Arhiva » Aprilie 2011 » 18 Aprilie 2011

Toate stirile publicate in data de 18 Aprilie 2011 | 67 de inregistrari

  • Restaurarea patrimoniului cultural din zona Ansamblului Brancovenesc Potlogi va costa 42,8 mil. lei

    Potrivit unui comunicat transmis de MDRT, proiectul "Restaurarea si valorificarea durabila a patrimoniului cultural precum si crearea/modernizarea infrastructurii conexe in zona Ansamblului Brancovenesc Potlogi", care este finantat in cadrul Programului Operational Regional, a fost depus de Consiliul Judetean Dambovita si se va derula pe parcursul a 39 de luni, avand o valoare totala de 42.809.489 lei, din care 31.755.304 lei reprezinta valoarea finantarii nerambursabile alocate.

  • CE evalueaza luni cum aplica statele membre directiva privitoare la stocarea datelor

    Comisia Europeana va adopta luni un raport prin care va evalua aplicarea de catre statele membre a directivei referitoare la stocarea datelor,in conditiile in care, in Romania, legea aferenta, foarte controversata, a fost declarata neconstitutionala in 2009, fara a fi intre timp inlocuita de o alta.

  • Valoarea activului net al Fondului Proprietatea la 31 martie 2011 era de 16,45 miliarde lei

    Fondul Proprietatea are in portofoliu 83 de companii, dintre care 30 sunt listate, iar 53 nelistate. Dupa structura pe clase de active, acesta este constituit din actiuni in proportie de 94,52%, depozite bancare, tituri de stat si conturi curente -5,39% si alte investitii - 0,09%.

  • Udriste (Metrorex): Tronsonul 1 Mai - Parc Bazilescu va fi dat in folosinta la 1 iulie

    Directorul general al Metrorex, Gheorghe Udriste, a declarat vineri ca lucrarile la tronsonul de metrou 1 Mai - Parc Bazilescu, insumand 3, 6 kilometri, cu doua statii, sunt realizate in proportie de 75%, urmand ca la 1 iulie acesta sa fie dat in folosinta.

  • Dezechilibre economice: sapte tari supravegheate indeaproape de G-20

    G-20 va supraveghea indeaproape eforturile a sapte tari, printre care si Franta, pentru reducerea dezechilibrelor pe care le cauzeaza economiei mondiale, a anuntat vineri la Washington ministrul francez al economiei, Christine Lagarde, la finalul unei reuniuni a grupului, relateaza AFP.

  • Min. Economiei va privatiza managementul la un sfert din companiile din subordine

    Astfel, potrivit unui comunicat transmis duminică, MECMA a derulat mai multe proiecte de evaluare asupra impactului privatizării managementului, iar în urmă cu câteva zile s-a încheiat şi evaluarea „Functional Review” efectuată de Banca Mondială la Ministerul Economiei, care, de asemenea, recomandă implementarea măsurilor pentru privatizarea managementului la unele companii aflate în subordinea ministerului.

  • Regia Autonoma pentru Activitati Nucleare va investi in acest an 116,5 mil. lei in uzina de apa grea

    Regia Autonoma pentru Activitati Nucleare (RAAN) din Drobeta Turnu-Severin, care produce apa grea pentru cele doua reactoare nucleare din Cernavoda, si-a stabilit pentru acest an investitii de 116,5 milioane lei in uzina de apa grea si in CET Drobeta, potrivit furnizate la solicitarea NewsIn.

  • Guvernul Boc isi asuma luni raspunderea pe legea privind salariile profesorilor si Codul Social

    Amendamentele depuse de parlamentari la Codul Dialogului Social si la Legea salarizarii personalului didactic pentru anul 2011 vor fi analizate intr-o sedinta extraordinara a cabinetului Boc, sedinta ce va avea loc luni, de la ora 11,00. De la ora 16,00 premierul Emil Boc se prezinta in fata Camerelor reunite ale Legislativului pentru asumarea raspunderii pe actele normative, in doua sedinte succesive.

  • Pretul cerut de actionarii minoritari Asirom, 1,1 lei/actiune

    Actionarii minoritari persoane fizice de la Asirom, care detin 0,6% din titlurile companiei, asteapta pana dupa Sarbatorile de Paste o oferta din partea conducerii la care sa isi vanda actiunile, dupa ce acestia au devenit captivi in urma delistarii societatii de la Rasdaq in anul 2009.

  • Fermierii olandezi ameninta ca vor recurge la justitie in cazul permiselor de munca pentru romani

    Fermierii din sudul Olandei spun ca il vor da in judecata pe ministrul pentru afaceri sociale, Henk Kamp, daca nu renunta pana luni la ora 17.00 la conditiile pe care le pune eliberarii permiselor de munca pentru romani, informeaza portalul DutchNews.nl, care citeaza o stire a agentiei ANP.

  • Cerere scazuta pentru carnea de miel; preturi mai mari cu 20 de procente in 2011

    Cererea pentru carnea de miel scade de la an la an, din cauza puterii reduse de cumparare a romanilor, cu toate acestea oferta crescatorilor autohtoni pentru Sarbatorile Pascale va fi de circa 3 milioane de miei si iezi in aceste an, iar pretul, cu circa 20% mai mare decat anul trecut.

  • TVR afirma ca majorarea taxei TV la 7,5 lei pe luna ar fi ajutat-o sa nu mai aiba pierderi

    Reprezentantii televiziunii publice afirma, in Raportul de activitate pe 2010, ca o indexare anuala a taxei TV cu rata inflatiei, ceea ce insemna 7,5 lei pe luna (fata de 4 lei in prezent) la nivelul anului trecut, ar fi fost deajuns pentru ca TVR sa nu aiba deficit in acest moment.

  • Profitul brut al BCR Asigurari de Viata a crescut anul trecut cu 39,5%, la 18,72 milioane lei

    BCR Asigurari de Viata Vienna Insurance Group (VIG) a inregistrat anul trecut un profit brut de 18,72 milioane lei, in crestere cu 39,5% fata de 2009, in timp ce afacerile au sporit cu 20,47%, a declarat pentru NewsIn directorul general al companiei, Florina Vizinteanu.

  • FMI: Romania este un exemplu de redresare economica

    Fondul Monetar International s-a referit la Romania intr-un studiu publicat vineri si in care mentioneaza ca tarile care au cerut asistenta financiara la sfarsitul anului 2008 revin acum la cresterea economica, informeaza sambata Radio Romania Actualitati.

  • Curtea de Apel Bucuresti a respins irevocabil cererea Hidroelectrica de infiintare a Hidroenergetica

    Curtea de Apel Bucuresti a respins, in 14 aprilie, recursul formulat de societatea Hidroelectrica impotriva hotararii pronuntate de Tribunalul Bucuresti in dosarul nr. 49977/3/2010,ramanand astfel irevocabila respingerea inregistrarii Proiectului de constituire a companiei nationale Hidroenergetica.

  • RBS incepe sa creada in cresterea economica: plus 1,7% anul acesta

    Britanicii de la RBS, care aveau una dintre cele mai pesimiste prognoze privind perspectivele economice din 2011, cu un interval pentru evolutia PIB cuprins intre - 1% si plus 1%, considera acum, pe baza datelor din primele doua luni ale anului, ca "este posibil" un scenariu de crestere cu 1,7%.

  • Ministerul Finantelor: 20.000 de firme vor avea dreptul la esalonarea datoriilor

    Ministerul Finantelor Publice estimeaza ca aproximativ 20.000 de firme se vor incadra in prevederile OUG nr. 29/ 2011 si vor avea, astfel, dreptul la esalonarea datoriilor catre stat, a declarat, vineri, secretarul de stat Dan Lazar, citat de corespondentul MEDIAFAX.

  • Constantin Stroe (Dacia): Industria auto din Romania are inca un mare potential de crestere

    Potentialul industriei auto din Romania nu a fost inca epuizat, iar dezvoltarea sectorului auto poate fi in continuare sprijinita de autoritati prin masuri fiscale si eliminarea birocratiei, dar si prin echilibrarea raportului intre salarii si nevoile investitorilor, a declarat vicepresedintele Consiliului de Administratie de la Dacia, Constantin Stroe, cu ocazia unui seminar pe tema investitiilor straine din Romania.

  • Carduri bancare pentru suporterii Steaua si Dinamo

    Astfel, Raiffeisen Bank si FC Steaua au lansat astazi un card de debit pentru suporterii clubului sportiv. Principalele facilitati ale cardului sunt o reducere de 10% la toate biletele si abonamentele pentru meciurile de fotbal ale echipei Steaua, precum si la produsele de catering achizitionate in timpul meciurilor de fotbal, in interiorul stadionului.

  • Prima Casa 4, diponibila doar la cateva banci. Vezi aici de ce

    Guvernul a insistat sa mentina in varianta noua a programului Prima Casa toate conditiile initiale, inclusiv cea privind solicitarea unui avans de 5% din valoarea creditului, chiar daca numai jumatate din imprumut va fi garantat de stat. In cazul acoperirii integrale a riscului prin garantie suverana, bancile nu mai erau obligate sa respecte prevederile din normele interne referitoare la avansul minim pentru creditele acordate populatiei.

  • Primarii vor majora taxele si impozitele, cat pot suporta romanii

    Primarii vor putea sa majoreze taxele si impozitele in functie de necesitatile locale, dar si de gradul de suportabilitate al populatiei, potrivit proiectului Strategiei fiscal - bugetare a Guvernului, pentru perioada 2012 - 2014. Astfel, se va putea introduce un sistem in care suma impozabila a cladirilor si terenurilor din intravilan va fi raportata la valoarea mai mare de piata a acestora, se precizeaza in documentul obtinut de Mediafax.

  • Competitie la BVB: FP - profit de 12 mil. lei, trei SIF-uri au avut pierderi

    SIF Transilvania conduce in topul rezultatelor dupa primul trimestru, cu realizari de aproape 24 mil. lei Listarea Fondului Proprietatea la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a adus un concurent redutabil pentru SIF-uri in preferintele investitorilor. Dupa primele trei luni, FP a reusit sa obtina un profit net de 14 milioane de lei, fiind depasit numai de realizarea SIF Transilvania de 24 de milioane de lei.

  • Nunta regala a anului: 95 mil. euro cheltuieli, 700 mil. euro venituri

    Kate si William vor deschide balul la Londra, urmati de Albert si Charlene, la Monte Carlo Doua evenimente mondene de care vor beneficia sectoarele de turism, de produse derivate si televiziunile Bombardati zilnic cu tot felul de informatii, unele infricosatoare, altele stranii si penibile, obositi de problemele zilnice, purtand vesnic grija zilei de maine, cautam evenimente care sa ne ofere o mica oaza de liniste.

  • Presedintele Bancii Mondiale: Inca un soc si intram in criza alimentara

    Zoellick estimeaza ca 44 de milioane de oameni au scazut sub limita saraciei din cauza cresterii preturilor la alimente, in ultimul an, iar o crestere de 10 la suta al indicelui preturilor alimentelor ar insemna ca alti zece milioane de oameni vor scadea sub acest prag, relateaza Bloomberg.

  • Credite cu Euribor +1,9% pentru cine a supravietuit crizei

    Companiile cu un profil financiar bun primesc oferte de creditare "de nerefuzat", la marje si de 1,9% peste Euribor, ceea ce arata ca pe piata s-a reluat competitia acerba pentru atragerea de clienti, insa asemenea preturi nu mai tin cont de risc, spune Laurentiu Mitrache, seful Bank Leumi, un jucator de talie mica pe plan local, controlat de unul dintre cele mai puternice grupuri financiare din Israel.

  • Doar o parte din banci pot aplica la Prima Casa 4, restul trebuie sa primeasca aprobarea BNR

    Noul program Prima Casa, prin care garantia de la stat va acoperi doar jumatate din valoarea imprumutului, va putea fi aplicat doar de bancile cu risc redus, pentru care normele de creditare aprobate de BNR permit un avans minim de 10% din imprumut.

  • Posta negociaza cu patru banci intrarea pe piata microcreditelor

    Cum ajungi, intr-un an si jumatate, de la pierderi lunare de 40 de milioane de lei la un mic profit? Transformand oficiile postale in ghisee bancare, si postasii in curieri pe scutere. La cateva luni de la demararea unui amplu proces de reorganizare a Companiei Nationale Posta Romana. se vad primele semne ale imbunatatirii situatiei financiare.

  • Cardul de credit cu polita de asigurare a cumparaturilor - ultima gaselnita a bancilor

    Pana sa dea din nou credite , bancile inventeaza tot felul de produse ca romanii sa nu uite drumul spre banca. Unul dintre ele - cardurile de credit care au polita de asigurare a cumparaturilor. Cu alte cuvinte, platiti cu cardul si, daca se intampla ceva cu bunul achizitionat, banca va despagubeste.

  • Cele mai poluante 12 masini din 2011

    Consiliul American pentru Economisirea Eficienta a Energiei a testat recent o serie de masini, carora le-a oferit un "scor verde" in functie de impactul pe care il au asupra mediului inconjurator. Acest scor este calculat, printre altele, si in functie de emisia de noxe, factor ce influenteaza incalzirea globala.

  • Cine este romanul care isi permite sa-si mai cumpere casa

    Un buget maxim de 90.000 de euro, perseverenta in negociere, o informare atenta privind ofertele sunt doar cateva dintre elementele care caracterizeaza romanul aflat in acest an in cautarea unei locuinte. Profilul cumparatorului roman de case din 2011 difera destul de mult de cel existent la nivelul anilor 2006-2008, in vremea boom-ului imobiliar.

  • Romania, pe primul loc dupa avansul creditelor neperformante intr-un top PwC

    Un top al PwC in care sunt analizate 13 tari europene plaseaza Romania, alaturi de Ungaria, pe primul loc in 2010 in functie de ritmul de crestere a creditelor neperformante din sistemul bancar, de 67%. Creditele neperformante din Romania s-au situat anul trecut la cinci miliarde de euro, la fel ca in Ungaria si Cehia, fata de trei miliarde de euro in 2009, se arata in studiu. Pe de alta parte, Romania, Ungaria si Cehia au cele mai reduse niveluri ale creditelor neperformante, dupa val

  • Urmatorii trei ani in Romania: Concedieri, fara al 13-lea salariu, fara tichete de masa si prime de vacanta

    Guvernul va reduce deficitul bugetar pentru urmatorii trei ani apeland din nou la reduceri de personal, sistarea platii celui de-al 13-lea salariu si a primelor de vacanta, pentru anul viitor fiind prevazuta si inghetarea in continuare a coeficientilor de ierarhizare din Legea salarizarii bugetare.

  • Bancile vor sa verifice buletinele clientilor noi in baza de date a Politiei

    "Nu va functiona pentru ca nu avem autorizatia Autoritatii Nationale pentru Protectia Datelor cu Caracter Personal. Noi aveam intentia sa identificam acele persoane care folosesc carti de identitate false, se prezinta la banci si de multe ori reusesc sa insele vigilenta salariatilor", a declarat presedintele ARB, Radu Ghetea.

  • Soc in pokerul online: Proprietarii Full Tilt Poker, PokerStars acuzati, site-urile inchise

    Trei din cele mai mari site-uri de poker din lume au fost inchise de FBI intr-un demers care ar putea conduce la moartea industriei de jocuri online, sustine Daily Mail. 11 oameni, inclusiv proprietarii Full Tilt Poker, Absolute Poker si PokerStars au fost acuzati de fraude bancare si spalare de bani.

  • Unde e mai bine sa schimbi bani cand pleci in vacanta, in Romania sau in tara de destinatie?

    La casele de schimb valutar sau la bancile romanesti cu greu gasesti sa cumperi forinti, zloti sau coroane cehesti. Daca totusi gasesti, cursul de schimb s-ar putea sa nu fie unul dintre cele mai bune, fluctuatiile fata de cursul oficial la cumparare si vanzare fiind mult peste cele intalnite la moneda unica.

  • Peste 12.350 de locuri de munca vacante in tara. Vezi ce posturi sunt disponibile

    Peste 11.400 de pozitii se adreseaza persoanelor cu studii medii, profesionale si lucratori necalificati. Cei mai cautati sunt lucratorii, operatorii si muncitorii necalificati din industria textila, peste 1.900 de astfel de pozitii fiind disponibile pe intreg teritoriul tarii.Angajatorii de pe piata locala ofera peste 12.350 de locuri de munca, potrivit ANOFM

  • Au sanse reale cei care se lupta cu bancile in 2011?

    Dupa analizarea cererilor de chemare in judecata, s-a observat ca sunt doua lucruri care ii intereseaza pe clientii bancilor: respectarea de catre banca a nivelului de dobanda stabilit in conventia de credit, avand in vedere ca in conventie se arata ca este fixa, si inlaturarea clauzelor abuzive existente in conventia de credit.

  • PwC: Romania ar putea deveni una dintre rutele comerciale majore in viitor, prin portul Constanta

    Romania poate deveni una dintre rutele comerciale majore in viitor, prin intermediul portului Constanta, insa trebuie sa implementeze cateva modificari legislative, cum ar fi amanarea platii TVA la import pentru toate companiile, indiferent de cuantumul importurilor, sustin reprezentantii PwC.

  • Philips cedeaza controlul diviziei sale de televizoare

    Divizia de televizoare a companiei olandeze va fi inclusa intr-o noua societate, detinuta in proportie de 70% de TPV Technology, firma cu sediul la Amsterdam. Philips va pastra un pachet de 30% si va primi anual redevente de cel putin 50 de milioane de euro, incepand din 2013.

  • Afacerile BCR Asigurari au scazut anul trecut cu 9%, la 522 milioane lei

    Compania a inregistrat in 2010 un profit brut in valoare de 14,43 milioane lei, potrivit standardelor IFRS. "BCR Asigurari VIG a implementat anul trecut o strategie de eficientizare a activitatilor de back office si solutionare daune, precum si de optimizare a procesului de control al costurilor administrative si de achizitii", se arata in comunicat.

  • OPEC este ingrijorata de pretul ridicat al petrolului

    Secretarul general al Organizatiei Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC), Abdullah El-Badri, a declarat, luni, ca tarile producatoare de titei sunt 'ingrijorate' de nivelul ridicat al pretului petrolului, adaugand ca pietele sunt bine aprovizionate, transmite AFP.

  • Presedintele Basescu a ajuns in Azerbaidjan, unde va avea convorbiri oficiale cu omologul azer

    Presedintele Traian Basescu a ajuns, luni, la Baku, unde va avea convorbiri oficiale cu omologul azer, Ilham Aliyev, precum si cu primul-ministru al Republicii Azerbaidjan Artur Rasizade. Ceremonia primirii oficiale a sefului de stat roman va avea loc la Palatul Zugulba si va fi urmata de convorbiri tete-a-tete intre cei doi sefi de stat.

  • BVB: Prima emisiune de titluri de stat de tip benchmark din 2010 intra marti la tranzactionare

    Prima emisiune de titluri de stat de tip benchmark din acest an, cu scadenta la trei ani si sase luni, emise de Ministerul Finantelor Publice (MFP), va intra la tranzactionare marti, a anuntat luni Bursa de Valori Bucuresti. Titlurile au fost emise in 11 aprilie 2011 si ajung la scadenta in 25 octombrie 2014. Valoarea emisiunii este de 500 milioane lei.

  • Directorul general al Postei Romane spune ca circa 2.500 de angajati vor parasi in acest an compania

    Posta Romana, compania cu cel mai mare numar de angajati din Romania, intentioneaza sa isi reduca numarul angajatilor cu maxim 2.500 pana la sfarsitul acestui an, de la peste 35.000 in prezent, a declarat luni pentru Agentia NewsIn directorul general, Daniel Neagoe.

  • Vanzarile Den Braven Romania au crescut cu 25% in primul trimestru al anului, la 8,1 milioane euro

    Compania Den Braven Romania, unicul producator de spume poliuretanice si hotmelt de pe piata locala, a inregistrat in primele trei luni ale acestui an vanzari totale de 8,1 milioane euro, in crestere cu 25% fata de nivelul de 6,5 milioane euro din primul trimestru din 2010, a anuntat luni compania.

  • Romania, pe ultimul loc in UE la colectarea taxelor

    Romania colecteaza ca procent din PIB cel mai putin din UE, indiferent de sistemul de taxare pe care l-a implementat, sustine Catalin Pauna, senior economic la Banca Mondiala. "Asta demonstreaza ca avem o problema de administrare. Gradul de taxare pe anumite zone ca TVA-ul este mult sub potential", a declarat Catalin Pauna.

  • OTP Bank acorda imprumuturi pentru servicii medicale

    OTP Bank Romania a anuntat astazi ca acorda imprumuturi pentru persoanele care nu dispun de fonduri suficiente pentru efectuarea de diverse tratamente medicale sau interventii chirurgicale, cu o rata variabila a dobanzii de 7,62%. Creditele pentru sanatate vor fi disponibile prin intermediul clinicilor medicale partenere, atat in Bucuresti, cat si in principalele orase din tara, suma maxima imprumutata putand ajunge la 21.000 de lei, iar scandenta de cel mult patru ani.

  • La ce e bun iPad-ul?

    Comportamentul utilizatorului de tablete, cel care a facut obiectul unui studiu recent demarat de AdMob, reteaua de advertising mobil detinuta de Google, pare sa fie mult diferit fata de asteptari. Iata cele mai importante rezultate ale studiului si miturile pe care le-a distrus, potrivit PC World.

  • Dobanzile exagerate ale bancilor pun la pamant afacerile mici

    CNIPMMR: Creditele sunt o problema cronica pentru IMM, ele fiind foarte scumpe, foarte greu de obtinut si insuficiente Nicolescu: Dobanzile in Romania sunt exagerat de mari, diferenta la depozite si credite este in UE sub 1%, iar la noi ste 6%

  • City Mall nu s-a vandut nici la a doua strigare

    City Mall, aflat in faliment, nu a atras investitori nici la a doua licitatie programata pentru 20 aprilie, astfel ca lichidatorul judiciar, Casa de Insolventa Transilvania (CITR), va discuta cu creditorii alte modalitati de valorificare a activului, inclusiv pastrarea acestuia in contul creantelor

  • Millennium Bank micsoreaza dobanda si majoreaza valoarea finantata pentru Creditul de Nevoi Personale cu Ipoteca

    Cilentii Millennium Bank pot beneficia acum de dobanzi mai mici si de sume mai mari pentru Creditul de Nevoi Personale cu Ipoteca. Dobanda este formata din Euribor/Robor la trei luni plus o marja incepand de la 6%, in functie de procentul finantat din valoarea ipotecii si de optiunea clientului de a-si transfera venitul lunar la banca. Suma maxima a creditului ajunge acum pana la 75% din valoarea imobilului ipotecat.

  • S-a dat START pentru tineri. Cine poate sa castige

    Inscrierile se fac on-line, pe site-ul Agentiei de Implementare, de azi ora 10,00, pana vineri ora 16,30 Bugetul pentru programul START, destinat dezvoltarii antreprenoriale in randul tinerilor este de 10 milioane de lei

  • Google Video se inchide

    Compania Google a anuntat ca va inchide serviciul Google Video si le-a cerut utilizatorilor sa-si salveze filmuletele incarcate acolo sau sa le transfere pe YouTube. Anuntul nu este o surpriza, in conditiile in care Google a cumparat YouTube in 2005, la un an dupa ce a lansat Google Video, iar cele doua erau in concurenta unul cu altul, informeaza PC Mag.

  • Chichita (OTP Bank): Restrictionarea creditarii in valuta nu ar avea succes

    O masura de restrictionare a creditarii in valuta de catre Banca Nationala nu ar avea succes, mai ales in cazul creditelor ipotecare, dobanzile la creditele in lei fiind mari comparativ cu cele in valuta, a precizat luni directorul adjunct in cadrul diviziei de retail al OTP Bank, Adrian Chichita.

  • Au aparut primele produse Lidl. Care sunt si cat costa

    In asteptarea deschiderii primelor magazine, retailerul Lidl a trecut deja la aprovizionarea rafturilor magazinelor Plus cu produse noi, din categoaria marcilor proprii.

  • Topul programelor de MBA oferite pe piata romaneasca de educatie in business

    A patra editie a Top MBA - singurul clasament de acest tip din Romania - centralizeaza opiniile absolventilor din ultima serie a fiecarei scoli de afaceri si ierarhizeaza scolile in functie de gradul de satisfactie al absolventilor fata de programul pe care l-au terminat.

  • 100 de masini scoase la vanzare de BCR Leasing

    BCR Leasing IFN a lansat o oferta promotionala pentru 100 de autoturisme si vehicule comerciale aflate in parcul sau de vehicule recuperate. Clientii beneficiaza de o reducere de 15% din pretul de vanzare, promotia fiind valabila pentru cererile de cumparare depuse pana in data de 10 iunie.

  • Moneda nationala se apreciaza luni pana la un curs de referinta de 4,0869 lei/euro

    Banca Nationala a Romaniei (BNR) a afisat luni un curs de referinta de 4,0869 lei/euro, cu 0,24% mai mic fata de sedinta precedenta, in vreme ce dolarul american a castigat teren in raport cu moneda nationala, ajungand la 2,8522 lei/dolar. Cursul BNR de vineri a fost de 4,0966 lei/euro.

  • Bancherii cauta un presedinte executiv pentru asociatia lor

    Consiliul Director al Asociatiei Romane a Bancilor (ARB) va selecta in termen de cateva saptamani un presedinte executiv, care va asigura managementul curent al organizatiei si reprezentarea in relatiile cu autoritatile. Decizia a fost luata in cadrul unei Adunari Generale a Actionarilor organizata la sfarsitul saptamanii trecute.

  • Schimbarile Codului Muncii

    Dupa patru luni de discutii intre sindicate, patronate si Guvern, noul Cod al Muncii a fost definitivat si publicat in Monitorul Oficial, pe data de 31.03.2011. Acesta urmeaza sa intre in vigoare de la 1 mai. In afara de mult mediatizatele, modificari noul Cod al Muncii contine si alte imbunatatiri.

  • Mai bine sa fi avut un credit si un istoric bun decat sa nu fi avut deloc

    Clientii care au avut sau au in derulare si si-au platit la timp ratele la un credit pot avea costuri mai mici si acces la un imprumut de valoare mai mare decat cei care nu au avut niciun credit, potrivit lui Gabriel Cretu, director de vanzari si dezvoltare a retelei de sucursale din cadrul OTP Bank Romania.

  • Ce pierzi si ce castigi daca iei un credit-clona la Prima casa

    Raiffeisen Bank, Banca Comerciala Romana, CEC Bank, Bancpost, RBS au in portofolii credite similare celor din programul "Prima casa". Ofertele primelor doua banci sunt dedicate in special celor care au depus dosar in cadrul programului, dar nu au luat un credit din cauza ca banca finantatoare a epuizat garantiile guvernamentale.

  • Topul mondial al scumpirilor

    Benzina, biletele de avion, ciocolata, cafeaua, mobila si chiar sapunul vor avea preturi din ce in ce mai mari la nivel mondial. Tot consumatorii vor suporta costurile din ce in ce mai mari ale materiilor prime, in timp ce inflatia ajunge la cote tot mai ridicate. Ce se va mai scumpi in viitorul apropiat si de ce?

  • Ce sta in spatele aprecierii din ultima luna a forintului, zlotului si leului

    Monedele din Europa Cen-trala si de Est sunt pe val, in ultima luna, zlotul polonez avansand cu 3,4% in raport cu euro, forintul ungar si leul cu 2,6%, scrie Financial Times. Chiar si in conditiile aprecierilor mai substantiale ale altor monede de pe pietele emergente, ratele de crestere ale ce-or trei monede sunt surprinzatoare.

  • Angajatorii din Austria si Danemarca recruteaza romani. Vezi posturi si salarii

    Locuri de munca si salarii de peste 1.000 de euro in strainatate pentru muncitori necalificati si personal cu experienta in agricultura, potrivit Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM). Firmele din Austria cauta muncitori necalificati in sivicultutra. Salariul lunar este de 1.100 de euro net, iar angajatorul mai ofera cazare si transport. Durata contractului este de sase luni, cu posibilitatea de prelungire.

  • Cum a fost inselata Unicredit cu 2,7 mil. euro. Credit de milioane pe un teren de 2.000 euro

    Marian Constantinof, Iulian Bogdan Neacsu Cirstina si Ion Hondaru au dat un tun de aproape 2,7 milioane de euro bancii UniCredit. Ei au fost sprijiniti de un expert-evaluator, Corneliu Schiopu, si un fost personaj care a lucrat in interiorul bancii, Radu Alexandru Luca, in prezent patronul firmei Luca Finance Management SRL.

  • Depozitele strainilor in bancile din Romania au crescut cu 14% in ultimul an, la 3,34 mld. euro

    Unul dintre principalele motive ale acestei evolutii il reprezinta faptul ca institutiile de credit inca ofera dobanzi mai mari la depozitele la termen Romanii detineau la finalul lunii decembrie in afara tarii economii in valoare totala de 3,38 miliarde de euro

Folosim cookies pentru functionarea corecta a site-ului, masurarea traficului si functionalitati care ne permit sa iti prezentam un continut particularizat preferintelor tale. Pentru retragerea acordului pentru cookies, te rugam sa consulti Politica de Cookie. De asemenea, te invitam sa parcurgi Politica noastra de Confidentialitate, ce a devenit aplicabila incepand cu luna mai 2018.
DA, ÎNTELEG