comunicat de presa remis BankNews.ro. BT are in prezent 12,5% din piata cardurilor si o oferta formata din 13 tipuri de carduri - de debit, de credit, respectiv carduri co-branded

  • Asociatia Romana a Bancilor se opune eliminarii executorilor bancari din Codul de Procedura Civila

    Presedintele Asociatiei Romane a Bancilor (ARB), Radu Ghetea, a declarat miercuri la Cluj ca executorii bancari trebuie pastrati in Codul de Procedura Civila, deoarece ei sunt mai eficienti decat executorii judecatoresti, respectiv sunt un instrument mai util pentru banci. "S-a dovedit in ultimii ani ca acesti executori bancari pot contribui mai bine

  • Next Capital: Piata romaneasca de factoring va ajunge la 1,6 miliarde de euro in 2008

    Piata de factoring din Romania va fi de 1,6 miliarde euro in acest an, in crestere cu aproape 44% fata de anul trecut, pentru ca in 2009, volumul tranzactiilor din sector sa ajunga la 2 miliarde euro, a declarat miercuri directorul general al Next Capital Factoring, Bogdan Rosu. "Conform datelor furnizate de institutiile din domeniu si de IFG, cifra de afaceri a intregii piete

  • Cum iti pui eoliene pe banii statului

    Romanii care vor sa isi inlocuiasca sistemele clasice de incalzire a locuintei cu panouri solare sau cu centrale eoliene o pot face achitand numai 10% din costurile de achizitie si de instalare a acestora, noteaza Adevarul. Statul va suporta 90% din cheltuieli, cu conditia ca acestea sa nu depaseasca 25.000 lei. Administratia Fondului pentru Mediu (AFM) va subventiona